Pe ecran anul e 1957. E război rece. Noii nazişti sunt comunişti. La 65 de ani Harrison Ford e excelent, jovial, auto-ironic. El E Indiana Jones. Suficient să-şi pună costumul şi accesoriile şi arheologul aventurier prăfuit şi transpirat e din nou aici. Aluziile sunt copioase (de la American Grafitti la The Wild One, Robin Hood şi Tarzan), şi filmul merge la viteză maximă, o secvenţă de acţiune, după alta, mai bine de o oră. Referinţele sunt clare, primul film, Raiders of a Lost Ark e modelul, cu elemente din The Last Crusade. Dacă acela era despre o reconciliere cu tatăl, acesta este despre fii. După o urmărire pe de trei în junglă, cu nişte maimuţe şi termite adiţionale, familia e reunită. Karen Allen (Marion), Shia LaBeouf (Mutt), John Hurt (Ox-Oxley) şi Ray Winstone (Mac) îl încadrează din flanc pe Harrison, pentru a se da de trei ori peste cap. Nici Cate Blanchett, brunetă cu tunsoare Louise Brooks şi aer de Grabo în Ninotcha, nu e malefica Rosa Klebb, de altfel Indiana Jones nu are super-negativi, pentru că toţi sunt fascinaţi de macguffin, artefactul subiectului respectiv. Aici acesta e craniul de cristal din titlu, cu care poţi să ai sau nu probleme. Mai e şi fascinaţia lui Spielberg pentru extratereştrii din Close Encounters of the Third Kind şi E.T.
S-a mai zis că Spielberg şi Ford au preferat un scenariu anterior, scris de Frank Darabont dar Lucas nu a fost de acord. Problema lui Indy IV este, ca de obicei, factorul Lucas. De la rozătoarele drăguţe (castori, marmote?), la explozia atomică cu care n-am reuşit să mă pun de acord, pentru că e mai over-the-top ca finalul şi destul de historically incorrect. Dar filmul stă bine în serie, alături de celelalte, Indiana Jones s-a întors (nu doar ca joc Lego), iar eu de-abia aştept numărul cinci.
(Patru stele din cinci)
Notă: Acum şi pe blog la http://www.protv.ro/bloguri/ald-s-movieland