Fără să se ridice la nivelul primului titlu din serie, Raiders of the Lost Ark (1981) - o adevărată capodoperă a genului său -, filmul de faţă stîrneşte un entuziasm teribil şi o nostalgie de necontestat pentru fani. Realizat după aproape două decenii de ezitări, amînări şi discuţii între Spielberg şi Lucas, după cîteva pseudo începuturi şi numeroase variante de scenariu, acest Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull are tot ce îi trebuie pentru a funcţiona onest în trena unei serii care a intrat în istoria filmului. Principala senzaţie pe care o lasă este aceea a unui mecanism bine uns de roti dinţate. Acolo unde scenariul - departe de a fi perfect - începe să scîrţîie, imaginea spectaculoasă vine să compenseze senzaţia de lipsă. Acolo unde avalanşa de efecte speciale digitale pare să sfideze absolut orice gravitaţie intervine farmecul teribil al personajelor, iar în momentele în care replicile parcă n-ar fi chiar perfect legate, charisma actorilor salvează întregul.
Cu toate micile sale hibe, filmul înaintează în forţă, cu un suspans extraordinar, iar plăcerea înnăscută de-a povesti a autorului său, imaginea fascinantă realizată de Janusz Kaminski (unul dintre cei mai mari operatori ai lumii şi colaboratorul constant al lui Spielberg), distribuţia excelentă şi trimiterile frecvente la istoria filmului se îmbină cu rezultate remarcabile. De data aceasta, găselniţa este conflictul dintre flegmaticul arheolog şi aventurier englez şi trupele KGB, mai precis o savantă sovietică scelerată, care visează să controleze lumea cu ajutorul unui craniu de provenienţă extraterestră păstrat de mayaşi. Gurile rele s-au grăbit să spună că lui Spielberg îi reuşea mai bine ambianţa vaporoasă şi seducătoare a anilor '20-'30 ai secolului trecut şi că aducerea lui Indy înspre anii '50 e de rău augur, emanînd răceală şi lipsă de farmec. Însă Spielberg nu e genul care să neglijeze vreun amănunt, aşa că, în ciuda faptului că scenariul nu-i mai furnizează eroului poantele copioase de altădată, momente spectaculoase şi ofertante tot se găsesc, daca ne gîndim numai la evadarea lui Indy din oraşul supus testului atomic, la regăsirea lui Marion şi a vechiului său prieten Ox, precum şi la echipa pe care o face cu necoptul Mutt şi, mai ales, la rivalitatea lui cu fioroasa, dar charismatica Irina Spalko. Tînărul Shia LaBeouf iese de-a binelea din carcasa de tocilar de pînă acum, Karen Allen e absolut adorabilă exact aşa, cu înfăţişarea puţin schimbată de timp, John Hurt şi Jim Broadbent sunt perfecţi ca întotdeauna, iar Cate Blanchett - ca în mai toate filmele în care joacă, de altfel - confiscă aproape întregul suflu al scenelor în care apare, aici cu o înfăţişare de Louise Brooks cu secera şi ciocanul pe spatele uniformei şi floreta la brîu. Însă asul din mîneca lui Spielberg se dovedeşte Harrison Ford, care nu e riscul, ci atuul uriaş al filmului, aflat într-o formă incredibil de viguroasă şi proaspătă.
Dacă sînteţi fanii aventurilor lui Indy, nu rataţi acest delicios, uşor autoironic şi tandru Indiana Jones 4, care poate fi privit şi ca un compendiu al operei magicianului Spielberg, de la Întîlniri de gradul III şi pînă la E.T. (care şi aici "goes home")...