Ratatouille - scris şi regizat de Brad Bird (The Incredibles) - este ultima minunăţie creată de studiourile Pixar; sau, cum spune reclama: "Încă o capodoperă Disney-Pixar!". Este, însă, chiar o capodoperă? Dacă ne uităm la minuţia cu care sînt desenate decorurile, legumele (75% din film se petrece într-o bucătărie) şi detaliile poveştii, atunci da. Dar, aşa cum o fotografie nu este mai "artistică" dacă performanţa ei tehnică îţi permite să numeri firele din puful unei păpădii, aşa nici Ratatouille nu poate fi considerat "capodoperă" doar pentru că sclavii animaţiei au trudit din greu la realizarea ei.
Ceea ce nu înseamnă că nu e un film simpatic, subtil, savuros. Povestea, în sine, este excepţională: Remy - un şobolan cu rafinate papile gustative - ajunge la Paris (via canalizare!) şi, în scurt timp, devine "păpuşarul" din capul lui Linguini, băiatul-care-duce-gunoiul dintr-un mare restaurant. Linguini este bîtă la capitolul gastronomie, dar - cu ajutorul lui Remy, care îl trage de păr (la propriu) ghidîndu-l cum să asezoneze mîncarea - ajunge la rîndul lui un bucătar faimos, ale cărui reţete (în mare parte inventate) sînt solicitate de toată lumea...
Trebuie spus că restaurantul maestrului Gusteau pierduse o steluţă în urma unei cronici dezastruoase scrise de temutul critic culinar Anton Ego (vocea, unică, este a lui Peter O'Toole), iar Gusteau murise de inimă rea (în paranteză fie spus, numele sînt aproximativ alese: "Auguste Gusteau" e plauzibil, cu toată aliteraţia evocatoare, dar "Anton - nici măcar "Antoine"! - Ego" este bizar şi caricatural...). Dacă nu altceva, Ratatouille este singurul film mainstream (chiar şi de animaţie) din cîte cunosc care face dreptate meseriei de critic: într-un final pe cît de previzibil, pe atît de înduioşător, Ego va reveni la restaurantul lui Gusteau şi, pus să guste dintr-un "ratatouille" (un fel de ghiveci de legume în stil franţuzesc), îşi va da ochii peste cap a extaz - şi va scrie în consecinţă!
Cum spuneam, Ratatouille excelează la capitolul grafică: totul este desenat cu o îndemînare şi o meticulozitate care impun admiraţia, multe din decoruri părînd fotografiate. De asemenea, povestea este suficient de ingenioasă şi de amuzantă pentru a satisface gusturile cele mai variate - de la gurmanzi la gurmeţi. Dar Ratatouille este doar (încă) un exemplu de naraţiune bătrînească, asezonată cu toate mirodeniile deja-încercate de Disney... În comparaţie cu The Simpsons Movie, este cam laborios, arhi-explicativ, împănat cu predici lacrimogene cărora un strop de ironie le-ar fi "dres" dulcegăria. Să ne-nţelegem: Ratatouille este departe de a fi ratat(OUI)!! Pentru o animaţie cu adevărat "revoluţionară" însă, îi lipseşte tocmai noutatea.