O poveste bizară, dar care se petrece natural, veselă şi tristă, melancolică, dar şi frivolă, despre dragoste, o dragoste împărţită la doi, la trei, chiar la mai mulţi. Un cuplu (Ismael şi Julie) intră dintr-o relaţie de dragoste într-un ménage à trois în care este implicată şi Alice, colega de serviciu a lui Ismael. Scena statică, cu cei trei împărţind acelaşi pat devine laitmotiv. Julie, Alice şi Ismael, înghesuiţi într-un pat în care evident nu au loc, se zbat, se tachinează, depind unul de altul, fac schimb de roluri şi improvizează. Jocul actorilor menţine jocul în trei, naiv, de un umor sănătos, lipsit de orice tentă subversivă, ba chiar cu o notă romantică. Luaţi câte doi, par perechi normale, toţi trei... par un triunghi normal. Până şi mama Juliei acceptă acest triunghi amoros ca pe un fapt natural. Ba chiar cu o curiozitate vie vizavi de detaliile picante.
Dar Julie are un atac de cord brusc. Mă aşteptam la o întrerupere de bandă, asemenea casetofoanelor vechi care rămâneau fără baterii. Dar ritmul filmului se păstrează şi nu mai ştiu la ce să mă aştept. Ismael îşi găseşte alinarea în braţele unui înger de băiat (da, chiar un băiat cu chip angelic). Şi încă o scenă de dragoste suavă, de o suavitate dulce, diabetică. Pe tonurile muzicii de dragoste, pe o terasă, lângă un balcon cei doi se sărută încet şi adânc, îndelung.
Durerea, tristeţea, bucuria simplă, dragostea naivă, toate au câte o melodie, căci muzica este prezentă peste tot în film. Nu este permis nici un moment de tensiune sau de aşteptare, fiindcă cineva începe să fredoneze un cântecel. O melodie joasă, înceată, cu un tempo aşezat (un ritm poate chiar prea monoton pentru unii) care pare o adiere de vânt pe străzile Parisului. "Recunosc strada, pe aici mă plimbam în 2003" îmi şopteşte cel de lângă mine.
Filmul curge, fără să încarce prea mult, fără să vrea să "dea pe spate", parcă fără să-i pese. O producţie cu buget redus care a redus drama şi tensiunea prin cântecele suave, amuzante, nostalgice şi fermecătoare în acelaşi timp. "Să nu vă luaţi prea în serios", respiră întregul film. Rămân în minte străzile Parisului, ploile, cafelele, cafenelele şi ţigaretele, discuţiile despre dragoste. Dacă filmul ar putea transmite un miros, ar fi acela al ploii pariziene. Dacă filmul transmite o stare, aceasta este nonşalanţa, nonşalanţa dragostei generoase... ca o plimbare printr-un parc, într-un sfârşit de săptămână. "Le parc de la pépinière / À la fin de la semaine / Encore une heure, encore une heure à peine / Encore une heure, encore une heure / Et la nuit vienne / Et depuis, rien." Îndeajuns de curioşi să ascultaţi cântecelul?
Vedeţi trailerul filmului Les chansons d'amour: Vedeţi Je n'aime que toi din filmul Les chansons d'amour: Vedeţi sărutul băieţilor din filmul Les chansons d'amour: Vedeţi De bonnes raisons / Inventaire din filmul Les chansons d'amour: Vedeţi As-tu déjà aimé? din filmul Les chansons d'amour: