Artforum, poate cea mai importantă publicaţie de artă contemporană din lume, conţine nu mai puţin de nouă menţiuni ale unor artişti sau curatori români. Fie că e vorba de pagini de promovare ale unor expoziţii din Statele Unite sau de articole sau recenzii, prezenţa culturală românească din numărul din ianuarie 2008 al Artforum este cu adevărat impresionantă.
Pagina 53 este dedicată expoziţiei lui Victor Man, "Black Hearts Always Bleed Red", de la Galeria Blum & Poe din Los Angeles. Deşi poate părea la prima vedere un detaliu insignifiant, macheta de promovare a lui Victor Man este excelent plasată, pe pagina din dreapta, în mijlocul unui eseu al curatorului Bienalei de la Veneţia, Robert Storr, neînsoţită de nici o altă reclamă. Relevanţa amplasamentului devine evidentă răsfoind revista, cele mai multe machete fiind înghesuite în pachete compacte de câte treizeci de pagini, pierzând astfel interesul cititorului.
Pe mai bine de patru pagini, criticul newyorkez, Robert Pincus-Witten îşi aminteşte viaţa Ilenei Sonnabend, una dintre cele mai importante susţinătoare ale pop-art-ului şi minimalismului american din anii '60 până la sfârşitul secolului. Născută în România în 1914, Ileana Sonnabend a condus galerii la Paris şi New York şi este principala responsabilă pentru legitimarea artei americane în Europa.
Nu mai departe de pagina 85, întâlnim un alt artist român, de această dată venind dintr-o zonă de care editorii Artforum nu obişnuiesc să se ocupe. Amy Taubin scrie un eseu despre politicile corpului în filmul 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile al lui Cristian Mungiu. Această opţiune editorială îl plasează pe Cristian Mungiu printre cei mai importanţi artişti vizuali ai scenei contemporane, dând filmului său statutul unei opere de artă. Şi Moartea domnului Lăzărescu a fost remarcat de Artforum în articolele lui James Quandt din 2005 şi 2006.
Urmează, la pagina 110, un detaliu din lucrarea lui Mircea Cantor, Stranieri (2007), o baghetă de pâine tăiată de un cuţit, sângerând sare. Expoziţia lui Cantor a avut loc la Roma, la Magazzino d'Arte Moderna, între 15 decembrie 2007 şi 31 ianuarie 2008. De remarcat fontul folosit în reclamă, specific ritului ortodox românesc.
Optsprezece pagini mai departe, Roxana Marcoci este menţionată drept curatoarea expoziţiei artistului belgian Jan De Cock, care are loc la MoMA.
La pagina 150 - Dan Perjovschi, Second Time (is better). O a doua ocurenţă a lui Dan Perjovschi, cu lucrarea Sans papiers et sans titre, este prezentă grafic în eseul lui Paolo Virno, Jokes and Innovative Action: For a Logic of Change, care analizează umorul din perspectiva filosofiei politice şi a limbajului.
În reclama celei de-a zecea ediţii a The Armory Show, festivalul de artă contemporană de la New York, Plan B din Cluj-Napoca este listată printre galeriile invitate.
Prima ediţie a Premiilor Internaţionale Best Art Practices i-a acordat lui Florin Tudor locul doi pentru expoziţia "Muzeul de pictură" de la MNAC Bucureşti, cu o scurtă prezentare a motivaţiei juriului. Portretele lui Nicolae Ceauşescu apar alături de alte două proiecte curatoriale apreciate de italieni.
În fine, o ultimă cronică îi este dedicată lui Andrei Cădere, "cel mai important artist al anilor '70 de care n-aţi auzit niciodată", cum îl descrie James Hyde. Românul a emigrat la Paris şi a devenit celebru în lumea artistică prin bastoanele sale colorate cu care mergea peste tot, uneori lăsându-le în galerii sau în muzee unde nu a fost invitat.
De la Artforum cotim destul de brusc către Vogue Living, care conţine în ediţia specială de toamnă-iarnă un material de trei pagini despre "Vacanţa în România" a Dianei Dondoe, fotomodel de origine română care şi semnează articolul, explorând în 5 zile Bucureştiul, satul Viscri, Sighişoara, aşezarea saxonă Mălâncrav (unde Prinţul Charles face suc de mere) şi ţinuturile maramureşene. Articolul este laudativ, invitând la un gen de relaxare de tip bucolic, promovând turismul în România.
Criticul de film al The New York Times, A.O. Scott dedică în ediţia din 20 ianuarie 2008, un foarte amplu şi documentat articol ideii de "nou val" al cinematografiei din România. Intitulat New Wave on the Black Sea, articolul face referiri la întâlnirile şi discuţiile pe care autorul le-a avut cu prilejul recentei sale vizite la Bucureşti. Regizorii Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu sunt citaţi extensiv alături de criticul de film Alex. Leo Şerban. Sunt menţionate, de asemenea, dialogurile cu profesorii şi studenţii de la UNATC şi cu reprezentanţi ai CNC. O referire specială este făcută la masa rotundă organizată de Institutului Cultural Român din New York cu prilejul Festivalului Filmului Românesc Romanian Cinema: The Golden Age. Articolul este completat online de un montaj alcătuit din cinci videoclipuri ale filmelor: Moartea domnului Lăzărescu (r. Cristi Puiu), 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile (r. Cristian Mungiu), Hârtia va fi albastră (r. Radu Muntean), A fost sau n-a fost? (r. Corneliu Porumboiu), California Dreamin' (Endless) (r. Cristian Nemescu). Scott comentează în off aceste videoclipuri, considerând că filmele selectate pot constitui "un mini-canon al cinematografiei româneşti din secolul XXI". Iniţiativa acestui amplu articol a fost a redacţiei The New York Times. La solicitarea lui A.O. Scott, ICRNY s-a implicat direct în organizarea vizitei criticului în România şi în documentarea suplimentară a textului său.
Prezenţele online nu sunt cu nimic mai prejos. Paper Cuts, blogul despre cărţi al The New York Times, scrie despre prima ediţie într-o limbă străină a The New York Times Book Review, apărută în România. Jennifer Schuessler o citează extensiv pe Corina Şuteu, directoarea ICRNY, care vorbeşte despre piaţa de carte din România şi despre publicaţiile culturale. Simplul fapt că editorii de la The New York Times se îndreaptă către Institutul Cultural Român pentru informaţii şi opinii la zi dovedind încrederea pe care această instituţie a reuşit să o câştige în foarte scurt timp pe scena americană.
Un alt blog despre cărţi, Three Percent, administrat de Chad Post, care conduce editura Universităţii Rochester - Open Letter - specializată în traduceri din literatura străină, scrie din nou despre România, întrebându-se ce se întâmplă de apare atât de des în lumina reflectoarelor în ultima vreme. Concluzia sa este că succesul recent al artelor româneşti se datorează nu în mică măsură Institutului Cultural Român din New York.