octombrie 2003
Festivalul George Enescu 2003
Duminică de septembrie, ora 22. La Ateneul Român, parcă de când lumea, sala este plină. Se "zvonise" - la nivelul consultării caietului program al festivalului, cel puţin - că "Beethoven"-ul din seara de 21 septembrie, susţinut de violoncelistul David Geringas şi de pianistul Ian Fountain nu trebuie pierdut. Într-adevăr, cei prezenţi au fost răsplătiţi de un recital ce a cuprins Sonata nr. 3 în la major op. 69, Sonata nr. 4 în do major op. 102 nr. 1 şi Sonata nr. 5 în re major op. 102 nr. 2, adevărate capodopere ale genului, interpretate într-un cult al purităţii stilistice rar întâlnit.

Confirmând clasa prestigioşilor maeştri la şcoala cărora s-au format, protagoniştii elevatului dialog cameral au abordat cu minuţiozitate un repertoriu în care au dat măsura unei profunde înţelegeri a textului muzical. Dinamic şi narativ, pianistul Ian Fountain, s-a dovedit a fi un artist al genului cameral deopotrivă ("în pofida" unei cariere solistice strălucitoare). Partener excepţional pentru Geringas, un violoncelist aflat la apogeul maturităţii artistice, mai tânărul Ian Fountain ne-a încântat cu arta sa de a deveni parte integrantă a unui edificiu muzical clădit cu rigoare, dar în linii şi volute avântate, a căror prospeţime se circumscrie cu eleganţă stilului profund clasic beethovenian.


(David Geringas)


Geringas, un instrumentist format în spiritul forţei explozive a lui Mstislav Rostropovici duce, iată, mai departe - în notă personală, fireşte - spiritul devenit de asemenea clasic al şcolii ruse de interpretare. Cu o aşezare "ca de stâncă" pe instrument, posesor al unei tehnici de anduranţă, Geringas pune în evidenţă, totuşi, o artă violoncelistică marcată de un puternic ecou al trecutului, dar potrivită, din fericire, cu repertoriul propus în recital. Componenta de show, din ce în ce mai prezentă în lumea artistică internaţională, a lipsit practic cu desăvârşire, actul scenic consumându-se într-o subordonare totală faţă de dimensiunea muzicală. Cu un vibrato, o manieră de atac şi o conducere a arcuşului ce ne readuce în faţa ochilor arta monştrilor sacri ai violoncelului din generaţia de aur a secolului XX, precum Mstislav Rostropovici, Janos Starker, Gaspar Cassado, Pierre Fournier sau Andre Navarra, violoncelistul David Geringas a atacat un generos registru dinamic şi de expresie, pus în slujba unei concepţii muzicale laborioase, incitante şi atractive, suprapusă unei note de clasicism extrem de bine conturat şi... temperat.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus