America's Most Wanted - Zodiac

Zodiac este un bun manual de instrucţie criminală şi o elegantă compunere cinematografică avînd la bază un text scris pe marginea unei istorii care bîntuie SUA de la sfîrşitul anilor 60 ai secolului trecut. Manual de instrucţie fiindcă oferă detalii care pot face scăpat de urmări penale un doritor într-ale ucisului - personajele de omorît trebuie alese la întîmplare, nu trebuie uitate mănuşile, mesajele nu trebuie codate prea complicat, sub nicio nu se va face apel la salivă cînd vor fi lipite scrisorile cu mesaje, trebuie manifestat interes doar faţă de actul uciderii, fără alte căutări de ordin material. În partea eleganţei cinematografice intră rafinata reconstrucţie vizuală a atmosferei anilor '60-'70, accentuarea parcursului psihic al lui Robert Graysmith - de la pasiune la obsesie -, evitarea sondărilor gratuite, chiar aşteptate la un film de astă factură, cele de tip "creier şi sînge pe pereţi", precum şi o coloană sonoră numai bună de ascultat la nesfîrşit: dincolo de acordurile concepute de David Shire special pentru film, povestea este acompaniată de Donovan, Miles Davis, Santana, Three Dog Night, The Animals, John Coltrane, Lynn Anderson sau Marvin Gaye.

La patruzeci de ani de la un prim delict, ce mai poate fi făcut într-un dosar precum cel al ucigaşului în serie care se autoporeclise Zodiac? El poate fi readus în atenţie, pentru a accentua nu atît evenimentele care ţin de ceea ce codul penal cuprinde in literele sale, cît modalitatea prin care un răufăcător absolut scapă din năvodul poliţienesco-juridic local. Nu există crime perfecte, ar putea fi o sentinţă dată de film. Însă există prea multe rotiţe de învîrtit în mecanismul justiţiar real, prea multe detalii de luat în calcul, iar asta omoară avîntul iniţial al detectivilor şi blochează pistele pe care sînt vizibile semne ce indică un făptaş al omorurilor. Ce mai poate salva o astfel de situaţie? Înverşunarea unui desenator, Robert Graysmith, care, asemenea unui rebusist obsedat, trasează liniile prin care elemente privite cu ani în urmă drept neconcludente prezintă acum drept vinovat, cu o importantă siguranţă, un anumit personaj. Însă este doar o salvare documentaristică, de ordin literar, cu elemente fictive şi cu sugestii finale care să atragă atenţia asupra cuiva. Căci în istorie lucrurile au rămas aşa cum le ştiam: făptaşul omorurilor nu a fost găsit, aşa că, în cazul în care moartea l-a cruţat, realul ucigaş e posibil să se fi distrat copios la acest film; investigaţia reală a intrat pe o linie moartă şi, chiar dacă a fost prezentat în celebra emisiune a lui John Walsh de pe FOX, America's Most Wanted, cazul "Zodiac" e puţin probabil să afle vreodată un fericit punct final.

Pînă să pătrunzi în lumea filmului, senzaţia avută e că Zodiac trebuie să fie un thriller. Însă odată ajuns acolo situaţia se schimbă: filmul este atît de lent, atît de minuţios în detalii, atît de bogat în replici, atît de întins ca durată, atît de lipsit de ceea ce ar putea fi considerat "spectaculos" în cazul filmelor de gen - crimele propriu-zise, acţiune violentă - încît cele petrecute pe ecran sînt dificil de acceptat ca fapte ale unui film din acest gen. Zodiac deconstruieşte mecanismele de "lucru" ale thrillerului şi chiar plusează prin ironii adresate acestui gen, vizibile mai ales în legătura dintre imagini şi acţiune, pe de o parte, cu muzica împrumutată, pe de altă parte. Totuşi, dacă doriţi, Zodiac rămîne un thriller. Însă nu pe ecran, ci într-o relaţie pe care istorisirea o construieşte dincolo de vizionarea cinematografică, în raportarea spectatorului la realitate: cum vă face să vă simţiţi ideea că şi astăzi un criminal precum Zodiac ar putea fi liber, sau că alţii precum acesta nu sînt prinşi?

Din punct de vedere al construcţiei dramatice, Zodiac este un 12 Angry Men în răspăr. În filmul realizat de Sidney Lumet, pornind de la îndoielile şi întrebările unui jurat, ceea ce iniţial părea un caz evident de crimă cu premeditare se schimbă radical. În Zodiac problema este inversă: pornind dintr-o intersecţie din care pornesc numeroase căi, într-un continuu bombardament informaţional, Robert Graysmith reface sinapsele unui dosar aproape abandonat, eliminînd treptat drumurile care duceau spre înfundături şi capcane. În cazul filmului aflat acum pe ecrane, spectatorii devin juraţii care trebuie convinşi de către "procurorul" acuzării - Graysmith - că anumite legături făcute între indiciile deja avute în dosar, precum şi declaraţia finală a unui supravieţuitor al ieşirilor criminale puse la cale de către Zodiac, sau o discuţie cu prietena uneia dintre victime, toate trimit spre o anumită persoană, o înfăţişează drept vinovată!

Două ore şi jumătate de film, sînge mai deloc, în schimb mii de replici, numeroase scenarii pierdute pe parcurs şi personaje care apar mai puţin de cinci minute, dau o deosebită încărcătură fioroasă poveştii (Bob Vaughn şi pivniţa sa, de exemplu) şi dispar de pe ecran fără urmă, într-o ţesătura de tip Forensic Detectives (joi seara, Discovery Channel). Însă, pe marile ecrane, această ţesătură este lipsită de împlinirea specifică emisiunii TV. Toate acestea nu sînt decît o capcană: filmul nu este nicidecum dezechilibrat, dezlînat sau superficial. Zodiac vine după o poveste în care viaţa era subiect de glumă, dar astfel primea valoare şi sens - The Game, vine după o întunecată istorisire despre păcat şi redempţiune - Se7en, vine după o extravagantă punere în imagini a unei experienţe psihice extreme - Fight Club. Este matur, echilibrat, este elaborat cu un distinct simţ cinematografic şi cu sobrietate: este un film de David Fincher.