Se spune că orice regizor mare de cinema ajunge să facă, la un moment dat în cariera sa, un film despre procesul creaţiei şi condiţia artistului. Unii fac acest film despre [un alt] film, alţii se opresc la procesul creaţiei din alte arte.
Filmul în film (oarecum prezentarea artei poetice a regizorului respectiv) e o formulă destul de riscantă, dificil de realizat, iar la fiecare regizor îmbracă alte forme. De la un întreg film despre film - aşa cum e, de exemplu, La Nuit américaine (1973) al lui Truffaut; sau Secvenţe (1982), al lui Alexandru Tatos. Şi până la scene care abordează procesul de filmare, incluse într-un film, aşa cum e cazul în Amarcord (1973), al lui Fellini.
La Kieślowski, în Amatorul (1979), tema are puternice valenţe autobiografice - regizorul ne spune povestea romanţată a debuturilor sale cinematografice, cu o cameră de amator, apoi a pasiunii care l-a cuprins treptat şi care nu l-a mai părăsit niciodată, până la moarte.
La Szabó István, tema creaţiei îmbracă alte forme. Regizorul maghiar a fost întotdeauna preocupat de condiţia artistului într-un regim care-i îngrădeşte libertatea de creaţie şi a realizat trei filme pe această temă: Mephisto (1981), Hanussen (1988) şi Taking Sides (2001).
La rândul lui, Andrzej Wajda face un film despre dificultatea actului creativ - Dirijorul (1979). Pentru Wajda, muzica e foarte importantă, de aceea s-a oprit la repetiţiile dintr-o sală de concert şi la eforturile disperate ale dirijorului de a scoate un concert bun.
În Blowup (1966), Antonioni îi încredinţează unui fotograf rolul de revelator al realităţii ne-mediate. Graţie pasiunii sale pentru fotografie, fotograful prinde în obiectiv multe lucruri aparent inutile, dar astfel ajunge să fotografieze, din întâmplare, indiciile unei crime.
Sunt multe filme despre personalităţile unor pictori, dar nu aşa de multe despre procesul de a picta. Un film cu totul aparte este El sol del membrillo / Soarele din gutuie (1992), al regizorului spaniol deloc prolific şi puţin cunoscut Victor Erice. Cele două ore ale filmului vorbesc, într-un mod ce poate părea monoton, despre procesul de realizare a unui tablou având ca temă trecerea timpului peste nişte gutui. Mai întâi gutuile sunt coapte, frumoase, în pom, apoi cad, după care încep să putrezească. Filmul are o serenitate aparte şi profunzime atunci când meditează la trecerea ireversibilă a timpului. "Oare o putem surprinde, imortaliza, această trecere a timpului?", se întreabă pictorul şi, odată cu el, regizorul Victor Erice... Poate că da, arta chiar asta face - redă trecerea timpului, rezistând trecerii timpului.