În migraţie prin urbe (de când propriul sediu e
într-o renovare cu termen peste trei ani), Teatrul Naţional din Iaşi
şi-a închis stagiunea cu trei (avan)premiere ale unor spectacole montate de Claudiu Goga (
Audiţia de Alexandr Galin), Alexander Hausvater (
Arborele tropicelor de Yukio Mishima) şi Radu Apostol (
With a little help from my friends de Maria Manolescu), jucate la Teatrul Luceafărul, în sala studio a Naţionalului şi, cel din urmă, în fostul atelier de pictură al instituţiei, metamorfozat
într-un spaţiu teatral încântător pentru producţii neaspirând la al patrulea perete.
Piesa Mariei Manolescu e una dintre câştigătoarele ediţiei a treia (de anul trecut) a concursului
dramAcum, dar textul e serios modificat pentru varianta de spectacol, înspre binele tuturor. Capătă, astfel, lucrul
care-i lipsea, de fapt, şi anume miza:
care-i problema acestor cinci puştani, prinşi
într-o schemă relaţională complicată şi cu ramificaţii complexe de orientare sexuală, în vacanţă la Vama Veche? De ce ajunge unul dintre ei
să-şi dorească să moară de mâna aceluia dintre prietenii săi care va trage,
într-un prea serios joc de cărţi, asul de pică?
De ce? Poate nu din teribilism (cum părea la prima vedere), ci pentru că trăieşte
într-o lume a presiunilor pe care le refuză: "trebuie" să faci o facultate, să ai o carieră, o familie, copii la momentul oportun, nici mai devreme, nici mai târziu, 50 de ani de viaţă planificată la fiece pas ţi se întinde dinainte. Şi nici vorbă nu mai e de inevitabila scurgere înainte a acestor 50 de ani din vremea calmei curbe
ierarhic-sociale de până la mijlocul anilor '90; părinţii lor
n-au trecut prin astfel de dileme existenţiale, ei au de inventat roata reuşitei personale
într-o societate care nu merge deloc ca predecesoarele ei.
Şi când nu
ţi-e clar ce vrei să spui, iar vocabularul tău navighează printre poante cu Google,
unde-şi poate găsi subconştientul tău refugiul de a urla? În muzica de la Pink Floyd, pe versuri scrise special...
Probabil că nu există în România un regizor cu o "dambla" mai mare pentru muzica de scenă "live" (după Victor Ioan Frunză) decât Apostol. După Dorina Crişan Rusu (dispărută anul trecut, cea care scrisese partiturile pentru un
Woyzeck în care
s-a zis că muzica face tot spectacolul), pentru
With a little help... a lucrat cu Bobo Burlăcianu ("de la
Fără Zahăr"...) pentru o succesiune de "
cover"-uri după clasici altădată "
indie", interpretate, vocal şi de la tobe la chitară, cu îndemânare căpătată la repetiţii, chiar de actori. Sigur că Pink Floyd sau
Perfect Day nu sunt tocmai muzicile acestei generaţii (puţin posibil să ştie
ce-i aia
Velvet Underground). Dar
dac-ar fi, ar însemna că generaţia de care vorbim
şi-a găsit o limbă, o formă artistică prin care
s-ar putea înţelege pe ea însăşi.
Cinci din cei şase interpreţi sunt încă studenţi
(de-a dreptul în anul II, acum III, la clasa lui Emil Coşeru), iar Cosmin Maxim, aspirantul sinucigaş, e actor al Naţionalului. Cu toţii au o inocenţă, o limpezime care merge dincolo de talent şi ştiinţă (la care stau mai bine ca majoritatea colegilor lor bucureşteni), ţinând, poate, de empatia cu un spectacol (cu toate limitele de asumare pe care le au). De ei depinde totul, de la lucrul cu cel mai
realist-minimal decor pe care
l-a creat Alina Herescu la vreo montare a lui Apostol, la acrobaţia pe linia îngustă dintre real şi subconştient, la construcţia unor emoţionante scene de răbufnire sentimentală, hetero- şi homosexuală.
Prea greu nu e să faci un spectacol bun, tehnologic vorbind. Să faci însă unul atât de emoţionant ca
With a little help..., pe o temă despre care unii zic că
s-a spus destul, nu e chiar la îndemâna oricui.
Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri", Iaşi
With a little help from my friends de Maria Manolescu
Regia: Radu Apostol
Scenografia: Alina Herescu
Muzica: Bobo Burlăcianu
Cu: Cosmin Maxim, Vlad Willy Volf, Andreea Boboc, Cosmin Panaite, Olimpia Melinte, Corneliu Laur
Foto: Valentin Daniefeld
