Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Cvartet pentru o lavalieră

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Iubesc tăcerea - Cvartet pentru o lavalieră


martie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Avusesem o zi plină. Cu o noapte înainte mă culcasem pe la 3. Nimic deosebit. Am scăpat de la birou pe la 18:30 şi m-am văzut cu Irina. Ne-am plimbat. "Eşti foarte agitată", îmi spune. N-o contrazic, nu-i explic. Ştie. Se face 20:15. Urc în lift. Mi se pare că tanti asta lucrează la acelaşi goblen mereu. Apasă automat pe butonul care indică etajul 4. Domnul portar e amabil, îmi zâmbeşte şi-mi arată pe unde trebuie să merg. Am ajuns. Nu a început încă.

Sunt uşor ameţită. Bilanţul zilei indică o ciocolată mâncată, după care a urmat mărul pe care îl primesc zilnic de la Oana. Mi-l pune pe birou şi fuge. Se supără că nu-l spăl, se bucură că-l mănânc. Am mintea aiurea. O strângere de mână mă trezeşte. Şi-aştept. Nu îndrăznesc să vorbesc cu nimeni. Suntem puţini oricum, e doar o repetiţie privată, pentru câţiva oameni invitaţi de LiterNet. Lumea e binedispusă, iar eu trag cu ochiul în stânga şi-n dreapta. Toată agitaţia mea se mută încet-încet înăuntru. Şi eu ştiu ce înseamnă asta.

Văd o cutie ca o cabină telefonică. În ea, sunt trei oameni. Iau o poziţie defensivă, parcă presimţind ce va să vină. Îi imit. Şi-ascult. E ca un scârţâit, e ca şi cum un şoarece ar roade ceva, sau ca atunci când faci balonaşe mai mici din baloane sparte. O senzaţie de cauciuc. El e prins între ele, iar ele parcă stau de strajă. Mi se pare că el începe totul, dar nu face nimic fără semnale. Unul dintre ei parcă refuză să participe de la început la tot jocul ăsta. Ba chiar încearcă să nu stea în calea nimănui. Nu vreau să stabilesc eu raporturi între ei şi bine fac. Îmi dau seama că nu există reguli fixe aici. Că orice e posibil. Fiecare mişcare a lor mă dezobişnuieşte să am vreo aşteptare, mă surprinde, mă poartă şi la final îmi dă exact înţelesul pe care realizez că-l caut. Pe care îmi doresc să-l regăsesc. Sunt doi câte doi? Mâinile lor spun totul. Se întâlnesc când şi când toţi. Mă gândesc că am mai simţit asta. Cum îi spunea?, mă întreb. Simt că pluteşte ceva în aer. Între ei. Între noi. Îi simt cum se caută, se găsesc, se ajută, se resping.

Îmi aud numele, ambele nume rostite. E o simplă coincidenţă faptul că pe ele le cheamă şi Carmen şi Mihaela, dar eu găseam totul mult prea particular în seara aceea. Nu cred că cei din jurul meu văd ce văd eu. Unii dintre ei neglijează sigur privirea în gol a lui Carmen, aşa cum eu nu văd decât schiţat mişcările lui Adrian. Mihaela îşi întoarce la un moment dat faţa în altă direcţie. Îi văd doar spatele ud şi îi simt respiraţia greoaie. Au atâtea momente în care mi se pare că sunt uniţi, lipiţi. Îmi place la nebunie să îi văd cu pielea sudată, transpirată. Îmi place la nebunie când simt că cedează, că lasă garda jos, că abandonează. Simt mirosul fricii. Nu ştiu de la cine vine: de la ei, prin crăpăturile cabinei, de la ceilalţi? Par să se cunoască atât de bine. Şi nu stau în rutină, îi surprind inventând mişcări, acolo, pe loc, urmându-şi instinctul. Sunt liberi, asta e.

Şi totuşi ascund. Nu-şi spun multe. Se-ating şi-ajunge. Fiecare mişcare generează o reacţie în lanţ. Fiecare tăcere umple tot golul. Cabina aia duduie de cuvinte nerostite. Ai putea să le scrii pe pereţi cu degetele, pentru că geamurile sunt aburite. Ei şterg însă totul. "Nu am nimic să-ţi spun". Poate părea o prostie, dar m-am bucurat atât de tare când am auzit asta. Mi-a fost teamă că au să numească ce simt. Ştiu ce spun. Nu am simţit nevoia să le aud glasul. Vocile din off mă ghidează prin ei.

Picioarele mi se strâng, eu mă chircesc mai mult decât de obicei. Clipesc tot mai rar şi încerc să nu las sprâncenele să mi se încrunte. Să accept ce simt. Ai mai mult aer singur, e mai comod, e mai mult spaţiu, e... o minciună. The Division Bell mi-a venit în cap. Doi roboţi vorbesc sacadat, şi nu spun nimic de fapt. Pentru că sunt maşini, pentru că nu sunt carne, îşi cer scuze pe bandă rulantă, neagă lucrurile. Ultima oară când am ţipat a fost de un 1 Mai, pe creasta unui munte. Urletul meu a fost firav atunci, dar ecoul l-a făcut puternic. Asta mi se pare că fac şi ei, se amplifică reciproc. Îşi aplică unul altuia şocuri, zgâlţâituri puternice ca să poată striga. Cineva prinde pe altcineva la colţ, unde nu mai are scăpare, îi acoperă buzele şi îşi privesc doar ochii, îi acoperă ochii şi îşi privesc doar buzele. "Nu ai văzut nimic, nu s-a întâmplat nimic, dacă asta te face să te simţi mai liniştită."

Mi se pare că ascult o variantă nouă, salvatoare pentru Division Bell, un makeover în care s-a scăpat de neputinţa de a simţi, dar a rămas un ciot de ezitare. Dinăuntru în afară. Acesta e sensul. Când unul se zbate să spună, celălalt îl astupă. Sau, când unul rămâne încremenit, e pus la zid, forţat să reacţioneze, cules. Ochii mei se întâlnesc câteodată cu ai lor, şi realizez că eu sunt cea care îi pleacă de fiecare dată. "Duelul" durează preţ de câteva secunde. Nici măcar nu mai caut să găsesc un nume pentru fiecare senzaţie. Ajunge să văd că se formează. Mi se pare că nu mai am aer. Sunt la fel de epuizată ca şi ei. Pe final, ei dau buzna afară, eu rămân tăcută, plină, încrezătoare în lipsa cuvintelor.

Minerul îşi construieşte singur cerul. Care e legătura? Mergeţi să vedeţi spectacolul. O să înţelegeţi.

Cvartet pentru o lavalieră
Coregrafie: Vava Ştefănescu
Artist sonor: Julien Trambouze,
cu Mihaela Dancs, Carmen Coţofană şi Adrian Stoian
Premiera: la început de aprilie 2008, la MNAC.



PS: Dacă doriţi să aflaţi mai multe detalii despre acest spectacol sau să vă oferiţi sprijinul, puteţi contacta realizatorii spectacolului la [email protected].



Nu uitaţi: Aplaudaţi doar dacă - şi cît - vă place! O campanie iniţiată de LiterNet.



 Toate articolele despre Cvartet pentru o lavalieră


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihaela Iancu


Alte articole

 Privirea din afară - Piesă cu responsabilitate limitată şi Cvartet pentru o lavalieră, Cristina Modreanu
 Galerie foto - Cvartet pentru o lavalieră, Dani Ioniţă
 O fenomenologie a claustrării - Cvartet pentru o lavalieră , Beatrice Lăpădat
 Cvartet pentru o lavalieră, invitat la Centrul de Introspecţie Vizuală, Comunicat de presă
 Ultima reprezentaţie din 2009 - Cvartet pentru o lavalieră, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Cvartet pentru o lavalieră


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer