E vremea epopeilor în cinema. Şi atunci de ce să nu se facă încă o adaptare după una dintre cele mai vechi. Beowulf a mai ajuns film - o dată, vag, în '99 într-un action cu Christophe Lambert, acum doi ani, mai sălbatic, regizat de Sturla Gunnarsson, ca Beowulf & Grendel. Doar că de data asta a încăput pe mâna largă a Hollywoodului. Şi, mai precis, pe a unui regizor a cărui pasiune pentru efectele speciale spectaculoase e cunoscută de la înapoierile în viitor optzeciste până la întâlnirile absurd-melo cu extratereştrii (Contact) şi trecând prin Oscarurile pentru fantasme revizionist-retrograde ca Forrest Gump.
Robert Zemeckis, pe scurt, care făcea în 2004 un alt film integral realizat pe computer, printr-o variantă a mult-abuzatelor CGI (i.e. computer generated imagery), The Polar Express. Şi acum revine în forţă, cu povestea eroului medieval care salvează tărâmurile daneze conduse de bătrânul rege Hrothgar (un Anthony Hopkins ridicol şi exagerat ca de obicei) de monstrul terorizant Grendel, rezultat al împreunării regelui cu un demon acvatic ce va reuşi să-i sucească minţile şi vajnicului erou. Care demon nu e altul decât Angelina Jolie goală, cu tentacule şi drapată prin locurile esenţiale în pulbere de aur; plus un accent care face izul slavic din Alexander-ul lui Oliver Stone să pară standard BBC. Dincolo de deşănţarea efectelor speciale - de la monştri la dragoni, zboruri, explozii ş.cl. - şi de libertăţile pe care scenariştii Neil Gaiman (autorul Stardust) şi Roger Avary (cândva colaborator al lui Tarantino) şi le-au luat voiniceşte faţă de poemul de origine, nu rămâi cu mare lucru din acest epic gonflat şi indigest al cărui schematism e depăşit doar de enervarea cauzată de nefirescul mişcărilor personajelor - realizate prin aşa-numita motion capture. Dar Angelina goală, fie şi imaginată de computer, merită văzută. Oricum, e cam singurul lucru pe care şi l-ar putea aminti oamenii despre acest film în câţiva ani...