Şapte Seri / noiembrie 2007
Scriam în 2005, într-un articol numit Mai periculoase ca bărbaţii, că filmele cu eroine de acţiune sunt mai la modă decât cele cu bărbaţi. Şi da, atunci am scris articolul ca odă de Ziua Femeii, trebuia să-l păstrez şi pe acesta până la anul de Mărţişor, dar atunci cine ştie ce rulează, în plin sezon de Oscar (Cate Blanchett în Elisabeth 2 sau ca Bob Dylan în I'm Not There).

Deci femeile atacă (sau contra-atacă). Trendul continuă, femei au fost, femei sunt multe... Dar puţine ca Sheri Moon dansând pe Love Hurts în Halloween, al soţului ei Rob Zombie, de care am povestit data trecută. Şi în care, fata ei din film, Laurie (Scout Taylor-Compton), preia exemplul lui Jamie Lee Curtis din 1978, prototip de eroină avant la lettre, azi se zice before trend. O avem apoi pe Lucy Liu în Rise, vampiriţă cu agendă "cu dinţi", un fel de Blade feminin, care la americani a fost remontat în ordine cronologică (!).

Dar mai tare ca Milla (Jovovich) nu e niciuna, decât eventual clona ei! Resident Evil: Extinction, partea a treia a aventurilor lui Alice în ţara zombiilor şi corporaţiei Umbrella, arată cel mai bine din punctul de vedere al realizării, şi asta pentru că e regizat de Russell Mulcahy (Highlander, The Shadow). Are aer de Mad Max combinat cu Dawn of the Dead, chiar un citat din Păsările şi mi-aş fi dorit să fi avut mai mult buget, pentru că avea în fine un look interesant.

Cine mai e dură pe ecrane? Jodie Foster devine vigilante de top în The Brave One / Curaj nebănuit, ceea ce şi-a dorit de mult, de cînd a fost tot abuzată, de la Harvey Keitel indian, la Anthony Hopkins MD, canibal. Gong Li este şi ea o cunoscătoare de săbii japoneze, haiku-uri şi parfumuri, protectoarea junelui Hannibal Lecter (starletă rising). O preferam pe vremea când bea mojito-uri, cu Colin Farrell, în Cuba.

În A Mighty Heart (Speranţa moare ultima - titlul nu se predă!), Angelina Jolie nu este o eroină obişnuită, ci o mamă gravidă cu soţul răpit de terorişti. Dar ea este şi ziaristă şi soţul aşişderea, iar povestea e adevărată, aşa că nu-l eliberează forţele de comando SAS sau Russell Crowe. Şi tot eroismul e acum speranţa, dar nu e ea cel mai mare rău ieşit din Cutia Pandorei?

Mai e şi Monica Belucci în Shoot'em Up / Lichidaţi-i!, Dairy Queen, târfa cu inimă de aur şi laptele la fel, care nu are merite decât de dădacă pentru copilul urmărit şi de afrodiziac pentru mr. Smith şi morcovul său trigger happy. Ceea ce e suficient. Iată şi catalogate, stelele stelelor şi steluţelor (de la una la cinci):

Hannibal Rising - una
Rise - două,
A Mighty Heart - două
The Brave One -două,
Shoot'em Up - două şi jumătate
Resident Evil: Extinction - trei
Halloween -patru

Data trecută am conchis cu "Happy Halloween, ladies!". Sper că aşa a fost şi va fi.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus