Ca sa vezi The Bourne Ultimatum sînt necesare măcar două lucruri: să fii odihnit şi sătul (dar nu cu burta plină). Se mai poate adăuga - să fi mers la toaletă înainte de film. A treia parte a seriei Bourne este, aşa cum s-au obişnuit fanii, ca o cursă de 100 de metri. Tragi aer în piept cînd începe, trebuie să urmăreşti toate dialogurile ca să poţi ţine cît de cît pasul cu raţionamentele extrem de rapide ale personajelor, trebuie să urmăreşti în acelaşi timp montajul extrem de strîns, cu imagini tăiate cu ciobul de sticlă.
Nu e un film uşor de înghiţit seara, după ce ai alergat şi te-ai spetit tu însuţi toată ziua. Bourne îţi modifică sinapsele, te obligă ca, dacă vrei să rămîi cu el pînă la sfîrşit, să fii mereu în priză. Nici o pauză, fie - una singură, secvenţa în care Bourne bea o cafea cu agenta Nikki (Julia Stiles), dar şi atunci se face schimb de informaţii importante, chiar dacă eroii nu aleargă. Seria Bourne e, pe de altă parte, poate cea mai globalizantă producţie contemporană. Te fîţîi, odată cu personajele, din Paris la Londra, Madrid, Tanger, şi de-acolo într-o fracţiune de secundă te catapultezi la New York. Jason Bourne nici nu e arătat plictisindu-se în avion. Cel mult intrînd în avion.
Existenţa lui n-are timpi morţi, pauze de joc în care ar putea reflecta şi trage concluzii. Toată viaţa lui Bourne are loc în prezent, în această secundă. Eşti cu el? Bine. Doar cei puternici supravieţuiesc, vai, ştim asta. Fanii spun că această a treia parte e cea mai bună. În orice caz, mari diferenţe între The Bourne Ultimatum şi The Bourne Supremacy (realizat în 2004 tot de Paul Greengrass) n-ar fi. Decît o imagine şi mai mişcată, care imită cît mai fidel realitatea. Însă am impresia că Greengrass (care între timp a realizat United 93, film care reface la milimetru momentul 11 Septembrie) a aplicat o aproximativ aceeaşi grilă metatextuală. Nu e suficient că mişcările lui Bourne şi ale celor cu care intră în relaţie în locuri publice sînt urmărite pe monitoarele CIA-ului din New York, dar unii agenţi care vor să-l lichideze pe Bourne au ataşată la armă şi o cameră de luat vederi. Astfel, spectatorul e pus în acelaşi scaun cu cei de la CIA, iar cavalcada de urmăriri capătă oareşce adîncime.
Fireşte, Bourne aleargă din nou extrem de mult şi scapă din cele mai dificile situaţii. Însă de astă dată, el aleargă să închidă o paranteză, să-şi întîlnească şi să-şi înfrunte creatorul, pe dr. Albert Hirsch (Albert Finney), cel care l-a inclus în programul agenţilor care lichidează ca nişte maşini, fără să întrebe de ce. În era tehnicii în care trăieşte personajul şi în care e realizat şi filmul, e şi Bourne, nu-i aşa, o maşină care se revoltă recăpătîndu-şi umanitatea. Dar cred ca n-are rost să intelectualizăm prea mult. Mi-ar plăcea să îl văd pe Bourne pensionat, în fotoliu, uitîndu-se la televizor ca Homer Simpson.
The Bourne Ultimatum
regia Paul Greengrass
cu: Matt Damon, Julia Stiles, Joan Allen, Albert Finney, David Strathairn.