Concertele primelor zile şi violoniştii

E frumos, e simbolic, parcă-ţi aminteşte de poeziile despre frumuseţile satului românesc din anii şcolii primare... Acesta poate fi unul dintre modurile foarte potrivite în care să înceapă Festivalul "George Enescu" - cu Rapsodia I. Şi, de ce nu, într-o versiune semnată de Cristian Mandeal - dirijor român şi director artistic al festivalului - la pupitrul London Symphony Orchestra, una dintre primele orchestre ale lumii. A avut ritm, a avut forţă şi culoare, ceea ce este esenţial pentru această lucrare. Simfonia I de Enescu a reprezentat o încercare mai grea pentru publicul cu o mare concentraţie de V.I.P.-uri care, în condiţii normale (o bună parte, cel puţin) nu consumă muzică clasică. Artistic, realizarea semnată Cristian Mandeal - London Symphony Orchestra a excelat prin fluenţă, delicateţe a frazării, prin convingătoarea alternanţă între pasajele clamate cu convingere şi nuanţele infinitezimale, chiar dacă numărul de repetiţii comune au fost, cu siguranţă, puţine.

Convieţuirea de opt ani care îl leagă pe Sir Colin Davis de London Symphony Orchestra s-a simţit în versiunea de un lirism învăluitor a Simfoniei a IX-a "Din lumea nouă" de Dvorak, pe care am ascultat-o după pauză. Una dintre personificările muzicale ale romantismului târziu, această superbă (şi populară) simfonie ne-a fost prezentată într-o versiune "de disc", aproape fără nici o licenţă permisă de obicei spectacolului live. Uralele smulse celor aproape 4000 de spectatori de la Sala Palatului s-au prelungit în memoria publicului până în a doua seară, când am revenit cu entuziasm la al doilea concert London Symphony Orchestra.



Oricum, surpriza noii sonorizări a Sălii Palatului a fost extrem de plăcută. Nici vorbă de difuzoare la fiecare scaun, însă claritatea sunetului, căldura şi paleta coloristică mult mai largă decât până acum sunt achiziţii incontestabile, care fac concertele mai atractive. Cele două lucrări de Sibelius - Aallottaret op. 73 şi Simfonia a III-a - au reuşit să convingă în bună măsură publicul bucureştean că Sibelius a scris o muzică diversă şi interesantă, atunci când este cântată la nivelul pe care îl impune cea care pe bună dreptate este supranumită "un Stradivarius al orchestrelor".

Apariţia violonistei Sarah Chang în finalul concertului a adus şi acea picătură de atractivitatea comercială pe care o cerea dubla evoluţie a celebrei orchestre londoneze la Bucureşti. Concertul pentru vioară de Beethoven este unul dintre opusurile cele mai îndrăgite de public, iar prezenţa în faţa orchestrei a unei celebrităţi precum Sarah Chang (cu zeci de CD-uri EMI la activ, la numai 22 de ani), cu virtuozitatea ei ameţitoare, i-a crescut, dacă mai era nevoie, gradul de interes.



O apariţie violonistică poate mai incitantă a fost, alături de Britten Sinfonia, Nemanja Radulovici, câştigătorul concursului din 2001, cu un concert de Mozart plin de energie şi personalitate. Sau, pentru a nu părăsi domeniul viorii, Dmitri Sitkovetski (care a fost şi preşedintele juriului concursului de vioară), care în recitalul său cu patru sonate din ciclul Beethoven by Midnight, alături de pianistul Pavel Gililov, ne-a demonstrat cât de veridic şi de cuceritor pot fi prezentate violonistic astfel de capodopere ale repertoriului cameral. Seria a continuat cu Jean-Jacques Kantorow în Capriciul pentru vioară şi orchestră de Enescu şi cu Eugen Ţichindeleanu, câştigătorul concursului de vioară din 2003, cu concertul de Ceaikovski.

Începutul festivalului este, fără îndoială, de bun augur, iar abundenţa de violonişti de clasă este simbolică pentru o manifestare ce omagiază figura lui George Enescu.