Un jurnal cu trei pagini*
Inspirat de Cvartet pentru o lavalieră
Ziua întâi: Ziua când sunetul naşte corpuri
Inspirat de Cvartet pentru o lavalieră
Ziua întâi: Ziua când sunetul naşte corpuri
"Şi într-o coajă de nucă aş putea fi rege al nemărginirii dacă nu aş avea vise rele"...
Cuvintele lui Hamlet mi-au răsunat de la început în urechi în această primă zi...
Cuvinte anticipând un final... singurul autentic... un final al restului care e întotdeauna tăcere...
În această primă zi corpurile se nasc din sunet, din durerea primordială a sunetului, întocmai cum oamenii au luat cândva fiinţă din lacrimile lui Osiris...
E prima zi... e o zi a mitului, o zi când raţiunea e non-concept şi trebuie să mai aştepte până când originile vor obosi pentru a prinde adiere de fiinţă...
Palme pe geam... adulmecare... corpuri care se întâlnesc din sunetul în care germinau cu câteva secunde/veacuri în urmă...
Trasee în spaţii minuscule, ca şi cum lumea ar fi, în toată dimensiunea ei, la dispoziţie...
Erotism închistat într-o claustrofobie de principiu...
Râset... picioare care se caută întocmai precum fantome ale unor paşi
Ucişi în spaţii ce nu generau drumuri...
Sunetul vine din urmă...
Pre-merge... merge... o ia înainte...
Trup intuibil în sângele fiecăruia...
Gând cu mască dublă...
Sunetul: Orfeu şi Euridice...
De vei privi înapoi, vei muri...
De va privi înapoi se va stinge...
Solidaritatea în sunet a corpurilor
Poate genera un univers indicibil al torturii...
Respiraţia e luxul suprem
Al unei lumi fără ritm...
Prin porii închisorii încearcă să respire...
Pereţii asudă prin carnea lor...
Alunecare pe o coajă de banană,
Ca pe un spaţiu generos
Al unui deşert infinit...
Zidurile mustesc a sudoare,
Sau a lacrimi ce nu vor naşte alţi oameni,
Pentru că "nu, nu, nu mai e loc"...
Bandajele anticipează răni
În sticla ce nu mai reflectă
Decât rănile din carnea sunetului...
Sudoarea începuturilor
Se scurge pe ziduri,
În umbra sunetului...
Carnea se face şi ea zid,
Pe dinăuntru
Gândul se face şi el sunet şi tace...
Bucuria celorlalţi striveşte trupurile...
O cutie aruncată pe fundul unei mări
Purtând un mesaj cu trei trupuri
născute de necunoscutul cu dublă mască...
Orfeu/Euridice...
De vei privi înapoi, vei muri...
De va privi înapoi se va stinge...
Valurile acoperă cutia,
Adâncurile sorb
Ceea ce nu s-a spus...
"Restul?"
Aţi ghicit!
"E tăcere!"
* Nu îmi propun ca aceste texte despre creaţia Vavei Ştefănescu să fie cronici sau analize cvasi-obiective... Şi nu sunt nicidecum poezii... Caracterul lor "impresionist" e dat tocmai de ecoul dimensiunii poetice a Cvartetului... şi reprezintă o colecţie de sentimente/gânduri, născute din imposibilitatea de a fi spectacor pasiv la un act creator care vorbeşte într-un mod neechivoc despre condiţia mea ("mea" e un termen generic, desigur...)
Date tehnice:
Nume: Cvartet pentru o lavalieră
Coregrafie: Vava Ştefănescu
Cu: Carmen Coţofană, Mihaela Dancs, Adrian Stoian (dansatori), Julien Trambouze (artist sonor)
Spectacole: 10, 11, 12 aprilie 2008, la MNAC, ora 19:30, urmate de o altă serie de spectacole în Galeria Una, la o dată care va fi anunţată ulterior. Apoi se va mai juca în funcţie de găsirea unor noi finanţări.
Cost spectacol suplimentar: 500-1.000 de euro.
PS: Dacă doriţi să aflaţi mai multe detalii despre acest spectacol sau să vă oferiţi sprijinul, puteţi contacta realizatorii spectacolului la [email protected].
Nu uitaţi: Aplaudaţi doar dacă - şi cît - vă place! O campanie iniţiată de LiterNet.