Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Măsură pentru măsură

Zidurile mobile ale răului - Măsură pentru măsură


TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Viciul e urât, puritatea e ca un abur, dreptatea impusă seamănă teribil de bine cu nedreptatea, măsura răului e răul.

Considerată de comentatorii operei lui Shakespeare o piesă cu probleme sau o comedie neagră, Măsură pentru măsură rămâne o construcţie scenică misterioasă, cu o finalitate incertă. Ducele decide să părăsească oraşul pe care-l conduce, Viena, comunitate înecată în desfrîu şi în deşănţare: în scena cu care se deschide spectacolul realizat de Silviu Purcărete la Craiova, la zidul din fundul scenei sunt grupaţi cetăţenii rufoşi şi agitaţi, încercând să deseneze sau să scrie ceva, să-şi exprime într-un fel nemulţumirea care, evident, îi agită. Zidul se apropie de avanscenă, acţiunile individuale se desprind din magma grupului, vedem agitaţia creată de satisfacerea violentă a poftelor trupeşti, brutalitatea iubirii celui puternic devenită tortură pentru cel slab. Prin sonorităţile ei alternînd straniul cu armonia, muzica (Vasile Şirli) dă tonul reprezentaţiei.

E o copertă a spectacolului care ne previne: ducele nu părăseşte un oraş idilic, o colectivitate reglementată, el îi cedează temporar puterea lui Angelo, cu speranţa că puritatea intransigentă a acestuia va izbuti să readucă în actualitate legile uitate de 19 ani. Onctuos şi ipocrit, Vincenţio (Ilie Gheorghe) nu se lansează într-un experiment cu final deschis, ci preocupat de imaginea lui, el transmite povara deciziilor ferme şi nepopulare pe alţi umeri. Rigiditatea lui Angelo (Valentin Mihali), inteligenţa lui limitată fac din el un locţiitor ideal, gata să meargă până la capăt pentru a-şi impune personalitatea principială fără să-şi dea seama că este un instrument de unică folosinţă.

Pereţii culisanţi modifică mereu geografia acţiunii, din palat, la mînăstire, la cârciumă şi la puşcărie; îmbrăcate în costume cu elemente recognoscibile aparţinînd tuturor timpurilor, personajele încearcă să evite furia moralizatoare a noului conducător, fără să izbutească. (Scenografia şi costumele: Silviu Purcărete şi Gabriel Mănescu).

Claudio şi Julieta sunt arestaţi şi condamnaţi grabnic la moarte pentru că au întreţinut o relaţie sexuală înainte de a se căsători. Dar Claudio are o soră, Isabella (Ana Ularu) şi un prieten, Lucio (Sorin Leoveanu). Lucio încearcă salvarea lui Claudio, legat de el prin sentimente care depăşesc prietenia virilă, trimiţând-o pe Isabela, în preziua intrării ei la mînăstire să-l implore pe locţiitorul Ducelui să-i acorde iertarea lui Claudio. În timp ce toţi îl cred prin cine ştie ce străinătăţuri, Ducele îmbrăcat în călugăr, urmăreşte îndeaproape desfăşurarea acţiunii, intervenind direct: natura pofticioasă a omului învinge reglementările stricte ale civilizaţiei, oricât de dure ar fi sancţiunile. Însuşi locţiitorul Ducelui vrea să se bucure de farmecele Isabellei, excitat mai curând de încăpăţînarea cu care ea îşi apără puritatea decît de farmecele femeii.

"Nu te îndoi de moarte", îi spune Ducele lui Claudio răspunzând parcă întrebărilor formulate în celebrul monolog al lui Hamlet. Semnul morţii domină spectacolul şi tensiunea creată între ducele mascat, sclav al propriei puteri şi tînărul Lucio, om liber e axul principal al conflictului în versiunea scenică a lui Silviu Purcărete. Puterea celor doi interpreţi de a transforma gândirea abstractă în expresivitate scenică asigură farmecul montării.

Dreptatea triumfă cu greu şi strâmb, folosindu-se de şmecherii sordide şi pedepsirea exceselor e nedreaptă, izvor al altor crime. Puritatea Isabellei (Ana Ularu) purtată ca o flamură este atacată de însuşi Ducele: a organizat înlăturarea lui Angelo, ca să se poată desfăta el. Mariana (Cerasela Iosifescu) îşi poartă isteric jignirea şi doar Barnardine, un puşcăriaş decăzut (Valer Dellakeza) e liber să trăiască şi să moară când vrea el.

Natura ludică a lui Purcărete îmbracă parcă împreună cu Ducele alte haine decât cele cu care ne-a obişnuit: cele ale tristeţii fără leac, născute pe locul de unde se vede limpede că "în viaţă, tăinuite sunt mii de morţi". Construit cu profesionalism şi expresivitate, cu o tăietură simplă şi semne uşor de descifrat, spectacolul are o dinamică antrenantă, limpezind ideile-forţă. Căderile de ritm, acele momente de mişcare ale decorului care întrerup fluiditatea schimbului de replici şi alte reproşuri de aceeaşi natură sunt desigur amănunte. Dar aceste amănunte sunt hotărîtoare pentru magia teatrului, pentru receptarea spectacolului ca întreg şi nu ca o sumă a scenelor care-l alcătuiesc.


Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova
Măsură pentru măsură de William Shakespeare
În româneşte de Ioana Ieronim
Regia: Silviu Purcărete
Scenografia şi costumele: Silviu Purcărete şi Gabriel Mănescu
Muzica: Vasile Şirli
În distribuţie: Ilie Gheorghe, Valentin Mihali, Adrian Andone, Sorin Leoveanu, Valer Dellakeza, Ana Ularu, Cerasela Iosifescu ş.a.




 Toate articolele despre Măsură pentru măsură


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Magdalena Boiangiu


Alte articole

 Dualitatea binelui şi a răului în Măsură pentru măsură, Venera Dimulescu
 Galerie foto - Măsură pentru măsură, Mihaela Marin
 Între poli - Măsură pentru măsură, Alice Georgescu
 Iubitul, respectatul nostru dictator - Măsură pentru măsură, Iulia Popovici
 Galerie foto - Măsură pentru măsură, Maria Ştefănescu
 Toate articolele despre Măsură pentru măsură


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer