Sper să fie câţiva oameni care să ajute acest spectacol să continue - Cvartet pentru o lavalieră

Între 10 şi 12 aprilie 2008, va avea loc la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) premiera unui proiect special - Cvartet pentru o lavalieră - un spectacol de sunet şi dans contemporan, realizat de Vava Ştefănescu, cu dansatorii Mihaela Dancs, Carmen Coţofană, Adrian Stoian şi cu artistul sonor francez Julien Trambouze. E primul proiect în jurul căruia s-a făcut un parteneriat între o persoană fizică (Răzvan Penescu, realizatorul sitului cultural LiterNet.ro) şi o instituţie publică (Administraţia Fondului Cultural Naţional). Întrebat, Răzvan ne spune ce drumuri a deschis prin acest gest al său:

Carmen Neacşu: Care sunt motivele care v-au determinat să vă implicaţi financiar în acest proiect?
Răzvan Penescu: Să fiu sincer, a fost un impuls de moment. Ideea, pe care am prins-o într-o discuţie, mi s-a părut interesantă: o cabină telefonică în care trei dansatori petrec o oră. Apoi: lavaliere, microfoane, un artist care să stea la o masă de mixaj şi să reacţioneze sonor la cele din cabină; plus trei luni de repetiţii pentru ca de la idee să se ajungă la spectacol. Cum ideea risca să nu se realizeze din lipsă de bani, am contribuit cu 2.700 de Euro; proiectul, depus la AFCN, a mai primit încă 4.400 Euro. Coregrafa a renunţat la banii cuveniţi din proiect şi aşa suma a devenit suficientă pentru producţia spectacolului, pentru repetiţii şi pentru fix şase spectacole. După impuls a venit şi explicaţia: îmi doresc să trăiesc într-o lume în care să existe în continuare dans. Îmi doresc ca, în serile în care ies de la birou - lucrez la o multinaţională din domeniul financiar -, să întâlnesc în metrou oameni care au văzut măcar o dată în viaţă un spectacol de calitate. Eu cred că un act cultural valoros care are loc lângă noi modifică lumea în care trăim, o face mai bună, mai frumoasă. Această şansă mi-am dat-o mie şi comunităţii în care trăiesc.

Mi s-a părut important şi să deschid o cale. Nu sunt un mecena în adevăratul sens al cuvântului pentru că nu am banii necesari, sunt un om normal, asemenea cititorilor acestui ziar. Am muncit cu dăruire 10 ani, am ajuns pe o poziţie de mijloc în ierarhia unei multinaţionale. Nimic spectaculos. Şi din această normalitate am ales să întind o mână unor oameni care mi-au spus de o idee interesantă. Implicarea mea nu a fost nici mare, nici mică. Pentru proiect a fost, însă, decisivă: l-a făcut să existe.

C.N.: E o investiţie profitabilă sau vă aduce doar satisfacţii morale?
R.P.: Nu mi-am propus să fie o investiţie. E doar ceva ce am simţit că trebuie să fac, aşa cum am simţit acum şase ani că trebuie să încep situl LiterNet, care a devenit un reper al vieţii culturale româneşti. Cred că sunt gesturi similare care, în gratuitatea lor, apropie cu un milimetru lumea în care trăim de ideal. Am avut noroc (dar nu m-aş fi speriat dacă nu ieşea nimic) - am încercat şi proiectul s-a născut. Iar eu cred că orice bătaie de aripi a unui fluture are forţa de a modifica viitorul.

C.N.: Cum vedeţi viitorul unor astfel de proiecte culturale în România? Ce noi proiecte aveţi în vedere?
R.P.: Eu cred că acesta e viitorul. Statul nu poate (şi e de discutat în ce măsură ar trebui) să sprijine suficient cultura. Proiectul acesta e primul - sper - dintr-o serie care nu îmi va aparţine, dar care mă va conţine. Şi el nici măcar nu e finalizat: mai are nevoie de reprezentaţii suplimentare. Fiecare reprezentaţie costă cam 1.000 de Euro, şi eu aş vrea să aibă loc măcar douăzeci de reprezentaţii. Sper: (1) să mai fie câţiva oameni care să se îndrăgostească de ceea ce se va vedea în 10-12 aprilie la MNAC şi (2) care să ajute spectacolul acesta să continue; (3) să se nască un loc în care să se propună idei similare; (4) să existe alţi oameni ca mine să îşi dorească să le ajute să se realizeze şi (5) să se lege spectacole care să trăiască atâta timp cât se vor găsi oameni care să creadă în - şi să aibă nevoie de - ele. M-aş simţi acasă într-un astfel de viitor. Iar dacă e să dau un nume de proiect, notaţi Cui i-e frică de Virginia Woolf?, o piesă în regia Marianei Cămărăşan, cu Florina Gleznea. Nu există încă finanţare pentru ca acest spectacol să ajungă la public, dar sper să se găsească. Pentru că e un fenomen.

C.N.: Ce s-ar putea face pentru ca un public din ce în ce mai larg să aibă acces la astfel de manifestări culturale?
R.P.: Să credem în ele. Să aplaudăm ce e bun şi să refuzăm ce e prost. Să avem încredere în artişti chiar riscând să ne păcălim uneori, căci eu cred că e mai bine să te arzi câteodată decât să fi mereu suspicios. Şi - fiecare după gustul şi dorinţa sa - să căutăm bucuria. Nu vreau ca toată lumea să vină să vadă spectacolele mele, ideal ar fi să aibă loc douăzeci de spectacole, fiecare cu publicul lui. Eu sunt sigur că se poate.



PS: Dacă doriţi să aflaţi mai multe detalii despre acest spectacol sau să vă oferiţi sprijinul, puteţi contacta realizatorii spectacolului la [email protected].