La Avignon e cald. Şi bine. Şi zilnic se joacă aproximativ 800 de spectacole în 80 de teatre, terase, săli de concert, spaţii neconvenţionale. Ca să nu mai amintesc de zecile de spectacole stradale care completează atmosfera boem-creatoare şi lumea pestriţă a celui mai grozav festival-târg de teatru din Europa: Avignon Off 2007.
Din cele peste 30 de spectacole pe care le-am văzut până acum, m-am oprit cu gândul şi cu "pana" la unul: De l'art et du cochon (Despre artă şi porc). Motivele sunt varii: jocul bun al cuplului de actori, mizanscena ingenioasă, textul inteligent-amuzant şi nu în ultimul rând reuşita debutului regizoral al Codrinei Pricopoaia, românca de-a noastră!
Punând în scenă un autor francez încă nepublicat - Emmanuel Beaufils -, şi astfel asumându-şi un risc notabil, regizoarea vine cu un spectacol agreabil, plin de semnificaţie şi îndemn la autoreflexie. Subiectul îl reprezintă actul artistic contemporan (în cazul de faţă instalaţia) şi felul în care el este perceput de o parte şi de alta a baricadei, pentru că ne aflăm aici în plină disensiune a personajelor piesei. Pe de o parte e criticul de artă, atotştiutor, formator de gusturi şi trenduri, convins că are puterea şi intuiţia de a descoperi tot ceea ce se ascunde dincolo de produsul artistic expus în muzeu. De cealaltă parte îl găsim pe instalatorul (la propriu) al muzeului (excelentă dezvoltare pe ocurenţa amuzantă a jocului de cuvinte), filistinul care vede doar un simplu pisoar acolo unde Marcel Duchamps a impus o nouă formă de artă sau un banal portmantou în instalaţia lui Roy Smith.
Pariind pe reuşita aducerii în prim-plan a ambivalenţei artei contemporane şi a extremismului în actul artistic (alături chiar de controversa suscitată de limita alunecoasă dintre pornografie şi artă), spectacolul te duce subtil spre o discuţie cu tine însuţi, în vederea definirii propriului tău punct de vedere apropo de creaţia artistică de avangardă, de plasarea personală vizavi de o creaţie artistică ce scapă înţelegerii.
Cu toate acestea De l'art et du cochon nu e un spectacol pretenţios sau greoi. El are marea calitate de a oferi divertisment la un înalt nivel, fără a cădea în capcana "râsului de amorul râsului". Chiar dacă actorii duc spre extrem arhetipurile pe care le portretizează, publicul asistă totuşi la un spectacol de idei, cu bătaie lungă. Nu lipseşte povestea de dragoste dintre cele doua personalităţi aflate în totală contradicţie, şi care, sub constrângerea "încarcerării" muzeistice accidentale, ajung să formeze un cuplu sudat, care ar fi fost de neconceput în condiţii normale. Aceasta rămâne însă voit într-un plan secundar, făcând astfel loc discuţiei mai profunde şi totuşi fără sfârşit a valorii şi valorizării creaţiei artistice.
Codrina Pricopoaia îşi explică demersul regizoral-artistic prin ideea schimbării funcţionalităţii obiectelor, pentru a duce spectatorul într-o altă dimensiune a viziunii, pentru a-i oferi acces în lumea creatorului, în scopul evident de a-l face să revină la înţelesul primar al operei de artă, la finele călătoriei iniţiatice.
Actorii piesei sunt tineri şi entuziaşti, Gwendale Rizat oferind o flamboaiantă Eleonore, critic de artă cu probleme de relaţionare, bulimică şi cu tendinţe alcoolice, iar Benjamin Grognet joacă un Bruno adorabil, cu delicioase replici ironice, un mucalit cu suflet de artist, aşa cum finalul piesei o arată. Cei doi schimbă taberele în a doua jumătate a piesei, cinicul devenind connaisseur-ul rafinat iar criticul preschimbându-se într-un Toma necredinciosul.
Scenografia e inspirată, cu trimitere la celebre opere de artă, ca de exemplu imensa toaletă care tronează în mijlocul scenei şi care are propriile sale roluri în desfăşurarea tramei epice. Spectacolul a fost produs în martie la teatrul Bourg Neuf, având premiera în cadrul festivalului de la Avignon de anul acesta.
Pour conclure, à la française, Despre artă şi porc e o producţie sinceră, inteligentă şi amuzantă, iar regizoarea Codrina Pricopoaia un autentic şi promiţător talent.
24 iulie 2007, Avignon.