Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  No Country for Old Men

O meditaţie bizară - No Country for Old Men


Cinemagia, februarie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Aveţi grijă: NU e un thriller, sau măcar un film de acţiune, deşi jaloanele de pornire există în totalitate: tranzacţie droguri-bani degenerată în masacru, servietă bucşită de dolari ajunsă în prezenţa unui "om de pe stradă" (unde "strada" e mai degrabă deşertul), ucigaş psihopat pe urmele lui... Şi totuşi, Ethan şi Joel, ciudaţi cum îi ştim, nu se mulţumesc doar cu formula sigură şi verificată a filmului de acţiune/urmărire/violenţă. Trama schiţată mai sus se dezvoltă, prin prisma lor, într-o meditaţie bizară despre succesiunea generaţiilor, despre violenţă în societatea omenească, despre impactul pe care-l au hazardul şi absurdul asupra destinelor (ar semăna, până la un punct, cu Iñárritu, dar structura dramaturgică, ritmul şi concepţia estetică sunt, desigur, radical diferite). Lucrurile devin cu atât mai interesante, cu cât scenariul fraţilor Cohen urmăreşte remarcabil de fidel romanul lui Cormac McCarthy - atât ca desfăşurare a acţiunii, cât şi în planul comentariilor meditative, al căror purtător de cuvânt se face şeriful Ed Tom Bell (Tommy Lee Jones) - mereu mai obosit, mereu mai dezamăgit, mereu mai pasiv-filosofic în atitudinea sa faţă de o lume în care relaţia dintre violenţă şi destin a ajuns să îngemăneze absurdul şi tragicul. Dacă, la început, Tom Bell îşi aminteşte nostalgic de nişte vremuri când şerifii nici măcar nu purtau pistol, ceea ce vom vedea ulterior ne spulberă orice iluzii de romantism al violenţei.

Pe tot parcursul filmului, tensiunea creşte până la cote greu suportabile - dar nu pe coordonatele tipice thriller-ului, ci mai degrabă prin atmosfera apăsătoare, agorafobică, incertă, a deşertului, şoselelor şi puţinelor ambianţe urbane prin care trec provizoriu personajele, şi cu ajutorul mijloacelor de expresie specifice celor doi Coen: ritm lent dar foarte dens, personaje inedit-uscate, tăceri tot mai grele, amintind de cele din Blow-Up, şi dialoguri deloc explicite, servind mai degrabă la conturarea sumară a unei ideologii particulare - în special din partea asasinului Anton Chigurh, personificare a forţei ucigaşe pure, perverse, care nu acordă nici o şansă de negociere. Straniul său cod al onoarei, deşi sugerat ca matematic de riguros, în nebunia lui, rămâne indescifrabil pentru orice privitor din afară - adică, pentru oricine. Se relevă, în acest sens, în special corolarul din final, cu ocazia fatidicei sale confruntări cu Carla Jean Moss (Kelly Macdonald) - pentru care ne-au pregătit, în fond, toate schimburile absconse de replici cu diversele victime anterioare. În acest sens trebuie să fie interpretată şi intervenţia sută la sută deus ex machina a accidentului imediat ulterior: ne aflăm în prezenţa destinului; parcele ne suflă în ceafă, iar respiraţia lor are un iz viciat, de hoit. Este una dintre principalele semnificaţii ale întregului film.

În treacăt fie spus, există unele şanse ca fanii personajelor malefic-charismatice să-şi fi găsit un nou idol - deşi, pe de altă parte, s-ar putea ca toxicitatea pe care o imprimă Javier Bardem personajului să-i îndepărteze chiar şi pe aceştia. Nu are nimic din farmecul unui Hannibal Lecter, de pildă - e pur şi simplu respingător, cu deliberare, până la rânjetul inuman, economic folosit, şi pieptănătura ciudată. Nu întâmplător, la recepţia de după o gală recentă a filmului, toţi invitaţii îl evitau instinctiv - ce omagiu mai mare adus unui actor ne-am putea imagina?

Aceeaşi viziune neortodoxă (preluată, în fond, din romanul lui McCarthy), contribuie şi pe alte planuri la ceea ce sigur îi va dezamăgi pe amatorii de thriller bun şi cinstit, spre satisfacţia iubitorilor filmului de conţinut (sau "de artă", cum îi zic snobii). În mod deliberat, naraţiunea e plină de lacune şi elipse. Masacrul dinainte de începutul filmului, de la care a pornit totul, rămâne strict generic; ştim că s-au împuşcat între ei, dar habar n-avem nici de la ce anume s-au luat, nici unde ar fi vrut unii sau alţii să ajungă - şi nici măcar nu prea contează. Misiunea iniţială a lui Chigurh, înainte de a se transforma într-un loose cannon, rămâne de asemenea eliptică - practic, din punct de vedere epic, acţiunea a început cu ceva timp înaintea filmului propriu-zis, şi nici nu va fi recuperată prin flash-back-uri, relatări sau explicaţii verbale. În schimb, filmul propriu-zis, la nivelul conţinutului, demarează absolut firesc, prin comentariile introductive, din off, ale lui Tom Bell.

Explicitarea şi coerenţa care urmează, şi se susţin până dincolo de jumătate, pe coordonatele vânătorii dintre Chigurh şi Lewelyn Moss, sunt amăgitoare. Moss rămâne un anti-erou exemplar, ale cărui mobiluri numai morale nu sunt, şi care va fi învins pe toate planurile pur şi simplu fiindcă e un om prea normal, prea mediocru, prea slab în fond (printr-o stranie opoziţie cu aparentele sale resurse de ingeniozitate, voinţă şi capacitate de luptă), angajat într-un joc al nebuniei supreme, care sfidează orice raţiune. (În rolul lui, Josh Brolin face o creaţie surprinzătoare, după sub-emploi-urile comerciale în care părea să se fi cantonat de-o vreme-ncoace.) Cât despre Chigurh, nu vom afla niciodată mai mult decât se simte, tulbure, printre elementele sale criptice de dialog şi comportament. La fel de generic şi evanescent rămâne şi megatrustul care pare să fi orchestrat, până la un punct, acţiunea iniţială; tot ce vom înţelege, până la urmă, e că avem de-a face cu o corporaţie-paravan care desfăşoară şi destule mânării penale, rămasă la rândul ei vulnerabilă în faţa propriului ei maverick turned wild. Din nou, logica nu e aceea a aventurii, ci a fatumului.

Acelaşi lucru se leagă cu atitudinea artistică a autorilor în raport ci spectatorii: fraţii Coen nu ne arată pic de consideraţie. Ne administrează încontinuu acelaşi amalgam dens de încordare, suspense şi oroare (servită dezinvolt în diversele imagini brutal-naturaliste judicios repartizate pe firul narativ al filmului, de cele mai multe ori contrastând cu cinismul pragmatic tăios ca oţelul al săvârşirii crimelor), ne duc pe culmile terorii şi ale panicii, şi în final ne închid absolut orice cale de ieşire, fără a ne oferi nici o şansă de relaxare. Pleci de la proiecţie încărcat, frustrat, derutat, şi ai nevoie de ceva timp până să poţi emite un comentariu.

Poate că lucrul cel mai dezamăgitor pentru mulţi va fi absenţa deliberată a câtorva momente esenţiale (ca de pildă, deznodământul relaţiei dintre Moss şi mexicani - cealaltă parte în tranzacţia cu drogurile), în favoarea sugerării lor prin consecinţe, rezultând într-o scădere a temperaturii de acţiune, simultană cu intensificarea angoaselor de fond până la limita de sus a suportabilului. Deja vizita finală la Carla Jean se plasează pe alte coordonate, ca şi, mai ales, tot ceea ce se întâmplă după ce Chigurh iese din casă şi-şi priveşte tălpile pantofilor (una dintre cele mai discret-ticăloase sugestii de crimă pe care le-am văzut vreodată pe ecran).

Ceea ce, în fond, constituie cea mai cuprinzătoare concluzie asupra filmului: ca să încheiem printr-o jonglerie deloc gratuită, deşi No Country for Old Men nu e un thriller propriu-zis, totuşi îţi gives the thrills de vreo trei ori pe-atâta.

28 ianuarie-13 februarie, 2007
Bucureşti, România




 Toate articolele despre No Country for Old Men


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Mihnea Columbeanu


Alte articole

 No Country For Old Men - cartea şi filmul, Dominic Negrici
 Miniaturi - No Country for Old Men, Alin Ludu Dumbravă
 Pur sânge - No Country for Old Men, Andrei Creţulescu
 Vînători - No Country for Old Men, Andrei Gorzo
 Despre monştri şi lipsa de speranţă - No Country for Old Men, Carmen Mezincescu
 Toate articolele despre No Country for Old Men


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer