Gen: dramă
Regia: Martin Scorsese
Scenariul: Jay Cocks
Studiourile: Miramax Films Intl.
Durată: 166 minute
Cota mea: 7.0 din 10
Intriga: În New York-ul secolului al XIX-lea, legea este făcută de două bande rivale. După ce căpetenia uneia dintre ele este ucisă, fiul său, după ani buni, încearcă să se răzbune.
Comentarii
Gangs of New York va trebui reţinut ca ultima sforţare a celui mai greu/influent/important cineast al anilor '70-'80. Desigur că, până la un anumit punct, Bandele... mi s-a părut fascinant. Până la "acel punct" ar fi de menţionat: prima bătălie între Neeson (de neratat în scurta, dar savuroasa sa apariţie, pe post de preot ce trăieşte "după legea sabiei") şi Lewis, apoi însuşi Lewis, fireşte (absolut, genial, devansându-l net pe Brody la Oscar 2003 - dacă premiul ne mai spune ceva de-acuma), plus decoruri/costume/montaj/imagine, etc. (cam ce avea şi firavul Stăpân al inelelor de anul acesta - dovadă că un basm făcut cu două parale şi un basm făcut cu 100 de milioane de parale au egale şanse să ajungă spanac).
De la "acel punct" încolo sunt pe rând: scenariul (Gangs of New York este un fel de Cape Fear / Promontoriul groazei pe dos - cel ce se răzbună e cel bun, nu cel ţicnit), lungimea (care pare să fie o fixaţie a lui Scorsese, după părerea căruia un spanac de 166 de minute are şanse să te dea pe spate mai mari decât unul de 90 de minute - deşi acelaşi Stăpân... era un spanac de 180 de minute), plus rateul celor de la "U2" (deşi sunt fan al formaţiei) de pe genericul final ("Americaaaa, oh, Americaaah, oh, oh, the hands that built Americaaah, oh, oh...").
Menţiuni şi pentru Di Caprio, bunicel ca de obicei şi pentru Diaz ("turtureaua"), simpatică şi... simpatică (deşi sărutul dintre cei doi e mai mult decât "simpatic"!). Cu toate bunele intenţii, trece pe lângă ţintă...
*****
Cidade de Deus ar putea fi un fel de "Gangs of Rio de Janeiro", numai că el nu apare de la cel mai influent/greu/important regizor al anilor ’70-’80. Această bombă a anului 2003 (pe care din păcate, am văzut-o abia alaltăieri, pe căi ilegale, desigur) vine de la Fernando Meirelles, un brazilian care chiar a crescut, se pare, în "Oraşul zeilor" (n-are rost să mai corectez "Oraşul lui Dumnezeu"), el mai făcând acum doi ani, un scurt metraj, Golden Gate, despre viaţa a doi copii care, pentru a putea pleca din Rio, sunt nevoiţi să lucreze pentru nişte traficanţi de droguri.
Şi Cidade de Deus aruncă o privire înapoi asupra unui Rio de Janeiro care arăta în anii ’60 mai hidos şi era infinit mai înfiorător decât New York-ul lui Scorsese din secolul XIX. Să spun că Cidade... e tulburător, ar fi prea puţin (dacă "tulburător" poate fi să vezi nişte lupte de stradă cate îţi storc orice nădejde de a vedea ceva "omenesc"). Să spun că e crud, ar fi lipsit de orice vlagă (dacă "crud" poate fi să vezi un băiat de câţiva ani omorând un alt copil din dorinţa de a intra în gaşca unui om care, de mic "copil" ucisese mai mult decât un copil al diavolului). Să spun - culmea! - că e amuzant (dacă printre toate cruzimile de pe ecran - deşi ai putea să juri că nu e un "ecran" - poţi distinge câteva elemente de comedie umană absurdă: un adolescent care, în mijlocul unui război între bande, caută să-şi piardă virginitatea şi care, încercând să jefuiască câţiva oameni dă peste mustrări de conştiinţă) ar fi, probabil, inuman.
Şi totuşi, Oraşul zeilor este un film mai uman decât oricare altul, mai firesc decât orice ai vedea pe un mare sau mic "ecran", mai coşmăresc decât orice imaginaţie bolnavă. Şi totuşi, un film amuzant şi incitant, care îţi arată, ca un copil, ce înseamnă să fii OM! Dar mai presus de toate, după cum am spus, un film "uman"! (Cota mea: 10.0 din 10)