Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Premiile Oscar 2008

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Oscar 2008 - Cel mai bun film al anului, partea I


februarie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ca să nu fie nicio neînţelegere la mijloc, din start mă dau elitist: nominalizările la premiul Oscar pentru cel mai bun film al ultimului an oferă de data asta discrepanţa valorică cea mai consistentă din noul mileniu. Cînd mă refer la valoare, în acest caz, am în vedere ceea ce aduce nou filmul respectiv în peisajul genului abordat, cît de inovator este el în propuneri, aceste aspecte determinînd gradul de impact (şoc, surpriză) pe care filmul îl poate avea asupra privitorilor, precum şi gradul în care filmul poate fi incitant din punct de vedere intelectual.

În două reprize, voi vorbi despre ceea ce oferă fiecare film, dinspre cel mai puţin incitant înspre cel mai solicitant dintre cele cinci nominalizate. Înainte, însă:


Doriţi să vă amintiţi?

Prima oară cînd am ridicat ambele sprîncene în faţa listei celor distinşi de către Academia Americană de Film cu un premiu Oscar a fost în 2005. Atunci Million Dollar Baby a umflat potul - cel mai bun film, regie, actori.

Mirarea mea izvora nu din faptul că Million Dollar Baby ar fi un film îndoielnic (să nu fie distins filmul cel mai împlinit din anul inventariat s-a mai întîmplat în istoria recentă a Oscarurilor - The Departed contra Babel, în 2007, Crash în faţa lui Brokeback Mountain în 2006, Lord of the Rings contra Lost in Translation, în 2004, Titanic în faţa lui L.A. Confidential în 1998) dar în 2005 onoarea de a fi super-star între pelicule a primit-o un film total incoerent! Drama centrală a filmului are o bază fluidă, dificil de acceptat ca veridică. Să fim înţeleşi, tema în sine este promiţătoare (o persoană are o sănătate atît de afectată încît preferă moartea, pentru care ar fi necesară o eutanasie), problematică este tratarea acestei teme. Exemple de conduită cinematografică elegantă pe această propunere tematică sînt Les invasions barbares, al canadianului Denys Arcand, premiat în 2004 cu un Oscar pentru Cel mai bun film străin, şi Mar adentro al lui Alejandro Amenabar (Cel mai bun film străin în 2005). În faţa sensibilităţii acestor două proiecte, realizarea lui Million Dollar Baby trădează trecutul de pistolar al regizorului american.

Care va să zică, după ce de ani de zile vedem pe SportKlub documentare în care sînt prezentate meciuri de box din întreaga eră profesionistă a acestui sport, după ce de ani de zile vedem în direct gale profesioniste pe TV, scenaristul filmului pretinde să credem că e posibil să primeşti genunchi în burtă şi coate în tîmple fără ca agentul acestor lovituri să fie sancţionat... toate astea în lupta pentru coroana supremă în boxul profesionist, fie el şi feminin! Căci asta se întîmplă; protagonista filmului, interpretată de Hillary Swank, încasează la greu lovituri nepermise de regulament, pe care, chipurile, organizatorii nu le-ar vedea. Fata pierde titlul suprem şi, mai mult, ajunge paralizată la spital. Din punctul meu de vedere, o dramă nu poate fi susţinută pe o premisă atît de şubredă. Cred că un film prinde spectatorul în măsura în care îi poate construi o realitate posibilă undeva, cîndva. Dacă vedem, citim sau auzim detalii ale unor crime, anumite crime din cinema pot părea posibile, deci pot fi acceptate ca ipoteze. Dacă în întreaga istorie a boxului profesionist nu am auzit să fie lovituri neregulamentare nepedepsite, mi-e greu să accept acest detaliu ca mobil al unei drame cinematografice oneste.

Din ceea ce am văzut la Globurile de Aur şi la BAFTA, e foarte probabil ca şi ediţia Oscarurilor de anul acesta să fie mutilată cu un cîştigător atît de şters precum Atonement.


Sageata 5. Atonement

Filmul lui Joe Wright este o adaptare pentru marile ecrane a romanului cu acelaşi nume scris de Ian McEwan. Înainte de a vedea filmul nu deschisesem cartea. În viaţa de zi cu zi, aşadar în afara unor preocupări academice prin care, să zicem, aş căuta să văd în ce constă transpunerea limbajului literar în limbaj cinematografic, eu cred că cinematografia şi literatura sînt două medii artistice suficient de diferite încît, chiar şi în cazul unei adaptări, produsul cinematografic să capete independenţă formală faţă de beletristica din care îşi trage conţinutul, sau de la care porneşte, şi să poată fi privit şi comentat ca realizare dramatică de sine stătătoare, fără a face referiri temeinice la sursele sale literare.

Totuşi, în cazul filmului Atonement, am rămas cu o curiozitate. Filmul este atît de slab încît pur şi simplu am dorit să văd dacă nu cumva hiba e în romanul aflat în spatele său.

Ca şi filmul lui Joe Wright, romanul are trei părţi. Primele două urmăresc cursul expus şi de film. A treia diferă. Cursul filmului l-am prezentat destul de detaliat în articolul pe care l-am scris pe marginea lui Atonement, nu aş dori să mă întorc asupra acelor aspecte decît pentru a sublinia diferenţele din a treia parte a proiectelor, cele care, în fapt, dau fiecărei propuneri sensul, nota finală.

Din păcate, mie nici textul literar nu mi s-a părut provocator. Chiar dacă-i lipsită de conformismul (hollywoodian) al filmului, ideea cărţii este deja consumată şi teoretic şi ca formulă aplicată, încă din vremea disputei scriitorilor moderni cu cei din curentul literar realist (prin raportare la propriile creaţii, celor din urmă li se imputa omniscienţa şi faptul că dispun după bunul plac de soarta personajelor, că în felul ăsta sînt nişte dumnezei în acţiune), dispută care a dus la obiectivarea scriitorului în scriitură - precum în Abaddon, Exterminatorul al lui Ernesto Sabato, Falsificatorii de bani al lui André Gide sau în Patul lui Procust al lui Camil Petrescu, unde autorul romanului devine personaj.

Ceea ce arată romanul lui McEwan în final e că, pentru Briony Tallis, ceea ce a contat a fost încercarea de a se mîntui prin scrierea unui roman. Romanul doamnei Tallis a cunoscut numeroase versiuni, de la prezentarea în detaliu a ceea ce trăise ea, cu nume şi întîmplări reale, cu asumarea crimei comise cu bună ştiinţă, la varianta pe care o putem citi în primele două părţi ale romanului lui McEwan - sau o vedem pe ecran în primele două părţi ale filmului. Variantele care păstrau realitatea în detaliile sale exacte nu au fost publicate deoarece toate personajele negative trăiau şi pentru edituri era foarte riscant să publice un text care ar ponegri alte persoane în viaţă decît pe autoarea însăşi. Aşa că romanul a fost treptat diluat în adevăr şi îndulcit în desfăşurare pînă a atins forma tocmai lecturată. Cît priveşte mîntuirea, pentru lumea pe care o înfăţişează, în calitatea sa de autor, scriitoarea este un demiurg: ea aranjează finalul, ea dă sentinţele. Iar pentru demiurg nu poate exista mîntuire, deoarece nu există o instanţă mai înaltă care să i-o acorde. Rămîne doar încercarea, ea înseamnă totul, conchide romanciera.

Prin adăugarea unor detalii care trimit în derizoriu ideea romanului, filmul pierde, însă, bruma de nobleţe pe care o poartă cartea. Detaliile respective ar fi: faptul că romanul este al douăzeci şi unulea - ca şi cum ar fi vorba de atingerea unei vîrste care certifică responsabilitatea juridică pe anumite meleaguri unde filmul acesta vrea premii (pe de altă parte, mi-o şi imaginam pe scriitoare la televizor, cu muntele de cărţi pe masă, clamînd, precum Păunescu odinioară) -, şi faptul că scriitoarea povesteşte ceea ce s-a petrecut în realitate şi care era scopul romanului său la televizor, într-un interviu, stăruind pe regret şi pe nevoia de a se mîntui. În roman, scriitoarea se destăinuieşte sieşi, într-una din camerele fostului conac al familiei sale, devenit hotel între timp, accentuînd tocmai imposibilitatea de a se linişti în relaţie cu propria conştiinţă roasă de minciuna din tinereţe şi de urmările sale. Briony din roman rămîne să încerce...

Romanul îi lasă cititorului concluziile, el este cel care va judeca problema lui Briony Tallis. La asta invită însăşi formula de prezentare a problemei în scrierea lui McEwan: prin modalitatea în care intrăm în posesia cunoştinţelor - o destăinuire pe care personajul şi-o face sieşi -, şi prin intimitatea pe care o presupune activitatea lecturii, cititorul este îmbrăcat în straiele unui duhovnic. El va rămîne să analizeze situaţia şi, poate, să dea o sentinţă.

Filmul mută accentul dinspre neîmplinire înspre regret şi mîntuire. Apoi întreaga tărăşenie se petrece la televizor, un mediu care tinde să vulgarizeze toate subiectele delicate, transformând intimitatea în circ. Dar latura asta o putem trece cu vederea. Ceea ce ustură, însă, e că mîntuirea la televizor, împărtăşirea prin media, transformă caracterul proiectului cinematografic. Mărturisirea scriitoarei la televizor devine o lecţie morală pe care ea o ţine spectatorilor. Un fel de "nu faceţi ca mine" - ca să nu suferiţi; nu rîvniţi la iubitul aproapelui, nu minţiţi, şi aşa mai departe. Ceea ce în roman era o nouă încercare a scriitoarei de a se reconcilia cu sine, dar o încercare fără un rezultat pozitiv, în film devine argumentul moralei de la final, argument în lecţia care trebuia predată. Astfel, deşi vine din Marea Britanie, Atonement este o peliculă clasic-hollywoodiană, conservatoare. Chiar dacă încearcă să ne păcălească prin aparenta lipsă a rezoluţiei finale asupra personajului negativ, adevărata realitate pe care filmul mizează este cea a scriitoarei, iar pocăinţa ei are rolul de a echilibra opoziţia bine-rău - mărturisirea ei publică este un act cu morală.

Well, this time I don't buy it! Life isn't just like that!

(sfîrşitul primei părţi)



 Toate articolele despre Premiile Oscar 2008


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 For your consideration: Oscar 80, Alin Ludu Dumbravă
 Premiile Academiei Americane de Film nu s-au împărţit frăţeşte, ci nemţeşte, Iulia Blaga
 Vechi pronosticuri - Oscar 2008, Alex. Leo Şerban
 Cea mai bună ţară e cea fără bătrîni - Gala Oscar 2008, Lucian Maier
 Cîştigători - Oscar 2008, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Premiile Oscar 2008


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer