8 Mile e un astfel de film. Există tendinţa ca atunci când te întâlneşti cu aşa ceva sa spui "am văzut unul, le-am văzut pe toate". Nu e chiar aşa. Da, normal că mama e o fiinţă resemnată uşor alcoolică, capabilă să se agaţe de orice bărbat doar pentru a avea pe cineva lângă ea. Da, suburbiile sunt pline de negri supăraţi care în loc de acadele au pistoale prin buzunare. Da, eroul, John Smith Jr aka Bunny Rabbit locuieşte cu mama lui într-o remorcă cât o cutie de chibrituri, lucrează într-o fabrică, are un copil şi speră să iasă de acolo scriind şi cântând rap.
Dar...În ciuda multor voci care aşteaptă acest film, 8 Mile nu e un moment autobiografic al lui Eminem. E povestea unuia dintre sutele de copii ai gheto-urilor din Detroit care încercau la mijlocul anilor '90 să evadeze prin muzică din cartierele în care au crescut. E o poveste din mii. Nici măcar una spectaculoasă.
Eminem este într-adevăr cel mai bun lucru care i s-a întâmplat acestui film. Autenticitatea pe care o conferă personajului pe care îl joacă e tulburătoare. Iar partea de ritm, rima şi vers, cine putea să o facă mai bine, dacă nu el?
Filmul trăieşte în era lui 2 Pac si Notorious BIG. E momentul East Coast versus West Coast. E încercarea unui puşti alb de a face ceea ce negrilor le vine uşor: muzica străzii. Nu vă aşteptaţi la un final fericit în care Bunny Rabbit îşi pune semnătura pe un contract de câteva milioane de dolari. Nici la o dramă în care eroul este măcelărit pe sunetul propriei sale melodii proaspăt scoasă pe o casetă demo. Ci la unul real, posibil şi probabil.
De aceea 8 Mile reuşeşte să fie un film care merită văzut. Ca sa nu mai vorbim de coloana sonoră. Din nou, Eminem. Mesajul e clar. Dacă ţi se dă o şansă să faci ceva cu viaţa ta, eşti în stare să o foloseşti?