Zodiac, ultimul film al lui David Fincher, a ajuns în Europa (inclusiv la Festivalul de la Cannes) precedat de o proastă primire în SUA - atît din partea criticilor, cît şi a publicului. Americanii au dreptate: e cel mai prost film al autorului celebrelor Se7en şi Fight Club. Dar ce e comic e că s-au găsit destui care să pună botul. Şi nu vorbesc aici despre "clienţii obişnuiţi" ai tuturor eşecurilor americane (adică francezii din sindicatul "Noi salvăm flopurile"), nici despre fanii necondiţionaţi ai lui Fincher şi nici - în fine - despre cei care-l au în sînge pe Gică Contra. Ci despre acei cinefili care jură mai curînd pe filmele de serie produse de industria de divertisment, scuipînd (din spirit de contradicţie) pe filmele "de artă"... Sincer, cred că ceva nu e-n regulă: aceştia ar fi trebuit să fie primii care să plece înjurînd de la filmul lui Fincher!
În România, filmul mai are parte şi de o "traducere" de toată jena: "I se spunea Zodiac". Asta aduce aminte de "I se spunea Buldozerul" (cu care chiar n-are nicio legătură!). Povestea ucigaşului în serie care şi-a spus - el însuşi! - Zodiac începe în 1969, dar investigaţia s-a întins pe durata a aproape 30 de ani. Dacă ar fi fost coerent cu propria idee (aceea a reconstituirii minuţioase a faptelor), Fincher ar fi trebuit să facă un film "în timp real" care să dureze - la rîndul lui - 30 de ani (eventual, un serial de televiziune)! Aşa, filmul nu are "decît" aproape 3 ore... 3 ore în care îţi vine să muşti din scaun, pentru că pe ecran lucrurile oricum nu se mişcă în direcţia cea bună: investigaţii, pistecarenuducnicăieri, iarăşi investigaţii, iarăşi pistecarenuducnicăieri... Robert Downey Jr., minunat în chip de jurnalist-vedetă alcoolic-junkie cu vocaţia ratării & stuff... Jake Gyllenhaal, neaşteptat în chip de caricaturist familist & zmucit, care face-o obsesie... Mark Ruffalo, excelent în chip de poliţist-vedetă stîrnit-plictisit de caz, care tot sare pe ultima pistă, ca să constate că - fireşte - e (încă) o pistăcarenuducenicăieri... Iar la sfîrşit (vorba vine "sfîrşit": criminalul NU este prins!) nu-ţi rămîne decît să-ţi muşti mîna cu care ai cumpărat biletul - ca să te pedepseşti sau să te convingi că nu ai visat urît.
Cei cărora le-a plăcut filmul vorbesc despre "cancer informaţional", "deconstrucţia thriller-ului" şi alte blablauri (oare chiar e nevoie să filmezi toate astea? Nu; e preferabil să scrii o carte!). Alţii, mai slabi de doxă, laudă - bătrîneşte - "mizanscena", "jocul actorilor", "imaginea". Ok-ok, toate sînt mişto. Dar, hello, cine se aştepta de la un film american - si-ncă unul de David Fincher! - să o dea în bară la aceste categorii!? Problema e că scenariul iroseşte toate lucrurile bune dintr-o profund greşită idee despre ce ar trebui să fie un film. Sau o poveste de pus pe ecran. Povestea din Zodiac nu era de pus pe ecran (poate, într-un documentar). Dacă eşti american, şi deci cunoşti faptele (reale, cum spuneam), nu mai există niciun suspans. Dacă nu eşti (cazul nostru), tot nu există suspans! De ce? Pentru că dl Fincher, habar n-am de ce, a decis să-şi dea foc la valize făcînd un fel de Se7en pentru sociologi... Poate că ei, într-adevăr, pot găsi lucruri interesante în Zodiac. Sociologi din toate ţările, uniţi-vă! Filmul lui Fincher vă aşteaptă în săli... Pentru toţi ceilalţi, e o groaznică pierdere de timp.