O orchestră cuminte din nord

Anunţurile de la 19.20 din foyerul Sălii Palatului (şi din interiorul sălii) sunt aproape inutile. Fie că ne sfătuiesc să ne închidem telefoanele, fie că ne anunţă că programul nu mai începe, în cazul nostru, cu Întrebare fără răspuns de Charles Ives, ci cu un cor a cappella al unui compozitor suedez (al cărui nume nu îndrăznesc să-l scriu după ureche)...

În sală (unde ar trebui să se audă aceste anunţuri cu un minut înaintea începerii concertului - aşa cum se întîmplă, în ultimele zile, la Ateneu), lumea se intreabă... E Madrigalul ? De la distanţă, fără ochelari, poţi presupune orice. Aşa sună Întrebare fără răspuns ? Nu, stimaţi spectatori, sună cu totul altfel, dar nu aveaţi de unde să ştiţi. Şi nu e Madrigalul. Adică era, dar la Ateneu.

În fond, totul e prea frumos la acest festival - succes de public, număr record de spectatori, interpretări de mare ţinută - pentru a nu exista şi momente (sau chiar seri) care smulg nu numai urale şi ropote de aplauze, ci şi... zîmbete. Nu spun că piesa la care m-am referit la început ar fi lipsită de valoare în sine, dar locul ei nu se afla, pur şi simplu, în deschiderea unui concert inclus într-un festival al cărui program a fost gîndit cu atîta grijă. Şirul zîmbetelor condescendente continuă la audierea unei corecte, sobre, pline de amabilitate interpretări a Rapsodiei a II-a de Enescu. În fond, interesant ar fi ca această lucrare să rămînă în repertoriul Orchestrei Filarmonicii Regale din Stockholm şi să placă suedezilor. Chiar dacă noi, pe malul Dîmboviţei, preferăm versiuni mai "vibrate" şi mai vibrante ale acesteia.

O orchestră de profesionişti şi atît, filarmonica suedeză (împreună cu corul de cameră Eric Ericson şi soliştii săi) s-a întîlnit cu adevărat cu publicul - sau cu o parte a acestuia - de-abia în Simfonia a IX-a de Beethoven, opus ce reprezenta de altfel motivul pentru care Sala Palatului a fost din nou arhiplină, la un concert fără solist. Alain Gilbert a condus amplul aparat vocal-simfonic cu conştiinciozitate, dar fără sclipire, neobtinînd mai mult decît o versiune cuminte a celebrului opus beethovenian, care chiar dacă nu a uimit, cel puţin a mulţumit o bună parte a publicului meloman prezent din nou în număr remarcabil la concert.