Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Ratatouille

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ce poţi face cu un şobolan? - Ratatouille


septembrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Prin ţară se petrec numai tîmpenii: doi tineri mor în explozia unui bloc, din cauza dezinteresului specific anumitor tipi care au monopolul naţional în buzunar, politicienii pasează - mai bine decît naţionala de rugby prezentă la mondiale - responsabilitatea stării deplorabile a celor mai multe şcoli, iar vremea s-a tot încăpăţînat să concureze cu frigiderele. Şi cum o lacrimă nu curge niciodată singură, mi-am amintit cum un băiat de clasa a IV-a s-a sinucis fiindcă avea media nouă la engleză... iar o copilă dintr-un sat dobrogean s-a sinucis zilele trecute fiindcă ai ei nu au lăsat-o să meargă la liceu. Aproape-i de necrezut cum pentru cineva învăţătura mai poate fi un act atît de capital cînd viaţa de zi cu zi, mai ales prin intermediul micului ecran, e asaltată ore întregi de tot felul de personaje care par să fi găsit şcoala doar cînd rătăceau drumul spre bazar.

Ca să mai scap de mirările cotidiene, mi-am zis că e cazul să caut să mă distrez puţin. Pentru asta a picat la ţanc pe marile noastre ecrane animaţia Ratatouille, un proiect prezentat ca revoluţionar în genul său. Ceea ce impresionează în primă instanţă la filmul ăsta e faptul că totul arată natural pe ecran, ca şi cum ar fi fost desenat cu mîna. Nicio urmă de elemente pătrăţoase, la care ne-am fi putut aştepta dacă ne ducem cu mintea spre ofertele cinematografice anterioare în care personajele şi imaginile au fost realizate pe calculator. Diferenţa o face bugetul filmului. O sută cincizeci de milioane de dolari... nu multe filme pot visa la un asemenea răsfăţ. Ce avem ca poveste?

Pentru noi, animaţia ar putea fi un bun mijloc de terapie naţională, în genul "iubiţi şi şobolanii vagabonzi". Dacă tot e frate cu românu' prin şcoli, spitale şi prin spaţiile subterane cu priză la aurolac, de ce să nu îi adoptăm ca atare pe micuţii noştri vizitatori? Unele exemplare pot fi geniale în anumite domenii, după cum ar spune Ratatouille!

Dincolo de astă dimensiune cu aplicare locală şi efect calmant... surpriză: istorioara propusă de studiourile Pixar are în program numai aspecte pozitive, atît de atent selectate că imediat devine suspectă ideologic. Nu că ar promova ceva reprobabil, încît să strîmbăm categoric din nas. Doar că pe lîngă leitmotivul poveştii, "oricine poate găti", suficient de repetat încît la un moment dat să fie clar că în viaţă poţi realiza orice îţi doreşti cu adevărat, Ratatouille mai serveşte cîteva discursuri menite să lumineze astă idee, aşa cum reflectoarele pun în valoare o statuie în miez de noapte, iar lumina asta (artificială) se cam opreşte-n gît. Pe lîngă textura imaginii, asta e diferenţa pe care am remarcat-o comparînd producţiile animate din ultima vreme, unele ieşite chiar de sub tastatura echipei aflate în spatele acestei producţii: faţă de Incredibles, care aducea în prim-plan o serie de super-eroi şi avea o evidentă dispută între bine şi rău, faţă de Finding Nemo, care era centrat pe motivul căutării şi susţinea familia ca valoare, faţă de Ice Age, unde relevantă era lupta pentru o cauză nobilă, pînă la autosacrificiu, şi care vorbea despre importanţa prieteniei... faţă de toate acestea, Ratatouille nu îmbrăţişează categoriile clasice ale basmului. Aici nu vezi nici o demarcaţie între cei buni şi cei răi, nici un evident conflict mitic sau o situare tematică în această zonă: o secvenţă minusculă în care tatăl îi arată fiului otrăvurile create de oameni pentru a le stîrpi existenţa, plus cîteva strigăte isterice ale unor cucoane gata de bal, nu stăvilesc drumul spre succes al micului exemplar blănos. Astfel, Ratatouille devine o pasională etalare a împlinirii visului american. Cum ar fi, iată că (şi) în cazul animaţiilor au fost arestate bătrînele elemente de fabulă, pentru a le folosi în scopuri holywoodiene. Sau, altfel spus, ideologie multă, după buget!

Firul principal al poveştii: Remy este un şobolan înzestrat cu un dezvoltat simţ olfactiv, parcă e personaj din Parfumul lui Süskind. Visul său este acela de a fi la fel de recunoscut în arta gătitului precum celebrul Gusteau, mare bucătar şi proprietar de restaurant în Paris, căruia Remy îi urmărea emisiunea la televizor şi îi citea cartea de bucate cu religiozitate. Eroul filmului e pătruns de o afirmaţie de-a lui Gusteau, cum că "oricine poate găti", un fel de "nimic nu este imposibil". Remy ajunge în Paris din întîmplare, alungat fiind de pe meleagurile natale. Nimereşte în restaurantul idolului său, care murise de inimă rea fiindcă Anton Ego, criticul culinar sperietoare al Franţei, vorbise negativ despre afacerea sa. Cu concursul unui tăntălău, Linguini - care se va dovedi a fi copilul bucătarului Gusteau, cu ajutorul coloniei sale de şobolani, pe care o regăseşte în Paris, Remy dovedeşte că e un strălucit făcător de mîncăruri, cîştigînd şi aprecierea temutului Ego, care-i devine partener de afaceri!

Animaţia regizată de Brad Bird devine un fel de corespondent al filmului The Pursuit of Happyness. Însă Ratatouille ştie să fie seducător: este îmbrăcat cu mai mult bun simţ şi, fiind plasat în interiorul bucătăriei, are o savoare mai de soi. Realizatorii au ştiut să plaseze tot felul de glumiţe pe parcurs şi, mai ales, au ştiut să ne facă să salivăm, neîncetat. Parcă am fi la emisiunea Mănînc, deci exist, susţinută din spatele ecranului de comentariile rotunde ale lui Radu Anton Roman.



 Toate articolele despre Ratatouille


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Filme de (re)văzut: Critic gustînd un ghiveci - Ratatouille, Alex. Leo Şerban
 Artă pentru artă - Ratatouille, Daniel Cristea-Enache
 Copios - Ratatouille, Andrei Creţulescu
 Festin - Ratatouille, Andrei Gorzo
 Oameni şi şoareci - Ratatouille, Alin Ludu Dumbravă
 Toate articolele despre Ratatouille


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer