Enigmele credinţei - Spovedanie la Tanacu

Îmbrâncit din actualitate de alte întâmplări mai spectaculoase, cazul Tanacu (2005) şi-a păstrat misterul, oamenii prinşi în angrenajul lui îşi trăiesc individual relaţia cu justiţia de pe pământ şi cu propria conştiinţă.

O fată tânără crescută în orfelinat ajunge, după un episod la muncă în Germania, la mănăstirea Tanacu de pe lângă Vaslui, adusă de o prietenă, sperând ca prin trai sfânt şi rugăciune să se elibereze de amintirile tulburi care-i tensionează comportamentul. Episoadele de reculegere alternează cu crize de nestăpânit, ajunge la spital, aici este pasată de la un medic la altul, nimeni nu ştie sau nu vrea să ştie dacă fata e într-adevăr bolnavă, e trimisă înapoi, aici boala sau ceea ce călugăriţele şi preotul lor consideră a fi acţiunea diavolului se intensifică, se încearcă un ritual de exorcizare care îi creează o stare de epuizare. E chemată Salvarea; se decide transportarea ei la spital: călugăriţele spun că era încă în viaţă când a plecat, medicul de pe Salvare - fără prea multă experienţă - pare a spune că Irina decedase deja. Nu e lipsită de importanţă stabilirea adevărului în această privinţă, dacă a murit la mănăstire, vinovat e preotul, vinovate sunt măicuţele care l-au ajutat, dacă nu - vinovat e medicul şi sistemul medical din ţară. A murit un om: e vinovată neascultarea unui preot, sau de vină e sistemul medical, sau România însăşi?

Cartea Tatianei Niculescu-Bran din care îşi extrage textul spectacolul regizorului Andrei Şerban, Spovedanie la Tanacu, ordonează riguros faptele, ipotezele sunt marcate ca atare, ferindu-se să stabilească vinovăţii, acolo unde pe de o parte Justiţia nu dăduse nici un verdict, iar pe de altă parte argumentele cu care operau cei implicaţi ţineau de logici cu totul diferite: cea a actului medical nu s-a întâlnit nici întâmplător cu cea a credinţei.

O plauzibilă reconstituire scenică transformă episodul tulbure al vieţii şi morţii unei tinere fete într-un material dramatic, care - conform dorinţei creatorilor săi - e menit să potenţeze emoţiile spectatorului în faţa misterului faptului divers. Regizorul ne invită să ne "debarasăm de impulsul de a-i critica pe alţii, de a-i judeca şi de a ne simţi superiori lor". Andrei Şerban doreşte astfel să încerce, să înceapă, altceva decât ceea ce a alcătuit gloria existenţei sale artistice anterioare.

Armonia rugăciunilor şi a corurilor bisericeşti, sobrietatea straielor monahale creează cadrul emoţional. Aceiaşi oameni sunt gata să-l apere dar şi să-l conteste pe părintele Daniel, tot ei sunt la sfârşit gloata vulgară, ameţită, indiferentă la viaţa şi la moartea semenilor lor. Dar cadrul emoţional potenţează judecata nu o anulează: pe sufletul tulbure al Irinei şi pe mintea ei rătăcită se joacă un pariu important: fie România va încerca să-şi însuşească trăsăturile europene cu care îşi va masca de acum înainte ipocriziile şi turpitudinile, fie se va menţine în orizontul credinţei strămoşeşti, gata să accepte sacrificiul în numele voinţei Creatorului. Richard Balint şi Ionuţ Caras susţin această temă devenită principală, cu alunecoasă inteligenţă primul şi cu aprigă bărbăţie cel de al doilea. Între ei, Irina, o conştiinţă scindată, interpretată de două actriţe - Ramona Dumitrean şi Andrea Tokai - dominată de impulsurile obscure ale unui trecut violent şi mai puţin dornice de comuniunea cu miresele lui Hristos. Redus la necesitatea de a reacţiona, în împrejurări ostile, preotul Daniel rămâne purtătorul aceluiaşi mister: nu e evident cât e impostură şi cât e reală convingere în puterea lui de a înfăptui miracole.

Adevărul imaginilor document proiectate pe ecran intră într-un dialog elocvent cu adevărul imaginilor teatrale, dovedind iarăşi că teatrul poate fi doar un document pentru starea de spirit a unui artist sau a unui grup de artişti, dar nu poate fi considerat probă în justiţie.

(Trei stele)


Academia itinerantă Andrei Şerban, o iniţiativă a ICR New York.
Spovedanie la Tanacu, după romanul jurnalistic de Tatiana Niculescu-Bran în dramatizarea autoarei.
Regia: Andrei Şerban.
Elemente scenografice: Oana Lazăr.
Filmări documentare: Mirel Bran.
Cu: Csilla Albert, Richard Balint, Lamia Beligan, Ionuţ Caras, Ramona Dumitrean, Cristian Grosu, Cătălin Herlo, Cristina Holtzli, Nicoleta Lefter, Mara Opriş, Relu Poalelungi, Andrea Tokai, Florentina Ţilea.