Cînd eram în facultate (nu cea de film), adică acum vreo 10 ani, filmele lui Gheorghe "Gică" Preda circulau pe casete video, ca filmele americane pe vremea comunismului. Am auzit pe urmă că e o sursă foarte bună de filme, tot ce vrei şi ce nu vrei găseşti la el.
Recent, cînd am fost în Polonia, a făcut şi el parte din "delegaţie". Cînd noi ne cumpăram prăjiturici cu zmeură (eu), filme poloneze pe DVD, ieftine (alţii), el îşi lua reviste americane de fotografie la 50 de euro bucata.
Cine îl cunoaşte pe Gică Preda ştie ce înseamnă conversaţiile cu el. Nu că semnează scrisorile cu David Lynch sau Gus Van Sant, dar că e o enciclopedie ambulantă în materie de cinema şi artă vizuală.
Din păcate, de la lungmetrajul lui de debut am ieşit enervată. Tot vizualul şi mai ales interpretările actorilor mi-au cauzat şi, făcîndu-mi drum spre ieşirea din Mall, mă simţeam artificială şi penibilă, ca o jucărie stricată. Un scenariu rescris de cinci ori (cum s-a întîmplat) putea fi mai bun decît o poveste care, de fapt, nici nu prea contează, fiind doar un suport pentru vizual. Dacă Îngerul necesar e un film de artă, atunci am pretenţia pe care o am de la orice operă de artă: să mă provoace/emoţioneze. Nu să mă provoace în sensul că mă enervează faptul că actriţa principală joacă foarte prost. Nu să mă emoţioneze în sensul că pot admira scenografia şi cadrajele, făcîndu-mă că nu văd faptul că povestea e şubredă şi că actorii sînt fie şterşi, fie groşi, fiind oricum evident că autorul a fost mai interesat de decor decît de ei.
Gheorghe Preda a făcut filmul în primul rînd pentru sine
Sînt multe lucruri neclare în film, legate de personaje, de intrigă, de gesturi mărunte. Dacă eroina e atît de retrasă şi pe cît de celebră pe atît de asocială, de ce iese totuşi des şi mai ales în mall-uri, unde e lume multă? De unde şi pînă unde relaţia sentimentală dintre ea şi poliţistul care vrea să dezlege misterul celui care o hărţuieşte, relaţie menţionată în caietul de presă, dar de nevăzut pe ecran?
Gheorghe Preda are un acut simţ al ironiei, care probabil acţionează în film în mod dezordonat. Sigur e o ironie sugestia că cel care o hărţuieşte pe eroină - îi face fotografii, îi trimite exact cadourile pe care şi le doreşte, inclusiv un clavecin, îi desenează flori albastre pe clădiri şi autobuze, îi lipeşte fraze sfătuitoare pe pereţi etc. - ar putea fi un mafiot local, dar în cadrul filmului e una pe care o guşti cu greu.
Tot o ironie pare să fie pînă la urmă şi introducerea îngerului a cărui singură legătură cu povestea e faptul că e menţionat în titlu. "Primul thriller românesc" e un film atît de puţin atent la poveste cît e la atmosferă, dacă ea ar avea de-a face cu ceva ce nu ţine de latura vizuală. Cred totuşi că mergem la cinema ca să vedem poveşti, nu doar fotografii în mişcare. Pentru asta avem muzee de artă, galerii, site-uri, reviste. Sînt convinsă că Gheorghe Preda a făcut filmul în primul rînd pentru sine, cred că aşa trebuie lucrat, dar mi-ar fi plăcut să se gîndească un pic şi la spectator. Cel mai bun lucru în filmul cu îngerul este muzica lui Cristian Lolea, care debutează în muzica de film. Pentru ea merită văzut filmul.
Îngerul necesar - un film de Gheorghe Preda,
imaginea Silviu Stavilă,
cu: Anca Florea, Constantin Florescu, Emily Daler.