Timpul liber / octombrie 2007
Knocked Up
În tot mai pustiitul şi scremutul peisaj al comediei, echipa Jud Apatow-Seth Rogen părea prin 2005 o veritabilă injecţie de adrenalină, o dată cu apariţia excelentului The 40 year old virgin, pe care l-au co-produs, cu Apatow în scaunul regizoral şi grăsunul şi bonomul Rogen, cu a sa figură în profund dezacord cu toate canoanele de frumuseţe şi marketabilitate hollywoodiene, într-unul dintre rolurile-cheie. Doi ani mai târziu, cei doi au revenit, în tandem, cu megahitul surpriză al acestei veri în America, adică tocmai Knocked Up.

Scris şi regizat de Apatow şi tot cu Rogen, de data asta în rol principal. Alături de starleta blondină Katherine Heigl, lansată ca fotomodel-copil şi trecută apoi prin filmuleţe tv. Cum nici măcar magia specifică cetăţii viselor nu ar fi putut explica un cuplu atât de improbabil şi contradictoriu, era firesc ca relaţia lor - a cărei evoluţie şi credibilitate reprezintă întreaga miză a acestei simpatice dar cu mai nimic din inventivitatea şi prea puţin din candoarea Virginului... -, era firesc ca, scenaristic, ea să fie cauzată de o aventură la beţie, rezultată în urma unei nopţi de destrăbălare la discotecă a carieristei (în televiziune!) eroine întrupate de Heigl, Alison. Noapte sfârşită în compania ameţitului Ben (Rogen), ale cărui preocupări se rezumă la discuţii despre scene decoltate în filme cu prietenii lui la fel de drogaţi. Noapte soldată, câteva săptămâni mai târziu, cu o foarte nedorită sarcină. Dar cum în filmele americane - cele mainstream, cel puţin - avortul e întotdeauna un lucru reprobabil, e clar de la început că în ciuda oricărei logici, lumea, fie ea şi imaginară, se va îmbogăţi cu încă un plod. Prilej pentru cei doi de a încerca, în ciuda aparentei incompatibilităţi, să vadă dacă şi în ce măsură ar putea funcţiona ca pereche. Pentru că, nu-i aşa, orice copil trebuie să aibă doi părinţi. Că doar în lumea în care familia e o instituţie în cădere liberă, iar numărul copiilor crescuţi de un singur părinte e în progres exponenţial, măcar să visăm în tonuri semi-roze la fantezii în care oamenii cei mai diferiţi descoperă cât de bine se înţeleg de fapt...

Lăsând asemenea consideraţii acre la o parte, aventurile şi ciocnirile celor doi reuşesc, parţial, să antreneze spectatorul şi să stârnească ceva râsete. Şi sunt dublate, în conformitate cu teoriile elementare de scenaristică, de cele ale unui alt cuplu - sora măritată a eroinei, Debbie (Leslie Mann), mamă eroină tot mai suspicioasă în privinţa comportamentului imatur al soţului - un adorabil Paul Rudd, trecut prin serialul Friends şi afirmat în Anchorman şi acelaşi 40 Year Old Virgin, care reuşeşte să fure, cu aerul lui arogant/imatur, aproape fiecare scenă în care apare. Evident, nu aştepţi de la o comedie romantică mari surprize sau inventivităţi narative. Sunt suficiente chimia - care, paradoxal, există între protagonişti, dar şi între membrii găştii de amici ai morocănosului şi infantilului non-erou jucat de Rogen. Până la urmă, o comedie tuşantă, cu ceva accente sociale şi... medicale, poante fizice, dar şi umor verbal, drăguţă, dar nu tocmai memorabilă. Şi asezonată cu cameo-uri ale unor staruri la modă precum James Franco sau Steve Carrell, adică tocmai eroul din des-amintitul aici Virgin.
Regia: Judd Apatow Cu: Seth Rogen, Katherine Heigl, Paul Rudd, Leslie Mann, Jason Segel

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus