Dansul ca amprentă culturală

Pe 19 martie 2008, la Centrul Naţional al Dansului a fost inaugurat proiectul Amprenta, iniţiat de Vava Ştefănescu, director artistic al CNDB. Amprenta este un proiect curatorial, care invită coregrafi independenţi din România să propună evenimente atât din dans cât şi din alte arte, pentru crearea unui peisaj artistic bazat pe identitate şi diferenţă, prin ce este reprezentativ pentru coregrafii invitaţi, cât şi prin ce le este complementar sau opus.

Luna martie a fost alocată "amprentei" coregrafului şi dansatorului Răzvan Mazilu, care a ales o modalitate de prezentare similară unui scenariu iniţiatic. Spectatorii au pătruns în Sala Rondă a CNDB, unde scenograful Mihai Păcurar a configurat un labirint de hârtie în care vizitatorii se puteau "pierde" printre obiecte personale ale artistului şi printre imagini proiectate din cele mai importante spectacole ale sale. Atmosfera din labirint a fost puternic potenţată de coloana sonoră aleasă de Răzvan Mazilu: arii interpretate de mezzosoprana Cecilia Bartoli, din opere interzise la Roma de către biserică în primele secole ale acestei arte.

După ce au parcurs labirintul, spectatorii au putut intra în Studioul 2, unde tinerii coregrafi Carmen Coţofană şi Adrian Stoian au avut misiunea a de a lucra pentru prima oară, fără vreo întâlnire prealabilă, cu Răzvan Mazilu. Cele două seri dedicate Autoportretului au fost complet diferite. Pe 19 martie 2008, publicul a avut un rol esenţial. Întâmpinaţi cu popcorn, pixuri şi bileţele albe de hârtie, spectatorilor li s-a cerut să scrie un cuvânt sugerat lor de către personalitatea lui Răzvan Mazilu. Adrian şi Carmen aveau să rostească pe rând şi în ritmuri alternative cuvintele, iar rolul lui Răzvan Mazilu avea să fie acela de elabora un limbaj de mişcare specific fiecărui concept. La rândul său, Răzvan Mazilu a trebuit să exprime printr-un desen ceea ce publicul îi sugerează, iar Adrian Stoian şi Carmen Coţofană, alături de Răzvan Mazilu au luat parte la un exerciţiu coregrafic prin care a fost tradus în mişcare ceea ce Adrian Stoian a numit "corpul-spectator". Pe 21 martie 2008, autoportretul a fost configurat printr-un interviu atipic, elaborat pentru Răzvan Mazilu de către Carmen Coţofană şi Adrian Stoian. Interviul a constat, de fapt, în refacerea traseului coregrafic al artistului, din copilărie până în prezent.

Este important să ne oprim asupra semnificaţiei acestui Autoportret. Pe de o parte, el impune o paradigmă a unei perpetue căutări, un traseu în care alternează, ca în orice biografie artistică, rătăcirea şi salvarea, atingerea pur personală în elaborarea actului artistic şi subiectivitatea inerentă, hrănită de rădăcini biografice şi de pasiuni metaforizate. Pe de altă parte, cele două repetiţii deschise au schiţat un manifest al reinventării: asimilarea complet intuitivă, la nivel corporal, a cuvintelor, împreună cu resimţirea publicului ca entitate în egală măsură conceptuală, abstractă şi fizic concretă sunt două condiţii necesare pentru o permanentă reformatare a propriului limbaj artistic. Aş numi a doua seară, cu tot riscul impunerii unui concept ambiguu şi pretenţios, un exerciţiu de socratism coregrafic. Anamnesis-ul realizat la nivelul biografiei coregrafice a lui Răzvan Mazilu revelează faptul că autenticitatea artistică este inevitabil corelată cu memoria ca fir în labirintul propriilor căutări şi reinventări.

Celelalte evenimente care au configurat amprenta lui Răzvan Mazilu au fost: expoziţie de fotografie (Mihaela Marin, Egyed Ufó Zoltán, Harris Wallmen), concert Vlaicu Golcea, Jazz e-Scape şi Marta Hristea, Insula (regia: Florin Vidamski, coregrafia: Fatma Mohamed), Solo on line (poem coregrafic de Vava Ştefanescu), Eu, în versiune (direcţia artistică: Alexandra Pirici), Crossroad of Illusions (coregrafia şi interpretarea: Adrian Stoian), Oraşul care nu există (Rozalb de Mura vs Răzvan Mazilu).

Pe parcursul anului 2008, la Centrul Naţional al Dansului îşi vor lăsa amprenta următorii coregrafi: Mihai, Mihalcea, Brynjar Bandlien, Vava Ştefănescu, Florin Fieroiu şi Cosmin Manolescu.

Faptul că evenimentele propuse de coregrafii invitaţi sunt expoziţii, concerte, instalaţii, spectacole proprii sau ale altor coregrafi contribuie în mod decisiv la crearea unui peisaj cultural complex, bazat pe profiluri de personalitate artistică relevante pentru dansul contemporan din România.

Iniţiativa coregrafei Vava Ştefănescu de a materializa un astfel de proiect este una dintre cele mai benefice contribuţii pentru dezvoltarea dansului contemporan în special şi contextului cultural românesc în general.