În două ore, într-o sală înţesată de studenţi, actori şi jurnalişti, Nikita Mihalkov şi-a expus actoriceşte, cu umor, ingredientele artei sale: atmosferă, energie, gesturi psihologice, memoria biologică şi iubire. Cînd spui că "orice artă încearcă să semene cu muzica", pare că te arunci într-un clişeu. Cînd a demonstrat-o Nikita Mihalkov, la master-class-ul cu tema "Regizorul în două ipostaze: în cadru şi în afara lui" de pe 15 aprilie 2207, la Teatrul Naţional din Bucureşti, n-a mai fost doar o frază "expirată". E un principiu pe care îl poţi aplica la fel de bine în film, ca în teatru sau pictură.
"În Statski sovietnik / Consilierul de stat sînt saxofon", s-a plasat Mihalkov în "orchestra" regizorului rus Filip Yankovsky. În filmul Neskolko dney iz zhizni I.I. Oblomova / În cîteva zile din viaţa lui Oblomov, eroul însuşi nu putea fi decît un trombon, iar firava sa iubită, o vioară. Secretul unei secvenţe perfecte e armonizarea "instrumentelor". "La filmări e ca şi cum ai lucra pe vîrfurile degetelor, un întreg complex care include repetiţii, lumini, sunet, vodcă... Actorii trebuie să nu se mai teamă unii de alţii şi să ajungă la acea atmosferă de relaxare în care nu-i mai preocupă să arate bine şi să aibă încredere în tine."
Printr-un exerciţiu care a pus la contribuţie şi fantezia (sau lipsa ei) a celor cîteva sute de "cursanţi", regizorul a demonstrat că detaliile sînt vitale în film, de la culoarea pantofilor, la cum e pieptănat părul şi suflecată cămaşa. A adus două perechi de pantofi, una pentru femei şi una, de lac, pentru bărbaţi. Cu doi voluntari aşezaţi pe scenă, în faţa pantofilor, s-a desenat din public schema unei poveşti posibile despre cei doi. "Mă interesează, după felul în care stau şi după tipul de pantofi, ce fel de oameni sînt. Cine sînt ei şi despre ce ar putea vorbi?"
Sufletul filmului e atmosfera
Din scenariu în scenariu, s-a ajuns la povestea a doi fraţi care se revăd la un bordel. El vine s-o ia pe sora sa acasă, pentru că părinţii care au alungat-o sînt grav bolnavi. "De la scenariu porneşte un număr imens de detalii care ne permite să introducem istoria personajului."
Cuvintele n-au puterea gesturilor şi a atmosferei în filmele sale. "Sufletul spectacolului sau al filmului e atmosfera. Cuvîntul nu are nici o importanţă. Nici una. E de mirare, nu? Cinci pagini de texte pot fi înlocuite de un gros-plan şi o pauză bine gîndită", a spus Mihalkov. Ca o definiţie a "atmosferei", regizorul a amintit de repetiţiile sale cu actori italieni la Neokonchennaya pyesa dlya mekhanicheskogo pianino / Piesă neterminată pentru pianina mecanică. "Le-am spus că acţiunea se petrece într-o zi toridă de vară. Ei au început să-şi facă vînt şi să joace situaţia, lucru ce nu mi-a convenit. A doua zi la repetiţie, actorii s-au aşezat pe scenă, iar eu tăceam şi răsfoiam nişte hîrtii. Şi-am stat aşa 10, 20, 40 de minute. Între timp, un actor a început să citească ziarul, o actriţă şi-a scos andrelele şi a început să împletească, alţii căscau plictisiţi. Ajungînd în acest moment, le-am spus: "Vedeţi? Asta e o zi de vară".
Despre Mihalkov se ştie că e dur pe platouri şi pregăteşte minuţios fiecare secvenţă, uneori zile la rînd. Numai filmările la Utomlyonnye solntsem / Soare înşelător au durat o săptămînă, deşi acţiunea se petrece într-o singură după-amiază. Regizorul ţine ca atmosfera să fie perfect creată la filmarea scenei, iar energia actorilor să treacă dincolo de ecran, în sala de cinema. "Niciodată un actor care lucrează cu mine n-o să se uite la ceas, pentru că el e o părticică din energia întregii echipe din platou, care s-ar destrăma altfel. Dacă face cineva asta, cu mine nu mai lucrează." Vital în "arhitectura" unui personaj de film este şi gestul psihologic, explicat simplu de cineastul rus: "Într-un fel îşi întoarce privirea regizorul Mihalkov, cînd e strigat, în cu totul altul ţarul interpretat de actorul Mihalkov".
"Să nu spuneţi că «merge şi aşa»"
Expresivitatea filmelor lui Mihalkov stă şi într-un inteligent "truc" psihologic: activarea memoriei biologice a spectatorului, a acelor locuri comune din experienţa noastră care pot fi exploatate filmic. "Energia erotică nu cere imagini pornografice, ci memoria biologică. Cei din sală construiesc ceea ce lipseşte din ceea ce nu vedem. Şi ceea ce construim noi singuri este mai puternic decît ceea ce vedem." De altfel, subtilitatea şi fineţea construcţiei unor astfel de scene vin şi din experienţa sovietică: "Cenzura sovietică m-a învăţat să prezint dragostea fără să arăt şi organele genitale". Teoria se verifică în toate filmele sale, inclusiv în Utomlyonnye solntsem / Soarele înşelător, unde Mihalkov este protagonistul unei scene de dragoste de o intensitate erotică extraordinară. Deşi a mărturisit că "mie nu-mi place să joc în filmele mele, cu plăcere joc doar în filmele altora", şi-a rezervat personaje în mai toate peliculele sale. Iar în filmele altora este lăsat să-şi îmbrace singur rolul, pe principiul "improvizaţiei inteligente". "Îmi place improvizaţia, dar numai aceea foarte bine pregătită. Una e cînd un actor face improvizaţie pentru că nu ştie textul, alta e cînd actorul e atît de bine pregătit, încît poate dezvolta rolul."
A încheiat master-class-ul cu un sfat şi o critică la adresa cinematografiei contemporane: "Să nu vă minţiţi niciodată şi să spuneţi că «merge şi aşa». Uitaţi-vă cum se filmează în zilele noastre! Eu am 3-4 asemenea secvenţe proaste şi cînd le revăd, îmi pun mîna la ochi. Ceilalţi nu-şi dau seama, însă eu da".