Gaiţele la Odeon

Gaiţele lui Kiriţescu au lăsat urme în memoria multor generaţii de spectatori prin cîteva replici, dar mai ales prin cîteva interprete. Nu puţine fost-au actriţele, care, ajunse la o anumită vîrstă şi la anume greutate (în ambele sensuri), să nu fi rîvnit la rolul Aneta Duduleanu. Au fost ele şi mai subţirele care-au izbutit interpretări memorabile. Şi o amintesc aici chiar pe Nineta Gusti la Nottara, unde, alături de ea, acea mare tragediană ce era Gilda Maiorescu săvîrşea, în scenă, minuni de haz. Cei trecuţi de 50-60 de ani o poartă încă etalon pe Sonia Cluceru, actriţă mare, interpretă desăvîrşită a Anetei Duduleanu căreia îi ţinea piept "Fraila" Nataşei Alexandra cu ale sale sărmăluţe în foi de flit. Şi cîte n-au mai fost pe scenele ţării! Textul lui Kiriţescu, scris spre sfîrşitul deceniului trei, este generos pentru actori şi oricînd proaspăt pentru public.

Totuşi, faptul că Alexandru Dabija pornit-a brusc, în actuala stagiune, să monteze două texte interbelice a fost de mirare pentru destui dintre cei care i-au urmărit spectacolele de la debut încoace. Regizorul ne lămureşte, însă, într-un interviu (de citit neapărat), apărut în "Adevărul literar şi artistic". "Refuz", spune Alexandru Dabija, "să simulez o concentrare care nu există sau o aplecare către teme pe care nu le simt neapărat arzătoare". Cu toate acestea montarea cu... Escu este frîntură din "arzătoarea" noastră contemporaneitate, iar tipurile din Gaiţele şi isteria declanşatoare şi dominatoare în relaţiile lor nu-i străină de trimiterile la zi. Piesele montate, tot regizorul le aşază în locul şi despărţămîntul ce li se cuvine: "E psihologie firavă, dar sunt spectacole de relaţie, care trebuie menţinute prin urmărirea atentă a partenerului, roluri gîndite complex, pentru performanţa actoricească de bulevard - roluri de întindere, de monoloage, cu scene de la care se aşteaptă succesul imediat".

Chiar fac succes cele două montări! În Gaiţele, unde nu este provocat rîsul cu tot dinadinsul, unde (lucru rar) textul este respectat în toate articulaţiile sale fără religiozitate, însă cu inteligenţă, interpreţii sunt valorificaţi şi se valorifică ei înşişi. Dorina Lazăr în gaiţa primadonă atacă în forţă, urmată îndeaproape de babele asexuate Lena şi Zoia - în travesti Ionel Mihăilescu (mai reţinut) şi Constantin Cojocaru (prea dezlănţuit de bucuria compoziţiei). Un trio grotesc, care spre deosebire de alte montări ce-şi bazau succesul pe reacţia publicului la ridicol, ne dă fiori reci pe şira spinării. Oglinda uşor deformatoare a actului spectacular măreşte chipurile, producînd oroare. Iubire, viaţă, moarte, pomeni, intrigi, bîrfe, familie, adulter, împăcare, vanităţi - la noi la români.

Scoarţele sau covoarele, prin care Vittorio Holtier a delimitat spaţiile de joc, de trecere, de obstacol vin din veac şi-s făcute să reziste încă unul cel puţin. Par a fi perene ca şi colcăiala simulînd trăire şi sentiment, consumată în atmosfera rarefiată, irespirabilă din casa şi lumea Dudulenilor.

Pentru Dorina Lazăr, rolul este o izbîndă care, alături de Zoiţa din O noapte furtunoasă, demonstrează că aceasta ştie să-şi fructifice talentul şi îi prieşte maturitatea în profesiune. Din nou am regretat că excelenta Carmen Tănase n-a găsit la Teatrul Odeon roluri pe măsură. Ceea ce face ea dintr-un rol oarecare cum este Calotte nu vorbeşte şi despre forţele talentului său, dar şi despre nevoia de a da mai mult decît i se oferă ca partitură.

Marius Stănescu este un Mircea Aldea stins, abulic, un chip insolit al personajului. Credibil însă. Pe "Fraila" Virginei Rogin, teutonă şi cu ciudate înclinaţii, n-am crezut-o, în schimb. A apăsat prea mult pentru gustul meu. Poate greşesc. N-ar fi rău totuşi să încerce o estompare. Pe Wanda Anei Maria Serafim aproape am uitat-o de la vizionare pînă acum. "De ce oare? De ce oare?" Vorba cîntecului!