We don't need no education sau Give me a gun, mama - With a little help from my friends

Cu puţin ajutor din partea prietenilor înveţi să te distrezi. Cu puţin ajutor din partea prietenilor ai parte de o vacanţă foarte tare. Cu puţin ajutor din partea prietenilor ai prima experienţă sexuală. Cu puţin ajutor din partea prietenilor te lămureşti ce orientare sexuală ai. Cu puţin ajutor din partea prietenilor încalci limitele alea pe care ţi le-au pus acasă mama, tata şi profii. Cu puţin ajutor din partea prietenilor (şi cu ceva iarbă) poţi să fii the best rock star in the world. Poţi să şi mori, cu puţin ajutor din partea prietenilor.

Una dintre piesele câştigătoare ale sesiunii dramAcum 3 With a little help from my friends de Maria Manolescu a devenit spectacol (promisiune îndeplinită a grupului dramAcum de a-şi monta textele câştigătoare, metodă eficace de a impulsiona tinerii dramaturgi să scrie că uite, ceva tot se alege de scrisul lor). Producţie a Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi, With a little help from my friends are două mari atuuri: regia lui Radu Apostol şi actorii tineri, unul singur cu experienţă, iar ceilalţi încă studenţi. De aici entuziasm şi dezinhibiţie în faţa clişeelor. Că doar în piesă exact despre asta e vorba.


Generaţia copy / paste

Ca fiecare la timpul său, tânăra generaţie se confruntă cu identitatea. Orice afirmare a identităţii se bazează volens nolens pe originalitate. Tara şi în acelaşi timp salvarea acestei generaţii care are 15-16 ani stă în clişeu. Jemanşifismul explodează exact din ceea ce a mai explodat de atîtea ori, droguri, contestarea părinţilor, libertatea sexuală şi iubirea, cea mai tare chestie dintre toate deşi doamne fereşte să o afirmăm direct. Doar că în textul Mariei Manolescu personajele, o gaşcă de puştani, îşi asumă clişeul ca atare. Până la ei, toţi au pretins că sunt originali chiar dacă mirosea de la distanţă a imitaţie, eventual proastă, a ceva ce a animat cândva alţi oameni. În genere, se copiază, chiar involuntar sau negat, generaţia '68, flower power. În With a little help from my friends, epigonismul e exhibat de-a dreptul. Sunt o copie, urlă la malul mării, dar nehamletian, fiecare dintre personajele / actori. Gândesc ca alţii, iubesc ca alţii, visează ca alţii, se exprimă prin alţii. Dar ceea ce gândesc, iubesc, exprimă este real. E o parte dintr-un om fragil, încă în formare, în căutare de sine însuşi, nesigur pe sine, neîncrezător în alţii.

Personajele se încadrează în tipologia oricărei găşti, rebelul (foarte bun Cosmin Maxim), tocilarul stângaci (Cosmin Panaite), homosexualul confuz (credibil în ambiguitatea sa sexuală Vlad Willy Volf), mimoza fatală (Olimpia Melinte) şi gâsculiţa (Andreea Boboc). Adunătura de puştani are parte de o noapte de comă, numai că de data asta e chiar pe bune pentru că se şi moare puţin. Nu că generaţia de care vorbim ar face distincţia între viaţă şi moarte, cât (şi dacă) valorează fiecare dintre ele şi şi-ar da seama pentru ce merită să mori. La 16 ani, un gest, un sentiment care în mod normal nu ar suscita cine ştie ce mari contorsiuni psihice este atât de puternic încât moartea (pare că) e singura care rezolvă... tot. Şi fac asta, adică mor, chiar dacă din greşeală.


Werther de Vama Veche

La Festivalul Teatrelor Europene de la Sibiu am văzut un spectacol german de o forţă incredibilă, Suferinţele Tânărului Werther de la Schauspielfrankfurt în regia lui Florian Fiedler. Spectacolul german pune textul lui Goethe într-o ramă care devine dramă. Dincolo de jocul de cuvinte,...Werther este conţinutul dar şi pretextul pentru povestea unei trupe rock. Germanii nu mizează deloc pe originalitatea songurilor, ci pe folosirea celor celebre, prestate live de actori pe post de comentarii / debuşee ale dramelor proprii / ale personajelor (Werther & company). De la Brecht încoace, songurile concentrează teatralitatea unui spectacol în contrapartidă cu autenticitatea jocului dramatic. Pe partea autenticităţii, nemţii ne-au cam dat clasă (fără să ne dea pe spate cum se plânge presa de fiecare dată când vin străinii. Strugurii sunt acri, desigur, iar teatrul românesc se fandoseşte ca vulpea din fabulă în faţa teatrului european). Werther / actorul care îl interpretează pe Werther e sinucigaş la propriu (se aruncă de trei ori de pe nişte schele de câţiva metri înălţime), trăirismul, romantic sau nu lipseşte cu desăvârşire, iar spectacolul e decojit de orice formă de falsitate pînă la minimalismul absolut gen Dogville. Actorii îşi imprimă amprenta corpului cu vopsea pe hârtie pe care şi-o trimit, pe post de portret, Werther şi Lotte unul altuia.

Radu Apostol se foloseşte şi el de superhituri de la Beatles la Pink Floyd, cântate live (unele prelucrate, adaptate, românizate, cover-uri adică, marca Bobo Burlăcianu) ca metode de evadare onirică. Cine nu se visează la 16 ani star rock? Şi de ce visul nu ar căpăta forma palpabilă aşa cum s-a întâmplat şi în spectacolul lui Thomas Ostermeier, Concert la cerere unde Miss Rasch vede opera singer de la radio, la ea în balcon? Absolut remarcabil efortul actorilor ieşeni care au învăţat să cânte într-o lună, iar rezultatul nu are ifose de mari muzicieni, ci rigoarea corectitudinii şi pulsaţia entuziasmului.


Nu trebuie nimic, bă

Adolescentul e dominat de "trebuie". Trebuie să ia bacul cu notă mare, trebuie să intre la o anumită facultate, trebuie să nu se înhaite cu golanii, trebuie să fie fată mare pînă la 18 ani. Trebuie că aşa vrea mama, tata, diriga, să nu bârfească vecinii. În With a little help from my friends e la putere negaţia. Nu trebuie devine nu vreau, nu am, nu sunt. Nu am cv, nu vreau copii, nu fac nimic nou, astea sunt caracteristicile unei generaţii aparent amorţite, dar care, dincolo de obtuzitatea mentală a "moşilor", e vie în ideile clişeistice, în iubirile totale, în depresiile sincere sau jucate.

Radu Apostol face un spectacol emoţionant, lucru greu astăzi când ştirile de la ora cinci ne-au imunizat în faţa suferinţei, ne-au vaccinat sensibilitatea. Sigur, With a little help from my friends e o poveste fără mare miză, dar e o bucată ruptă din chestia asta infectă pe care o numim viaţă şi care de multe ori se dovedeşte extrem de vulnerabilă. Iar Apostol a intuit inteligent fragilitatea poveştii, dar şi a personajelor şi ne-a servit o doză zdravănă de autentic. Nu ştiu câţi dintre noi au fost în stare să o "înghită". Mie una mi-a mers la suflet.


Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri", Iaşi
With a little help from my friends de Maria Manolescu
Regia: Radu Apostol
Scenografia: Alina Herescu
Muzica: Bogdan Burlăcianu
Cu: Cosmin Maxim, Vlad Willy Volf, Andreea Boboc, Cosmin Panaite, Olimpia Melinte, Corneliu Laur

---

Nu uitaţi: Aplaudaţi doar dacă - şi cît - vă place! O campanie iniţiată de LiterNet.