Chiar dacă festivalul - "miracolul sibian", cum au ajuns a-l numi străinii şi românii prezenţi la cele aproape 150 de manifestări reunind participanţi din aproape 60 de ţări - s-a încheiat, vom stărui asupra cîtorva dintre performanţele şi perspectivele pe care el le-a deschis pentru împlinirea proiectului Sibiu, capitală culturală europeană în 2007 şi în general pentru susţinerea integrării noastre europene prin cultură. Mai întîi, trebuie subliniată performanţa managerială şi organizatorică a unei echipe excelente din staff-ul festivalului care şi acum, la ediţia a 9-a, a asigurat bunul mers al unei reuniuni-record prin amploarea activităţilor şi a desfăşurării lor în săli, pe scene şi estrade, în Piaţa Mare şi Piaţa Mică, la Cetatea Cisnădioara, în curtea şi în hrubele Muzeului de Istorie, pe străzile oraşului devenit adeseori gazda unor nopţi de carnaval. Această competentă echipă, în frunte cu Constantin Chiriac, directorul festivalului, Dan Bartha (logistică), Cristina Boboc şi Florin Ţicu (asistenţi director) sau neobosita Teodora Stanca (publicaţiile festivalului şi coordonatoarea ziarului Aplauze) şi nu numai ei, a lucrat zi şi noapte, cîte 18-20 de ore neîntrerupt (!), pentru ca cei aproape 1000 de participanţi să-şi afle cît mai bine împlinite aşteptările.
În zona spectacolelor, festivalul a reuşit să prezinte trei versiuni Hamlet (veritabil record), semnate de Vlad Mugur (cu Naţionalul clujean), Andriy Zholdak (cu Teatrul Academic de Stat Taras Sevcenko, din Ucraina) şi Liviu Ciulei (spectacol preluat de Teatrul Naţional de Televiziune de la Teatrul Bulandra). Între admirabilele coperte ale Punţilor 2002, adică Hamletul clujean şi poemul teatral Ioana d'Arc, prezentat de sibieni în prima noapte, în Piaţa Mare, la lumina torţelor, cu peste 300 de interpreţi, şi ultima seară, consacrată întîlnirii-eveniment cu Unchiul Vanea (Teatrul Bulandra), am fost martorii unui veritabil maraton de reprezentaţii de scene ori în spaţii neconvenţionale, dintre care multe au consfinţit şi altitudinea valorică şi tendinţa întregului festival de a se deschide tuturor artelor: spectacolul de stradă după Manuscrisul găsit la Saragosa, oferit de trupa poloneză Biuro Podrozy, reprezentaţia Teatrul republican din Belarus cu Femeile lui Bergman, cea intitulată Subiect Woyzeck, aparţinînd Academiei de teatru din Ulm, lectura scenică memorabilă a piesei Exact în acelaşi timp , de Gellu Naum, în interpretarea Naţionalului clujean, sub bagheta lui Mihai Măniuţiu, spectacolul tulburător cu piesa poloneză Profetul Ilia, de Tadeusz Slobodzianek, adus pe scena în aer liber de la Muzeul de Istorie de către Teatrul Tamasi Aron din Sfîntu Gheorghe, în regia lui Bocsárdi László, spectacolul-recital cu textul Bătrînul clovn cu inima rătăcită, de Matei Vişniec (o continuare la Angajare de clovn), în interpretarea strălucitoare a actorului francez Olivier Comte, reprezentaţiile sibienilor cu Othello, în regia lui Andriy Zholdak, Canibalii semnată de Alexander Hausvater şi Pilafuri şi parfum de măgar, de Silviu Purcărete, spectacolul cu titlul Îngerul negru - dubla viaţă a lui Arshile Gorky, pe care scriitoarea şi interpreta armeancă Nouritza Matoussian l-a închinat celebrului pictor (după cartea scrisă de ea, devenită punct de plecare a filmului ce a trezit puternice discuţii anul acesta la Cannes), dar şi numeroasele spectacole de teatru gestual, teatru-dans şi coregrafic, culminînd cu emoţionanta demonstraţie de virtuozitate (pe scenă şi pe estrada din Piaţa Mare) purtînd marca cunoscutei trupe constănţene Oleg Danovski. Din fericire pentru publicul românesc, la această ediţie, în virtutea unui larg parteneriat cu Televiziunea Română, angrenînd pentru prima dată toate canelele, cele mai importante spectacole şi alte manifestări au fost înregistrate ori au stat la baza unor reportaje, spre a putea fi văzute de numeroşi telespectatori din toată ţara.
Nu mai puţin benefice în spaţiul artei şi al culturii au fost conferinţa pe tema Teatrul riscului, susţinută de omul de teatru George Banu, preşedinte de onoare al AICT, spectacolele-lectură organizate împreună cu secţia română a AICT şi Facultatea de teatru sibiană, pe textele unor tineri dramaturgi din România, Franţa, Rusia, Anglia, Irlanda, unele dintre ele bucurîndu-se de participarea-surpriză a autorilor, reuniunea redactorilor de la publicaţiile de artele spectacolului, întîlnirile-dezbateri pe marginea celor mai importante reprezentaţii (conferinţa de presă cu Andriy Zholdak a fost ea însăşi un spectacol!), atelierele teatrale conduse de profesori din SUA şi Marea Britanie, lansările de cărţi şi reviste (Okean), dialogurile cu directori ai unor reţele internaţionale de festivaluri, dar mai ales crearea protocolului de colaborare şi susţinere reciprocă între New Castle şi Sibiu, pentru proiectul Sibiu, capitală culturală europeană. De altfel, între calităţile indiscutabile ale festivalului sibian, acum importante mi se par tocmai efectele sale pe termen lung şi capacitatea de a pregăti de fiecare dată evenimentele ediţiei viitoare, proiectele elaborate împreună cu reţele şi organizaţii internaţionale de spectacole, cu UNITER şi valoroşi oameni de teatru, ca regizorul Silviu Purcărete şi profesorul englez Noel Wits (din conducerea festivalului), regizorii Andriy Zholdak, Alexander Hausvater, Mihai Măniuţiu ş.a., cu prestigioase teatre din Franţa, Anglia, Rusia, Germania, Spania şi companii româneşti de prim rang, cum este această prietenă fidelă a festivalului, trupa Oleg Danovski, condusă cu exemplară dăruire de doamna Ana Maria Munteanu.
Succesele înregistrate în acest an prin deschiderea curajoasă spre alte arte, asistenţa fiind puternic impresionată de expoziţiile de artă plastică semnate de Gabriela Cristu şi Lucian Liciu (un omagiu la adresa teatrului), dar şi de concertele de muzică spaniolă ori sud-americană, ori de naiul fermecat al Dalilei Cernătescu, îndreptăţesc nădejdea şi preocupările organizatorilor ca ediţia a 10-a, jubiliară, să configureze un veritabil festival cultural internaţional, menit a sta cu fruntea sus printre celebrele manifestări de acest gen găzduite de oraşe ca Viena, Salsburg, Amsterdam, Avignon, Paris, Berlin etc. Aşadar, încă un semnal că înaintea politicienilor şi a reformei economice teatrul românesc şi suratele sale din zona artelor vizuale şi auditive sunt mai grăbite, în ciuda necazurilor financiare, să convingă străinătatea că se află deja în Europa.