(Disclaimer: Această cronică se referă doar la varianta subtitrată a filmului, nu şi la cea dublată.)
Nu, de data asta nu e vorba de o metaforă ca în titlul cărţii lui Steinbeck. Ci de şoareci adevăraţi, chiar dacă animaţi. Nu-mi vine să cred. După The Simpsons Movie vă recomand un alt desen animat (mie căruia îndeobşte nu-mi plac), anume Ratatouille. Dar să vă duceţi mâncaţi sau cu ceva camembert la voi. Rat-at-at, ratatouille e un fel de mâncare tradiţională franceză, specialitate mai sărăcăcioasă, din legume, gen ghiveci... bineînţeles că glumiţa şi jocul de cuvinte vine la rat (şoarece in ingliş), dar are şi un payoff la final, când chiar se găteşte ratatouille şi criticul culinar Anton Ego e dus ca vîntul, înapoi în copilărie, la fel ca Proust şi madlena lui.
Ratatouille este, la fel ca Simpsonii, unul din cele mai inteligente filme de anul acesta. Şi cele mai exuberante. Şi un film cu mesaj. E un film despre vise, despre outsider şi the underdog, pardon underrat. Şi care se petrece la Paris, un Paris la fel de magic ca în filmele lui Lubitsch şi Billy Wilder sau ca în clasicele animate, Parisul vesel şi Pisicile aristocrate. Ce e aşa de special despre Paris, "ah oui, it is French". Iar Remy este un şoricel french cu talente aparte, poate citi şi înţelege glasul oamenilor. Modelul lui în viaţă este distinsul (şi defunctul) mare bucătar (grand chef, en français) Auguste Gusteau şi raiul său pe pământ (sau mecca sau, pentru unii, Hollywood) este restauratul lui Gusteau din Paris (undeva se făcea o paralelă între Remy-Pixar, compania producătoare şi Walt Disney, mentorul în animaţie văzut ca Gusteau).
Fanul de mâncare bună se numeşte gourmet. El pledează în mod normal pentru la grande cuisine, dar motto-ul lui Gusteau este că oricine poate să gătească. Şi iată că Remy dovedeşte asta prietenilor şi duşmanilor deopotrivă, dar mai ales marelui critic Anton Ego (a cărui voce, dar şi look, sunt împrumutate de la Peter O'Toole, căruia eu i-aş da un Oscar pentru rol, articolul lui final ar trebui să ridice morala oricărui critic de film sau de artă).
Brad Bird a preluat proiectul de la co-regizorul său Jan Pinkava. Bird este care a făcut The Incredibles (ultimul desen animat care mi s-a părut excepţional) şi The Iron Giant, (al cărui duo e gen Remy / Linguini), şi care la începutul carierei de animator a lucrat la serialul Simpsons. Remy e un personaj senzaţional, este incredibil de simpatic pentru că e modest şi generos şi are putere de abnegaţie şi sacrificiu (ceea ce nu e e tocmai de colea pentru un şoricel). Se pot face paralele între el şi Baptiste Grenouille (The Perfume), pentru simţul său extraordinar al mirosului. Ironia poate fi supremă, şoarecele care vrea să devină chef, specialist bucătar, dar e doar una din nuanţe. El şi narează şi este un personaj tipic literar, într-o comedie de situaţii şi o fabulă gourmet despre sofisticare, mai mult pentru adulţi şi mai mult pentru europeni. Şi scriind acestea chiar mi-a făcut foame. De ratatouille şi de Ratatouille.
Notă: Acum şi pe blog la http://www.protv.ro/bloguri/ald-s-movieland