Cum fu Kung Fu Panda

Po este un urs panda cu burta cât un balon, care, în loc să viseze tăieţei, aşa cum speră tatăl său - proprietar de restaurant -, visează maeştri kung fu. Ideea e simplă şi veche: eşti ceea ce vrei să fii, eşti propriul tău erou tralala - dar e livrată într-un ambalaj care foşneşte la fiecare mişcare elastică a eroilor. Când nu plesneşte sub picioarele "flacide" ale eroului.

Mă rog, elastic e şi Po, doar că în inerţia de dinaintea aflării Prevestirii, el se rezumă la a visa cu ochii închişi sau deschişi şi la a se manifesta ca un fan sadea al kung fu-ului. Filmul de animaţie produs de DreamWorks, lansat la Cannes în luna mai 2008 şi din 4 iulie 2008 şi în România, are câteva atuuri pentru care merită şi banii, şi timpul. În primul rând, are un erou pe care nu poţi să nu-l placi atâta vreme cât e uman până în adâncurile osânzei.

Po e un mare mâncăcios, e jovial, bun la suflet şi rezistent ca un taur - dar fără a se încrâncena. Pornind de la aceste trăsături, povestea se construieşte ca una clasică pentru un film de animaţie (urmează-ţi visul, poţi deveni bucătar chiar dacă eşti şobolan, poţi ajunge în lumea oamenilor chiar de eşti albină etc. etc), dar menţine în permanenţă un surâs autoironic pe buze.

Kung Fu Panda e serios şi e în acelaşi timp satiric cu stilul serios-iniţiatic;-nobr:- new age-ist de buzunar. Replicilor de genul "Nimic nu e întâmplător", repetate de un maestru (pe nume Oogway), care e o broască ţestoasă cu buzele cât pumnul (pentru că e bătrână şi n-are proteză), filmul regizat de John Stevenson şi Mark Osborne le pune în faţă imaginea terre-à-terre a lui Po, care, iată, poate deveni Maestru Dragon, The Chosen One şi aşa mai departe atâta vreme cât crede că poate şi care îl va sili pe Maestrul Shifu să-şi reevalueze sistemul de antrenament, adaptându-l la realitate. Lui Po îi place să bage în el pesmeţi şi fursecuri? Va fi motivat să se antreneze cu pesmeţi şi fursecuri. Şi va deveni un maestru adevărat.

O dată ce eroul are scai la spectator, mare parte din bătălie e câştigată. Mutriţele lui vor smulge zâmbetele spectatorului, chiar dacă, la o primă privire, profilul său nu pare deosebit din cale-afară. Dar Po e mereu în mişcare, şi însufleţit de vocea lui Jack Black şi de concertul celorlalte personaje, reuşeşte să se impună. Un mare avantaj sunt vocile actorilor - Dustin Hoffman, Lucy Liu, Angelina Jolie, Seth Rogen şi chiar Jackie Chan.

Kung Fu Panda nu e rupt din soare, dar e un film agreabil care te cucereşte prin glumele lui de bun-simţ, prin efecte spectaculoase, dar veridice şi printr-o bună dispoziţie care adoarme simţul critic al cinefilului obosit probabil de atâtea animaţii cu sentimente frumoase şi eroi atotputernici.

P.S. Cuvântul "flacid" a fost preluat din traducerea filmului. El e un calc nefericit preluat din engleză, unde "flaccid" înseamnă "flasc". Nu poţi să nu modifici în gând versurile celor de la Timpuri Noi - "Oile flacide s-au aşternut la iernat..."