Eternii băieţei - Knocked Up

Ce mai e nou pe frontul războiului dintre sexe? Probabil că nu mare lucru, dar arta corespondenţei din linia întîi s-a transformat dramatic de la Cary Grant încoace. În noua comedie americană Knocked Up îl avem pe Ben (Seth Rogen), un cu totul şi cu totul alt gen de gentleman: genul care în timp ce face sex (la beţie) se minunează cu voce tare de propria lui potenţă, pentru ca apoi (la mahmureală) să-şi cucerească definitiv partenera prin conversaţia lui aleasă: "Ai borît? E OK dacă ai borît. Şi eu am borît.".

Dintr-un motiv sau altul, norocoasa femeie - o jurnalistă de televiziune numită Alison (Katherine Heigl) - nu se grăbeşte să repete experienţa, dar, după vreo două luni, eroul nostru se pomeneşte cu un mesaj de la ea. Mesajul îl găseşte în compania cîtorva colegi. În timpul convorbirii lui telefonice cu Alison, toţi - în frunte cu el - mimează acte obscene. (Media de vîrstă a mimilor: 30 de ani.) Sînt în timpul lor liber, timpul lor non-liber fiind dedicat compilării unei enciclopedii internautice a nudurilor celebre din filmul contemporan. Atunci cînd îi vizitează pentru prima dată la cartierul lor general, Alison îi găseşte cufundaţi în nori de marijuana şi în studiul unei scene de lesbianism. În curînd izbucneşte şi o dispută ştiinţifică despre starea WC-ului, pe care unul dintre inimoşii noştri cercetători o descrie în termeni de o plasticitate greu de uitat: pe bune, unii spectatori îşi vor petrece următoarele săptămîni încercînd din greu s-o uite.

Totuşi, ar fi păcat ca publicul educat să evite filmul lui Judd Apatow pe motiv că e o comedie cu glume "de tabără". În primul rînd, măcar o parte din publicul respectiv trebuie să se fi simţit bine în taberele alea. În al doilea rînd (după cum a arătat şi în filmul lui precedent, The 40 Year-Old Virgin), Apatow nu e doar un specialist în glume de tabără (deşi e bun la ele: termenii în care băiatul ăla descrie starea budei sînt realmente inspiraţi), ci şi un mare specialist în spiritul masculin de gaşcă, interesat mai ales de felul în care gaşca poate funcţiona ca o pavăză între băieţii care vor să rămînă toată viaţa băieţi şi lumea care le cere să devină bărbaţi.

Pe de altă parte, de ce s-ar încurca Alison cu o asemenea gaşcă? Evenimentul care o determină să reia legătura cu Ben, la două luni după romantica lor aventură de o noapte, este descoperirea ei că în noaptea aceea a rămas gravidă. Iniţial nu ştie ce să facă, dar ajunge repede - şi pe cont propriu - la decizia de a păstra copilul, aşa că întrebarea rămîne: oare o femeie ca ea - ambiţioasă, relativ matură şi încă foarte tînără - chiar ar fi dispusă la efortul de a se înţelege cu un neisprăvit ca Ben, numai pentru că s-a întîmplat ca el să fie însămînţătorul? Dar dacă Apatow forţează puţin lucrurile ca să-şi aducă protagoniştii în poziţiile de luptă, ce urmează răsplăteşte pe deplin eventualul efort de credulitate depus de spectator. Ben - care e un neisprăvit, dar nu şi un nesimţit total - se decide să facă singurul lucru onorabil. Problema, după cum descoperă el în curînd, este că lucrul acela presupune muncă grea, zi de vară pînă-n seară şi din noapte pînă-n zori, iar el e genul de om care, trezit din somn de un cutremur, îşi salvează instinctiv pipa de haşiş (pe care o ia în braţe ca pe un bebe), dar nu şi femeia gravidă. Nu că munca i-ar garanta automat vreo împlinire mai profundă decît cea pe care a sacrificat-o: de exemplu, soţul (Paul Rudd) surorii mai mari a lui Alison a muncit din greu ani în şir şi, de la un timp încoace, soţia lui (jucată de Leslie Mann, soţia autorului) îl tot prinde masturbîndu-se ("Eu îi cumpăr prosoape drăguţe şi el se masturbează în ele.") sau mergînd pe-ascuns la reuniuni men only la care se joacă baseball imaginar. Între el şi Ben se înfiripă un fel de complicitate şcolărească întru chiul - căci asta e solidaritatea bărbaţilor împotriva femeilor - şi într-o seară o taie împreună pînă la Las Vegas, ca să se drogheze în voie cu ciuperci. Apatow juxtapune escapada lor cu escapada celor două femei, care din păcate se opreşte la uşa unui club unde puştoaicele au prioritate, în timp ce femeile prea bătrîne, ca şi cele prea gravide, sînt ţinute la coadă. Deci şi femeile, şi bărbaţii se simt la fel de închişi în cuşcă şi, deşi cuşca aceea pare a fi căsnicia, ea e de fapt însăşi viaţa de adult - e scăderea zilnică a capitalului de opţiuni pe care-l deţinuseră la 16 ani. Diferenţa e că bărbaţii sînt oricînd gata să se întoarcă la prostiile pe care le făceau la 16 ani, în timp ce femeile ştiu că drumul acela e închis.

În pofida pasiunii lui pentru glumele porcoase, Apatow e foarte sensibil la lucrurile astea (de fapt, în unele momente reuşeşte să fie porcos şi sensibil în aceeaşi fază, în aceeaşi replică). În pofida aparenţei de infantilism, comedia lui e plină de situaţii pe care spectatorul le recunoaşte din propria experienţă (şi nu din o mie şi una de alte comedii). Şi, în pofida tonului ei antiromantic, este o comedie romantică - adică tributară dorinţei noastre de a crede că diferenţele se pot armoniza, iar fracturile se pot drege. Ce v-aţi putea dori mai mult?