Special pentru Liternet - Cannes 2008 (1)

Scriu din mansarda hotelaşului unde stau. Sunt fericită: pot fuma, micul-dejun mi se aduce în cameră pentru că nu există restaurant, sunt la cinci minute de Palatul Festivalului şi am găsit shrimpi la reducere, la Mono Prix.

Prima zi a festivalului este mai mult decât lejeră. Prima vizionare de presă am avut-o la ora 10. Boierie, de mâine intrăm în program, cu proiecţii de la 8.30. Am văzut filmul care deschide festivalul, Blindness, al patrulea film al brazilianului Fernando Meirelles, aclamat aici acum şase ani cu Cidade de Deus / Oraşul zeilor, prezentat atunci în secţiunea Semaine de la Critique. Cum se întâmplă de obicei, Hollywoodul dăunează cineaştilor outsideri. Blindness e mai slab şi decât Constant Gardener, chiar dacă este ecranizarea romanului lui José Saramago, publicat în 1995. Se spune că deschide festivalul în lipsă de altceva. Iniţial Thierry Frémaux dorea alt film, acesta n-a fost gata, şi aşa s-a recurs la varianta Meirelles. De altfel, tot pe fugă a fost introdus şi în Competiţia Oficială. Asta e, ce să mai zici.

Într-un oraş ai cărui locuitori cad rând pe rând victimele unui virus care le provoacă orbirea, o mână de oameni izolaţi de autorităţi într-un azil sunt conduşi spre "lumină" de o casnică (Julianne Moore) care în chip ciudat n-a luat virusul de la soţul ei (Mark Ruffalo) şi care n-a vrut să-l părăsească. Filmul e foarte asemănător cu Children of Men ca viziune sumbră asupra umanităţii răvăşite de o catastrofă, într-un viitor nedeterminat, dar, deşi începe promiţător, anunţând în tonuri metalice o intrigă inteligentă, reuşeşte să te piardă prin subnivelurile deja tocite ale inumanităţii.

În condiţiile unei viziuni regizorale mult prea tipice Hollywoodului (Oraşul zeilor e parcă filmul altcuiva), singurul atu al lui Meirelles rămân actorii, fără de care probabil n-ar fi deschis Cannes-ul. Dar chiar şi aşa, chiar şi cu Julianne Moore, Mark Ruffalo, Danny Glover, Gael Garcia Bernal şi Don McKellar, filmul nu e deloc memorabil. Are toate şansele să-l facă pe Saramago să regrete că a vândut drepturile (apropo, scenariul e scris chiar de Don McKellar). Pe 17 mai 2008, Meirelles se va prezenta cu filmul în braţe la José Saramago, pentru o vizionare privată. Spunea într-un interviu că "da, are emoţii". Are şi de ce. Din 1995 încoace, scriitorul "nobelizat" în 1998 a tot refuzat să accepte ecranizarea romanului, iar după ce în fine a făcut-o, nici n-a vrut să se implice - n-a vrut să citească scenariul şi să-şi dea cu părerea, pretextând că nu e treaba lui. El a scris doar romanul.

În altă ordine de idei, ediţiile din 14 mai 2008 ale revistelor de cinema care au ediţii zilnice pe perioada festivalului - The Hollywood Reporter, Screen International şi Variety, dădeau în bobi şi făceau retrospective. Bârfă: Clint Eastwood o să ia ceva cu Changeling. The Hollywood Reporter spune că juriul n-ar fi prea bun, pentru că Sean Penn a făcut cu Eastwood Mystic River, şi se întreabă: "Cum ar fi dacă Bruce Willis ar veni cu un film în competiţie, şi Demi Moore ar fi în juriu?" Se scrie însă şi despre 432. Screen International are un articol întreg, "The Hardest Sell for 4 Months", a cărui idee directoare e felul în care filmul lui Cristian Mungiu a impulsionat box-office-ul local şi cât de bine s-a vândut în toate ţările lumii. Cahiers de Cinéma, care scoate o ediţie specială consacrată Cannes-ului, se ocupă pentru al doilea an consecutiv de România, iar Alex. Leo Şerban semnează aici un articol despre ce a însemnat anul 2007 pentru cinematograful românesc. Într-un interviu acordat cotidianului local Métro, Thierry Fremaux, delegatul general al festivalului, se arată mândru că 432 a fost premiat la festivalul al cărui selecţioner e, şi spune că, dacă n-ar fi luat Palme d'Or-ul, filmul lui Mungiu n-ar fi făcut 400.000 de spectatori în Franţa, ci doar 40.000.

"Une sur l'autre" (sic), la Cannes încă e linişte. Dintre români n-am întâlnit decât "presă" - Alex. Leo Şerban (cu care mănânc, văd filme şi mai ales, bârfesc), Magda Mihăilescu, Tudor Caranfil, Alexandra Olivotto şi Florentina Ciuverca. Dar de mâine (15 mai 2008), vom fi mai mulţi. Pe 16 este petrecerea românească, la o terasă-cort de pe plajă, vizavi de Hotel Martinez. O să fie imediat după premiera filmului lui Radu Muntean, Boogie, şi e mişto că terasa se numeşte Rado.

Ah, mai vreau să spun ceva. Când am intrat la vizionarea cu Blindness, cel care mi-a verificat badge-ul, mi-a spus: "Aha, la Roumanie! Bonjour!" Celor de dinaintea mea nu le-a zis nimic.