Cu un mic ajutor din partea prietenilor - With a little help from my friends

Cu un mic ajutor din partea prietenilor, te poţi sinucide sub aparenţele unui accident / crimă. Care dintre prietenii cu care ai plecat la mare (deşi părinţii te ştiu la munte) va trage glonţul fatal? Cel care va trage, pe "neve", asul de pică. De ce să vrei să mori, cînd încă nici major nu eşti şi ai, cum s-ar spune, toată viaţa înainte? Ei bine, asta e mai greu de explicat. E nevoie de un întreg spectacol pentru acest complicat răspuns. Un spectacol pe numele lui With a little help from my friends, pe un text al Mariei Manolescu, premiat anul trecut la concursul dramAcum, în regia lui Radu Apostol.

With a little help... se joacă la Iaşi, în fostul atelier de pictură al Naţionalului (Sala Mare a teatrului e în reparaţii), transformată într-un fel de studio, în care spectatorii înconjoară pe două laturi o scenă înaltă (în acest caz, acoperită cu un strat confortabil de nisip). Din distribuţie fac parte patru (plus unul) studenţi fragezi la actorie (la clasa lui Emil Coşeru) şi un actor al Naţionalului (Cosmin Maxim), în rolul rebelului adolescent cu intenţii suicide, numit Miki.

Faptul că naivul "tocilar" Radu (Cosmin Panaite), pudibonda virgină Ada (Andreea Boboc), eteric-isterica Ruxandra (Olimpia Melinte), răvăşitul de dileme sexuale Andi (Vlad Willy Volf) şi pasagerul poliţist (Corneliu Laur) sînt interpretaţi de încă neprofesionişti are legătură cu, pe de o parte, vîrsta lor apropiată de cea a personajelor, iar pe de altă, cu un stil de lucru în teatru asupra "purităţii" căruia Apostol va trebui să se decidă.

Asta, pentru că nu e prima dată cînd tinde către o formulă mixtă între teatru aşa cum se învaţă la şcoală şi performance. În Acasă (Teatrul "Ion Creangă", Bucureşti, 2001), mare parte din distribuţie (cu excepţia Antoanetei Cojocaru şi a Rodicăi Ionescu) erau copii fără adăpost, "personajele" în condiţia lor reală ale poveştii Ludmilei Razumovskaia, care jucau în acelaşi timp această condiţie existenţială autentică şi o situaţie de spectacol ficţională. Altfel spus, ei erau "adevăraţi", ceea ce spuneau şi făceau pe scenă era invenţie, era povestea altora (ca ei). În With a little help from my friends, e vorba, într-un mod asemănător, mai puţin de lucrul pe construcţia de personaj şi mult mai mult de o maieutică a asumării identităţii de viaţă. De aici, şi preferinţa lui Radu Apostol (pe care o are şi Radu Afrim, ceea ce, în cazul lui, e şi raţiunea fragilităţii unora dintre spectacole, acelea în care interpreţii nu fac diferenţa între a juca în propriile date psiho-fizice şi a se juca pe ei înşişi) pentru actori apropiaţi fizic şi ca structură interioară de personaje. Numai că aceşti interpreţi-studenţi din With a little help... sînt totuşi actori în devenire care joacă un text scris de altcineva, au costume (excelentă prin discreţia ei non-teatrală scenografia Alinei Herescu), recuzită de tot felul (sticle de vodcă mimînd apa etc.) prin care trebuie să navigheze; sînt reali şi ficţionali în acelaşi timp. (A nu se înţelege prin asta că e posibilă o operaţiune de identificare între tulburătoarea scenă care reconstituie mecanismul sufletesc al acceptării propriei homosexualităţi şi viaţa reală a actorului, dar raţiunea reactiv-psihologică are nevoie să fie reală şi acoperită cu trăiri autentice.) Şi aici intervine decizia "puritană": ce păstrezi şi ce sacrifici? Poţi decide să sacrifici ficţiunea textului? Poţi să agrementezi teatrul de convenţie şi autenticitatea performance-ului? Cum împaci realitatea simţirii şi mimesis-ul traseelor date în scenă? Probabil că dintr-o astfel de opţiune tranşantă se va ivi în spaţiul românesc urma vizibilă a teatrului postdramatic. Din care face parte realismul frapant al construcţiei artistice din With a little help..., un realism scurt-circuitat însă, în aceeaşi logică a dualului, de inserturi poetic-onirice, surprinzător, totuşi, căzînd în seama exclusiv a actorilor, într-o binefăcătoare lipsă a artificiului scenografic-tehnologic.


Spectacolul unei emoţii profunde

With a little help... e un teatru care apasă unul după altul toate butoanele afective ale spectatorului, de la duioşie la compasiune şi solidaritate (la cît sentiment al recunoaşterii e la mijloc, unii ar putea spune că e un teatru de-a dreptul mic-burghez...). Să zicem că o parte din emoţia profundă pe care-o naşte acest spectacol vine din empatia lui Radu Apostol cu vîrsta copilăriei şi adolescenţei (plutind de la Acasă în toate spectacolele lui de pînă acum), iar o alta din implicarea fără fasoane şi mimări artistice a actorilor, care se joacă de-a dragostea şi de-a moartea cu aceeaşi fervoare pe care personajele însele o au.

O altă sursă emoţională e muzica (fără ca actorii care-o interpretează să pară ageamiii în domeniu care sînt): o parte sînt cover-uri după songuri pe care în mod sigur n-are cine le găsi în cluburi şi discoteci (Jason Mraz (Life is Wonderful), System of a Down (Atwa) şi Pink Floyd (Another Brick in the Wall), pe versuri ale autoarei textului), altele, track-uri originale (Velvet Underground (Lou Reed) (Perfect day), Beatles (With a Little Help from my Friends), care dă şi titlul piesei Mariei Manolescu), iar restul, teme originale scrise şi orchestrate, ca şi cover-urile, de Bogdan Burlăcianu.

S-ar zice că With a little help... e, în egală măsură, un spectacol destul de pătruns de simţul umorului, y compris poante de uz intern (cum e aluzia la Fără Zahăr, din care face parte Bogdan (Bobo) Burlăcianu): de pildă, "motorul" (o motocicletă Harley-Davidson) pe care Miki i-o lasă moştenire viitorului său asasin e în scenă o bicicletă pur şi simplu (prea puţin contează că s-ar putea ca teatrul să nu fi putut "produce" un asemenea produs de lux, un Harley în realitatea sa concretă, bancul e bun). Ut pictura, poesis, teatrul, ca şi banala viaţă, te face să rîzi şi să plîngi (şi încă mai abitir ca-n cotidian). Umorul e parte a "ideologiei" acestei generaţii, aproximativ douămiiste, care nu se simte bine sub cocoaşa aşteptărilor de succes ale părinţilor, profesorilor, vecinilor, cunoştinţelor.

Nu că despre sentimentul acut de inadecvare a acestei generaţii nu s-ar fi spus şi scris pînă la plictis. Dar depinde cum o faci, pe ce limbă şi cui vorbeşti (ca să nu mai spun de ce vorbeşti). Din fericire, spectacolul de la Naţionalul ieşean aparţine speciei montărilor poligote, care vorbesc multe limbi ale multor specii de public.


Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri", Iaşi
With a little help from my friends de Maria Manolescu
Regia: Radu Apostol
Scenografia: Alina Herescu
Muzica: Bogdan Burlăcianu
Cu: Cosmin Maxim, Vlad Willy Volf, Andreea Boboc, Cosmin Panaite, Olimpia Melinte, Corneliu Laur.