Suplimentul de cultură / august 2007
Spovedanie la Tanacu
Cînd am scris Spovedanie la Tanacu (apărută la Editura Humanitas în octombrie 2006) nu m-am gîndit nici o clipă că această carte ar putea deveni piesă de teatru. Am fost cu atît mai surprinsă şi interesată de propunerea lui Andrei Şerban de a lucra împreună pe textul cărţii, într-un atelier de creaţie dramaturgică. Iniţial, am crezut că nu trebuie decît să reproduc dialoguri din text aşa încît nişte actori tineri să le poată folosi în antrenamentul lor profesional. Aveam să constat curînd că invitaţia lui Andrei Şerban echivala cu iniţierea într-o scriitură cu totul nouă pentru mine şi într-o experienţă profesională şi umană aparte.

Prima impresie

Plopi este un loc aflat la vreo 40 de kilometri de Cluj, pe valea Ierii. Se ajunge cu greu, pe cărări de munte ascunse. O familie pasionată de antroposofie a construit acolo, cu ani în urmă, o cabană de dormit, o sală de lemn şi sticlă din care se privesc munţii şi o casă ţărănească unde se face mîncare pe plită.

Pare un tărîm în care pătrunzi numai silit de vreo întîmplare neaşteptată ca să te trezeşti în altă lume. Parcă ai fi Făt-Frumos alergînd după un iepure pînă într-o Vale cu amintiri din altă viaţă. Impresia de "altă dimensiune" e încurajată de verdele desăvîrşit al locului şi amplificată de absenţa televizorului, a radioului şi a semnalului de telefon mobil. Şi ca alchimia să fie desăvîrşită, mîncarea gătită de stăpîna casei, cu buruieni şi carne de orătănii crescute la faţa locului îţi transformă în cîteva zile sîngele şi gîndirea într-o materie limpezită de clişeele şi oboselile vieţii cotidiene şi receptivă la impulsuri metafizice.

M-am dus la Plopi cu inima strînsă, fiindcă ştiam că întîmplarea din 2005, de la Tanacu, stîrnise atîtea dezbateri şi pasiuni încît puţină lume mai fusese dispusă atunci să-şi păstreze luciditatea şi bunăvoinţa de a încerca să înţeleagă înainte de a judeca. Se vorbise despre exorcism, răstignire, nebunie. Ştiam că povestea despre care scrisesem era atît de "tare" încît nu înceta să provoace în oameni reacţii adînci şi necontrolabile. Eram totuşi curioasă.

Mă aşteptam ca actorii să aibă şi ei o părere deja formată despre întîmplare şi să le fie greu să renunţe la ea. Presupuneam că, aşa cum li se mai întîmplase şi altora înaintea lor, ziarişti, teologi sau medici, şi actorii vor amesteca emoţiile proprii provocate de acest caz cu un fel de jenă intelectuală şi cu informaţiile reale despre ce se petrecuse de fapt la Tanacu. Mă îndoiam că vor putea să joace în chip convingător un astfel de "mister" contemporan.

Într-adevăr, în primele ore ale atelierului, printre actori se simţea vibraţia neliniştii şi a fricii. Faptul că citiseră cu toţii cartea mea nu părea să-i ajute prea mult să depăşească spaima difuză pe care o lăsase în urmă povestea Irinei Cornici. Cîteva dintre tinerele actriţe, mai sensibile şi mai fragile sufleteşte, începuseră să audă noaptea zgomote stranii şi să aibă coşmaruri. Unele dintre ele se gîndeau să renunţe la experimentul propus de Andrei Şerban şi să plece.

O fată a şi plecat, a treia zi, răvăşită de neputinţa de a continua. Plecarea ei îi punea pe gînduri pe ceilalţi actori. Se părea că atelierul era sortit eşecului.

A doua impresie

Conştient de tulburarea pe care o stîrnea subiectul atelierului, Andrei Şerban i-a condus treptat pe actori spre detaşare şi impersonalitate, invitîndu-i să joace toate rolurile din culisele unei piese de teatru: să scrie dialogurile, să le pună în scenă după o regie proprie şi să şi joace personajele.

La rîndul meu, am încercat să le povestesc despre personajele reale ale cărţii mele, explicîndu-le că era vorba despre nişte oameni obişnuiţi confruntaţi cu o situaţie mult prea grea pentru experienţa lor de viaţă şi spirituală, şi nu despre întrupări tenebroase de îngeri sau de demoni. Prejudecăţile şi spaimele legate de subiectul piesei se destrămau pe măsură ce actorii începeau să descopere umanitatea personajelor.

Primul semn al apropierii a fost tratamentul comic şi parodic pe care l-au aplicat textului meu. Abia atunci am simţit că actorii erau pregătiţi să intre în pielea personajelor şi într-o poveste cu sens şi cu miez.

Am început să scriu piesa de teatru privind improvizaţiile actorilor. În fiecare zi, le urmăream repetiţiile, jocul şi punerea în scenă şi aveam impresia, de fiecare dată, că aflu lucruri noi despre personajele mele. Mă apucam de scris. Cînd am scris cartea a trebuit să respect toate constrîngerile pe care le impunea formula romanului jurnalistic. Acum, scriind teatru, eliberam personajele de identitatea lor reală şi contextuală şi mă eliberam şi pe mine de rigorile realităţii nemijlocite a cazului.

Aveam, în schimb, a face cu realitatea corporală şi cu trăirile actorilor deveniţi personaje. Intrînd pe tărîmul ficţiunii şi al ideilor, am renunţat la numele şi detaliile biografice adevărate şi am păstrat numai marile întrebări ale întîmplării: ce e Binele, ce e Răul, ce e credinţa, în ce fel de Dumnezeu credem, cum ne raportăm la vinovăţie, de ce intenţiile bune se pot sfîrşi rău ş.a.m.d. Întîlnirea actorilor cu textul a scos la iveală energii, tensiuni şi reacţii atît de vii şi de subtile, încît mi se părea că replicile se scriu de la sine, iar eu sînt doar instrumentul exprimării lor discursive.

Nu mă gîndisem să scriu un mister medieval, dar experienţa scriitoricească de la Plopi a avut şi disciplina şi forţa unei astfel de întreprinderi. Ca în vremurile de glorie ale teatrului, ne adunaserăm acolo actori, regizor şi scriitor ca să construim împreună mai întîi un text, apoi un spectacol, în primul rînd din dorinţa de a ne cunoaşte pe noi înşine.

Spre final, aventura noastră comună tenta, în mod cu totul surprinzător, seninătatea. Nu ne aşteptaserăm la un astfel de rezultat de la o poveste înspăimîntătoare precum cea de la Tanacu.

A treia impresie

Programul la care-i supune Andrei Şerban pe actori are graţii şi rigori benedictine: ora et labora sînt cuvintele de ordine subînţelese, fără să devină niciodată constrîngeri explicite.

Subiectul cărţii mele se potrivea ca o mănuşă acestei abordări în care efortul fizic şi emoţional al actorilor se întîlnea cu neliniştile şi căutările dramaturgice şi metafizice ale regizorului. Îmi dădeam seama că actorii erau cu atît mai plăcut contrariaţi de acest atelier cu cît fuseseră obişnuiţi cu modelul regizorului - Dumnezeu care ştie tot despre toate şi nu permite nici o abatere de la teoriile şi reţetele lui scenice. Şi pentru care actorul este mai degrabă un executant tehnic decît o călăuză prin sufletele complicate ale personajelor. Munca alături de Andrei Şerban era, în schimb, o creaţie împreună deschisă improvizaţiei, greşelii, geniului şi jocului.

Pînă să lucrez cu Andrei Şerban, am refuzat cîteva propuneri de ecranizare a cărţii mele, Spovedanie la Tanacu, din teama - cred eu, întemeiată - că rezultatul cinematografic va fi un fel de Exorcistul din Carpaţi sau Posedata din Moldova sau cam aşa ceva.

Or eu nu despre asta scrisesem şi acest tip de abordare mi se părea cel mai puţin interesant dintre toate. Mistica dramaturgică a lui Andrei Şerban m-a convins că regizorul căuta altceva şi era pregătit să rişte de dragul propriei căutări. Voia să urmeze personajele în autenticitatea reacţiilor şi, eventual, a delirului lor mistic, fără să le judece şi fără să livreze spectatorului o teorie proprie.

Regizorul înţelegea de ce era tulburătoare această poveste: cu toţii aveam multe lucruri în comun cu personajele întîmplării, de la nevoia de speranţă, la ataşamentul faţă de propriile fantasme şi la dorinţa şubrezită de îndoieli de a crede în Dumnezeu.

Povestea atelierului evada astfel din conturul unui fapt divers petrecut în România rurală a anului 2005. Aventura abia începea.

De: Tatiana Niculescu Bran Regia: Andrei Şerban Cu: Cristian Grosu, Ramona Dumitrean, Andrea Tokai, Florentina Ţilea, Ionuţ Caras, Richard Balint, Cătălin Herlo, Cristina Holtzli, Nicoleta Lefter, Relu Poalelungi, Silvius Iorga, Mara Opriş, Csilla Albert

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus