Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Beowulf

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dorian Gray + Hercule din Scandinavia, în epoca XBOX - Beowulf


decembrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În prima sa luptă din film, Beowulf e dezbrăcat. În prima sa apariţie în chip de femeie în film, Angelina Jolie e dezbrăcată. Şi cum era de aşteptat, Angelina apare dezbrăcată chiar în faţa lui Beowulf. Beowulf doar nu era să se ruşineze, se dezbracă şi el. Iar rezultatul dezbrăcării lor îl aflăm la final...

Probabil că cea mai învăţată cu ceea ce se petrece în Beowulf (şi aici nu mă refer la despuiere, ci la tehnica de animaţie folosită, rotoscopia computerizată) trebuie să fie Angelina Jolie. Într-una din vieţile sale anterioare de pe marile ecrane a fost Lara Croft, celebrul personaj din Tomb Rider, un videogame bestseller în toate apariţiile sale de pe PC, PlayStation sau XBOX. Doar că în filmul lui Zemeckis drumul său e învers: dacă în Tomb Rider Jolie umaniza un personaj dintr-un joc, în Beowulf se eliberează de propriul trup şi rămîne doar un chip, un simulacru, într-o animaţie care putea fi oricînd un joc video. De ce să mergi la cinema pentru a trăi senzaţii apropiate de cele dintr-un joc de acţiune şi aventură? Pentru că e mai ieftin şi economiseşti timp, ar putea spune cineva de la Hollywood...

Jocurile video au devenit inamicul principal al cinematografiei. Disputa asupra realităţii, asupra gradului de veridic existent în propunerile fiecăreia, o dispută specifică timpurilor în care televiziunea fura publicul cinematografelor, este înlocuită astăzi de o dispută centrată pe identificare, unde cinematografia întîlneşte un adversar feroce, jocul video. Eroii marelui ecran devin neputincioşi în faţa eroilor din jocuri... fiindcă în joc se produce cu adevărat transferul de personalitate, erou devine chiar cel care conduce personajul, cel care are în mînă combinaţia tastatură-mouse ori gamepad-ul consolei. Personajul de videogame pur şi simplu reacţionează la indicaţiile celui care stăpîneşte comenzile jocului, mişcarea pe care o imaginează cel din urmă în minte se materializează aproape instantaneu pe ecran, jocul ia cursul pe care el îl dictează, astfel că identificarea jucător-personaj din joc este perfectă (sau, cel puţin, atinge cota cea mai înaltă de pînă astăzi). Jocul video implică participantul, cinematografia îl ţine în poziţie de spectator. În cinematografie spectatorul trebuie să aleagă dacă se implică, în jocuri simpla participare presupune implicare directă în acţiune. Că în cazul jocurilor video, de fapt, participantul nu face decît să se înscrie într-un aranjament logico-matematic prestabilit în detaliu de scenariştii şi programatorii care au gîndit acel joc... cine are timp să mediteze asupra acestui aspect în focul unei lupte din Half-life 2?

În acest nou conflict, salvarea cinematografiei stă în propria mobilitate: imaginea este o materie fluidă, poate lua forma inamicilor, astfel încît rămîne în vecinătatea jocurilor în ceea ce priveşte imaginile, ca tipologie a personajelor şi prin construcţia acţiunii; pe deasupra, poate primi şi un gust ademenitor (o Jolie dezbrăcată, de exemplu, măcar virtual-dezbrăcată). Cinematografia nu va oferi o identificare precum în jocuri, fiindcă spectatorul nu are controlul asupra caracterelor de pe ecran. Însă cinematografia răspunde altfel acestei provocări: cu bătrîna sa armă, imaginea supradimensionată, cinematografia poate face în aşa fel încît spectatorul să îşi piardă autocontrolul, evident, nu în forme periculoase din punct de vedere social, ci atît cît e necesar pentru a fi ameţit apoi înghiţit de acţiunea de pe ecran. Iar Beowulf are un întreg arsenal de secvenţe (supradimensionate) trase cap-coadă după tipare din jocuri celebre: poduri în flăcări, ziduri de piatră care se dărîmă, o întreagă echilibristică nuanţată atent, precum în seria Prince of Persia, balauri, dragoni, săbii şi un erou precum în Ninja Gaiden, promisiuni sexuale care cresc pofta de viaţă, precum în seria Gran Teft Auto.

Ce adaugă cinematografia pentru a creşte atracţia faţă de spectacol? Toate aceste detalii sînt îmbrăcate în chipuri deja celebre pe marile ecrane - Ray Winstone, Anthony Hopkins, John Malkovich, Angelina Jolie sau Robin Wright Penn. Şi, mai presus de orice altceva, cinematografia adaugă o marcă proprie, siropul dulceag, nemuritoarea dragoste. Ea este cea care ţese şi rupe firele narative în Beowulf.

Bătrînul rege danez Hrothgar (Hopkins) poartă cu sine un blestem. În tinereţe căzuse în mrejele unei zgripţuroaice care luase forma unei frumoase femei (Jolie). Îl seduce pe rege şi împreună au un fiu, monstrul Grendel. Acesta va bîntui bătrîneţile regelui danez şi va ucide pe oricine-i va ieşi în cale... Hrothgar promite jumătate de împărăţie şi pe frumoasa lui soţie drept răsplată celui care va răpune dihania. Beowulf (Winstone), bravul fiu al goţilor, vine să răpună fiara, îi reuşeşte, devine rege, dar, la rîndul său va fi sedus de mama creaturii ucise. Au împreună un copil, care, mai tîrziu, din cauza nerespectării unui legămînt, va ieşi din grotele pămînturilor în chip de balaur pentru a întuneca existenţa tatălui său. Beowulf luptă cu propriul fiu, pe care-l va ucide. În faţa regelui rănit, copilul mort apare în chipul tatălui, într-o secvenţă parcă extrasă din Portretul lui Dorian Gray. Beowulf, ca şi Hrothgar, a dus o viaţă destrăbălată, scăldată în minciună şi secrete. Fiul său nu e decît rodul firesc al acestui tip de conduită morală, minciuni faţă de camarazi şi supuşi, secrete faţă de propria soţie...

Mie mi-a plăcut filmul. Fiindcă Beowulf joacă mult mai onest decît seria Die Hard, Rambo sau Predator. Filmul lui Zemeckis, la fel ca 300, nu îşi ascunde genealogia videogames. În Beowulf sau în 300 modul de lucru este evidenţiat. Iar asta anulează mult din ceea ce ar putea fi o critică a schematismului poveştii. Anulează şi tendinţa de a respinge unele elemente deja văzute prin diverse alte locuri. În acelaşi timp, prin faptul că nu îşi ascund sursele de inspiraţie, 300 şi Beowulf îşi întăresc natura cinematografică.



 Toate articolele despre Beowulf


1 comentariu

  • Un film comercial
    Lucianno [membru], 10.05.2008, 13:02

    Un review cinstit asupra unui film care promovează valorile curente ale vieţii, însă, spre bucuria mea nu cade în penibil.

Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Fantezii CGI pentru adulţi - Beowulf, Carmen Mezincescu
 3D - Beowulf, Alin Ludu Dumbravă
 A fost odată... un... Zemeckis - Beowulf, Mihnea Columbeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer