Pionierii cinematografiei autohtone - Restul e tăcere

Într-un interviu acordat revistei 22 în 2003, Nae Caranfil declara: "Puţine bucurii sunt comparabile cu cea pe care ţi-o dă o sală de cinema arhiplină, rîzînd cu poftă la comedia pe care o semnezi. Aş spune că e unicul simptom limpede al succesului". După reacţia publicului, Restul e tăcere, cel mai recent film al lui Caranfil, e un mare succes.

Filmele tinerilor regizori români care au triumfat la festivaluri importante, caracterizate de minimalism şi urmărind reconstituirea unei realităţi fruste, s-au bucurat de un relativ succes de public mai degrabă datorită distincţiilor pe care le-au obţinut, decît apetenţei spectatorilor pentru acest gen de pelicule, ceea ce este normal, nu numai aici, ci şi peste tot în lume. Publicul larg vrea spectacol, entertainment, răsfăţ. Nae Caranfil realizează, prin Restul e tăcere, un adevărat "crowd pleaser", un film în care toate categoriile de spectatori pot găsi ceva care să le provoace încîntarea.

Restul e tăcere face parte din acea categorie distinsă a filmelor despre filme, reconstituind "facerea" şi istoria tragică a peliculei Independenţa României (1912), epopeea care marchează începuturile cinematografiei autohtone. Filmul lui Nae Caranfil ilustrează munca de pionierat a regizorului Grig Ursache (Marius Florea Vizante), un tînăr care a picat la Conservatorul de Arte şi care vrea cu tot dinadinsul să facă cel mai mare film românesc, spre disperarea tatălui său, un actor cunoscut al Teatrului Naţional. De altfel, competiţia dintre teatru şi film este una dintre sursele principale ale intrigii: în acei ani de început ai secolului XX, filmul era văzut ca o distracţie vulgară, pentru plebe, în opoziţie cu arta dramatică de pe scena teatrală. Ursache, alături de asociaţii săi, porneşte propriul "război" şi reuşeşte să-l determine pe Leon Negrescu, un bogătaş excentric şi cu veleităţi de Mecena, să investească în film. Urmează filmările, la care aproape nimeni nu are experienţă, dar pelicula e finalizată în cele din urmă, montajul se face la Paris, iar produsul final îşi găseşte distribuitori şi se dovedeşte a fi un succes de public. Negrescu îi convinge pe asociaţi să-i cedeze drepturile asupra filmului, iar Grig este ultimul din echipa iniţială care mai poate să-şi revendice contribuţia la această peliculă.

Regizorul şi investitorul sunt personajele centrale ale acestei comedii cu accente dramatice. Ursache este un idealist plin de vervă, care îşi înfrînge timiditatea congenitală şi vrea să "domnească" pe platourile de filmare. Excelent portretizat în tuşe îngroşate de Ovidiu Niculescu, latifundiarul Negrescu, personaj histrionic şi, pînă la urmă, dement, îşi face o spectaculoasă intrare în film, declamînd perfect cabotin un monolog din Hamlet la o înmormîntare. Împreună, Grig şi Leon trăiesc ineditul pionieratului în cinematografie, iar relaţia lor trece prin camaraderie şi respect şi ajunge la ură viscerală, în urma trădării lui Negrescu.

Filmul este plin de scene memorabile, marcate de un umor cînd burlesc, cînd rafinat, cînd pur şi simplu sănătos. Într-una dintre ele, Carol I se declară dispus să acorde fonduri regale pentru film, dar numai după ce îşi impune preferinţele în legătură cu actorul care urma să îl joace pe Regele României. Cînd suveranul nu înţelege ce rol are tînărul regizor pe platoul de filmare, Grig îi răspunde impertinent: "Eu domnesc, Sire!".

Vrînd să filmeze asaltul redutei de la Vidin, Grig se confruntă cu o problemă cazonă: ca să reconstituie cît mai fidel lupta, Negrescu a angajat patru generali supravieţuitori ai Războiului de Independenţă. Generalii, uşor decrepiţi şi orgolioşi, nu pot cădea de acord asupra strategiei şi succesiunii evenimentelor din 1877, aşa că totul degenerează într-o învălmăşeală pe care bietul regizor nu o poate controla: dorobanţii aleargă în toate părţile, turcii stau încolonaţi şi nu fac nimic, pentru că niciun comandant nu vrea să lucreze cu ei, iar cavaleria şarjează eroic, în timp ce, din sens invers, apare o maşină în care stă în picioare însuşi Negrescu, într-o postură belicoasă, cu sabia scoasă, ca un căpitan de husari! Alte moment de efect sunt secvenţele alb-negru de la filmări, inserate în stilul filmelor mute, şi reconstituirea, prin benzi desenate, a călătoriei la Paris a echipei, pentru post-producţia filmului.

Cu Restul e tăcere, Nae Caranfil revine în forţă la 6 ani după Filantropica, la rîndul lui un succes de public. De mult nu am mai văzut o sală de cinema arhiplină care să rîdă în hohote şi să aplaude la finalul unui film. Nu era vorba de premieră, nici de ziua cu bilete la preţ redus, ci de o proiecţie în timpul săptămînii, la Studio. Reacţia publicului la Restul e tăcere m-a făcut să cred din nou că, în ciuda dificultăţilor de varii facturi, filmul românesc de bună calitate poate umple sălile de cinema.


Restul e tăcere
Scenariul şi regia: Nae Caranfil
Cu: Marius Florea Vizante, Ovidiu Niculescu, Mirela Zeţa, Ioana Bulcă, Gruia Sandu.