Omul-instalaţie - Cvartet pentru o lavalieră

Instalaţia coregrafică (coregrafie sonoră) Cvartet pentru o lavalieră, noul proiect al Vavei Ştefănescu, va avea premiera pe 10 aprilie 2008 şi se va reprezenta apoi şi în zilele de 11 şi 12 aprilie, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Iar dacă se va găsi o prelungire a finanţării existente, situaţia-limită se va recompune în mai multe galerii bucureştene şi în alte spaţii alternative din ţară. Cvartet pentru o lavalieră este un spectacol despre noi toţi, despre spaţiul nostru vital, despre trăirea la limită a fiecărei zile.

Imaginaţi-vă un spaţiu închis, de mărimea unei cabine de telefon. Înăuntru, Mihaela, Carmen, Adrian, un microfon şi o lavalieră. La o anumită distanţă, Julien stă la masa de mixaj, cu ochii şi urechile mereu aţintite către cabină şi către mişcările şi zgomotele dinăuntrul ei, înregistrează sunete, le redă, pune muzică, o opreşte brusc. Noi, privitorii, stăm în aşa fel încît dublăm cei patru pereţi ai cutiei-cabină. Sîntem dispuşi în cele patru puncte cardinale, privirile ni se încrucişează uneori şi se încrucişează cu privirile celor trei. Ei sînt dublu închişi şi striviţi: închişi între cei patru pereţi şi închişi între privirile noastre. La rîndul nostru, şi nouă ni se întîmplă la fel. Sîntem închişi în sunetele pe care difuzoarele din spatele nostru le redau. Sînt sunetele pe care corpurile celor trei le produc, sînt sunetele mişcărilor discrete, care încearcă să nu se facă auzite, ale trupurilor noastre, sînt fragmentele de dialog şi melodiile care apar şi dispar brusc, sînt sunetele liniştii noastre atente la ceea ce vedem, înregistrate şi redate cu fineţe, care dublează prezenţa noastră.

Fiecare reprezentaţie va fi diferită. Nici nu se poate altfel. Publicul e mereu altul, privirile sînt altele, totul e compoziţie în timp real. Singurele date ale problemei sînt acea oră, acele şaizeci de minute de trăire în trei într-o cabină închisă şi ideea de proximitate. Ce faci atunci cînd eşti forţat să împarţi un spaţiu restrîns, cu încă două persoane? Încerci să-ţi delimitezi noul teritoriu dat, să-l marchezi, să abuzezi şi să-l violezi pe al celorlalţi doi, care la rîndul lor fac la fel, îl împarţi altfel, iei în considerare spaţiul pe verticală, ceilalţi se iau după tine, şi toţi trei vă aşezaţi stratificat, în aer. Apoi, cel de lîngă tine devine complice cu al treilea, împreună te izolează, te duşmănesc, te marginalizează, te înghesuie, te împing şi te bruschează. Dar, dintr-odată, faci în aşa fel încît devii tu centrul de interes al unuia dintre ei şi te transformi tu în dominator. E continua relaţie de putere, rolurile se schimbă aproape instantaneu. E pendulare între atracţie şi respingere.

În acelaşi timp, cele trei corpuri sînt supuse aceluiaşi tratament şi se ajută, se îmbină şi se încolăcesc în cele mai neaşteptate moduri. În acel spaţiu închis, ele nu mai pot trăi separat, devin fragile şi nu mai sînt viabile. Au nevoie de trupul celuilalt. Adrian fumează, cabina se umple de fum. Carmen respiră adînc prin crăpătura formată accidental într-un colţ, iar Mihaela stă sprijinită de ea, respirînd în acelaşi ritm. Carmen i-a devenit plămîn. Cele trei trupuri se fragmentează, iar modul în care comunică şi se prelungesc unul pe celălalt dă senzaţia unui singur corp colectiv. Este fascinaţia Vavei Ştefănescu pentru corpul fragmentat şi multiplicat, despre care vorbeşte într-un articol apărut anul trecut în Dilema veche, nr. 168, Corpuri care (se) uită, articol care trasează o excelentă tipologie a corpului uman, pornind de la propriile sale spectacole.

Aerul dinăuntrul cabinei e respirat şi re-respirat. Devine dioxid de carbon, singura supapă fiind o mică gaură în tavan. Te întrebi cît vor mai rezista. Carmen, Mihaela şi Adrian reuşesc să-ţi transmită starea de rău, claustrofobia. Respiri greu şi tu, n-ai aer suficient, îţi doreşti să sari şi să le deschizi uşile cabinei, pentru a-i salva. Atunci cînd o fac ei, după 60 de minute de trăire la limită, atunci cînd se eliberează, reuşeşti şi tu să respiri, te ridici şi începi să umbli, bucuros de libertatea de mişcare pe care o ai şi pe care o pierduseşi pentru o oră.


Date tehnice:
Nume: Cvartet pentru o lavalieră
Coregrafie: Vava Ştefănescu
Cu: Carmen Coţofană, Mihaela Dancs, Adrian Stoian (dansatori), Julien Trambouze (artist sonor)
Spectacole: 10, 11, 12 aprilie 2008, la MNAC, ora 19:30, urmate de o altă serie de 3 spectacole într-o galerie bucureşteană care va fi anunţată ulterior. Apoi în funcţie de găsirea unor noi finanţări.
Cost spectacol suplimentar: 500-1000 de euro.

Rezervări pentru spectacolele de la MNAC, la [email protected].