Suplimentul de cultură / ianuarie 2008
Capitala Culturală Europeană din 2007, Sibiul, a încheiat anul cu concerte reuşite: The Prodigy, Reamonn şi Europe în Piaţa Mare. Anumite neajunsuri din organizarea Revelionului au nemulţumit însă publicul - amînarea concertului The Prodigy de pe o zi pe alta, fără suficientă popularizare a reprogramării, pauze prea lungi între concerte şi artificii vizibile doar din anumite unghiuri.

Conceput pentru a marca finalul programului, şirul de spectacole de la Sibiu a avut cîteva suferinţe. În prima seară, pe 30 decembrie 2007, dintre toate trupele anunţate nu au venit decît Loredana Groza & prietenii. The Prodigy, cea mai aşteptată trupă, nu a ajuns din cauza avionului care nu a mai plecat din München, fiind ceaţă. Anunţurile referitoare la o anulare, apoi la o reprogramare pentru Revelion, au derutat fanii, rezultatul fiind un public puţin numeros.

Nici trupa Fire of Anatolia nu a mai susţinut spectacolul. Dansatorii au venit la Sibiu, însă cînd au văzut temperaturile scăzute, au refuzat să danseze. La minus zece grade, suflantele de aer cald de pe scenă au ridicat temperatura doar cu două grade. Spectacolul s-a reprogramat, pentru la vară. Aşa se face că Loredana, alături de prietenii săi, a încălzit atmosfera pentru mai bine de două ore, în loc de una.


The Prodigy, cu blestemăţii

Seara de Revelion s-a deschis cu The Prodigy. Din păcate, show-ul a început cu doar aproximativ patru mii de oameni, fiindcă nu mulţi au ştiut de reprogramare. Prodigy a cîntat o oră pentru un public ce s-a dublat pe parcurs, începînd cu piese mai vechi, precum Firestarter, şi încheind cu cele din Always Outnumbered Never Outgunned. Cei doi solişti au coborît de pe scenă şi, bine flancaţi de SPP-işti, au mers la spectatorii din primele rînduri. Au plecat fără bis, părăsind scena pur şi simplu la expirarea timpului, după ce au înnebunit publicul nu numai cu muzica, dar şi cu stilul presărat cu înjurături şi ironii la adresa noului an, "two fucking thousand and eight shit", sau a celor de la Europe.


Pauze pustii şi dese

Pauzele lungi dintre concerte au fost principalul motiv de nemulţumire a publicului. Practic, între o trupă şi alta au fost goluri de aproape o oră, în care în Piaţa Mare nu se întîmpla nimic. Pauzele au fost impuse de trupe, care n-au vrut să cînte una după alta, însă publicul a fost de părere că nu strica nişte muzică din boxe sau măcar un joc de lumini.

Spectatorii au devenit tot mai numeroşi la Reamonn şi în special spre miezul nopţii, cînd în Piaţa Mare s-au aflat aproximativ 30.000 de oameni. La ora 22, primarul Sibiului, Klaus Johannis, alături de ministrul Culturii din Luxemburg, François Bildgen, au ţinut discursurile de final de program. N-au fost prezenţi nici oficiali din Ministerul Culturii de la Bucureşti şi nici jurnalişti din Luxemburg.


Artificii abia vizibile

Au urmat spectacolul pirotehnic şi focurile de artificii al celor de la Groupe F, foarte reuşite, însă vizibile numai dintr-un anumit unghi, de lîngă Turnul Sfatului, obiectivul numărul unu al show-ului de foc. Mare parte a celor din Piaţa Mare nu au văzut mai nimic. Nici artificiile lansate în înaltul cerului nu s-au prea văzut, din cauza ceţii. Seara s-a terminat cu concertul Europe, care a dat numărătoarea finală la început de 2008. La ora 2, sărbătoarea s-a sfîrşit.

Şi Ministerul Culturii a organizat propriul său eveniment de închidere, însă pe 1 decembrie 2007, cînd a marcat ultima sa contribuţie în program. Pentru publicul larg, atunci au fost concerte de fanfară şi muzică populară în Piaţa Mare.


Slogan: Fii mîndru!

"Felicitări! Fii mîndru!", acesta a fost sloganul sub care s-a derulat evenimentul final Sibiu 2007. Primarul Johannis, în discurs, a felicitat sibienii: "Vă felicit şi vă mulţumesc pentru ajutorul pe care l-aţi adus fiecare în parte pentru reuşita acestui proiect uriaş în care a fost implicat Sibiul. Fiecare în felul său şi-a adus contribuţia şi iată deci că, acum, la final, putem spune că am reuşit!".


Bilanţ: 13,4 milioane de euro investiţi în evenimente

Sub umbrela largă a programului Sibiu - Capitală Culturală Europeană 2007, au fost prezentate 337 de proiecte, însumînd 2.062 de evenimente din diferite genuri artistice. Parteneriatul special cu Luxemburg s-a materializat în 40 de proiecte comune.

Numărul operatorilor culturali care au propus proiecte a fost de 301, diferite instituţii de cultură, de la cele publice pînă la centre culturale, ONG-uri sau chiar persoane fizice.

Pentru proiectele culturale, finanţările s-au ridicat la 13,4 milioane de euro. Din aceştia, mai mult de trei sferturi, 8,2 milioane de euro, au venit de la Primăria Sibiu. Ministerul Culturii a dat 3,4 milioane de euro, iar Comisia Europeană 1,4 milioane de euro. Au mai contribuit Consiliul Judeţean şi Asociaţia Sibiu CCE 2007.

Ultimele statistici arată că numărul turiştilor pînă la începutul lui decembrie 2007 este de 700.000, o dublare faţă de 2006 şi o triplare faţă de 2005. Turiştii străini reprezintă 40% din total.

Printre cîştigurile materiale se numără cortul, care va găzdui în continuare evenimente, cele două scene care rămîn la Sibiu, precum şi pianul, care i-a fost cedat Filarmonicii de Ministerul Culturii.

Primarul Klaus Johannis apreciază anul 2007 ca fiind unul "excepţional". Edilul spune că vor continua evenimentele culturale, şi pentru elite, dar şi pentru publicul larg. "Toate instituţiile au înţeles că trebuie calitate, nu cantitate. Publicul a devenit mai pretenţios. Am avut surprize şi au fost spectacole de calitate, unde nu a venit foarte multă lume", a spus Johannis, arătînd că importantă este această creştere a calităţii evenimentelor.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus