Filmul britanic al anului 2007, Atonement / Remuşcare, e mult mai puţin inteligent decât era filmul britanic al anului 2006, The Queen, care strălucea poate mai puţin prin interpretare cât prin scenariul extrem de precis, ca un ceasornic elveţian. Dar are alte atuuri, în primul rând o imagine foarte reuşită, care combină griul ca de cenuşă apocaliptică din secvenţele de pe front cu albul eteric al imaginilor de la conac, în care eroii par nişte spectre. Imaginea alcătuieşte de fapt un fel de plasă de siguranţă, de bulă de aer cald pentru o poveste care are mari şanse să te plictisească repede.
Ecranizare a romanului lui Ian McEwan, filmul semnat de Joe Wright e la fel de destructurat cum era şi cartea, ceea ce face ca cele trei părţi principale să pară că provin din filme diferite. Ele ar putea funcţiona ca punct de plecare pentru alte trei lungmetraje, dar împreună refuză să alcătuiască un întreg. Pot funcţiona, dar separat. Dincolo de imaginea lui Seamus McGarvey, filmul mai e de reţinut pentru interpretarea tinerei Saoirse Ronan, care, deşi are un rol foarte limitat şi o vârstă foarte foarte mică (14 ani), e nominalizată la Oscarurile care se acordă în curând. Cât despre diva Keira Knighley, ea evoluează pe un soclu mobil invizibil, mult mai credibil fiind partenerul ei, James McAvoy şi chiar Romola Garai, care are o foarte scurtă apariţie. Ca invitat special apare şi Vanessa Redgrave într-o apariţie ruptă cu totul de context, iar cel care o intervievează e chiar cineastul Anthony Minghella (autorul lui Cold Mountain).
Atonement are în total şapte nominalizări la Oscar, inclusiv la categoria supremă, Cel mai bun film. Nu e o surpriză. Academia Americană de Film are deja tradiţie în a sucomba pentru câte un film britanic. În acest an s-a nimerit să fie această poveste de dragoste desfăşurată pe mai mulţi ani şi care combină deloc memorabil sentimentul de vinovăţie, remuşcările, răscumpărarea păcatelor şi ororile războiului.