Wall-E, un E.T. cu capu-n jos

E alcătuit din fier ruginit şi are nişte ochi/ochelari care ţi-l evocă pe Woody Allen. Şi aceeaşi stângăcie. Nu vorbeşte mult, dar scoate câteodată nişte sunete rotunjite şi vag gâjâite care automat îţi amintesc de E.T. Se numeşte (nu degeaba) Wall-E şi are, în anul de graţie 2700, sarcina de a strânge de pe un Pământ rămas pustiu, un ocean de gunoaie.

Un Robinson Crusoe în mizeria celui mai urât coşmar, realitate pe care o populează, pe lângă hărnicia de Sisif, cu propria-i candoare. Până când din cer apare, ca un înger, o sondă spaţială de care roboţelul se va îndrăgosti fără scăpare.

Asta se întâmplă, în câteva fraze, în cel mai proaspăt film de animaţie produs de Disney şi Pixar, şi semnat de Andrew Stanton, aflat în fruntea echipei care a mai realizat Finding Nemo.

Wall-E este un film adorabil, însufleţit de bunele sentimente care domină producţia de desen animat american la hectar, dar aceastea sunt răsfirate prin găurile unei poveşti aerisite, extrem de delicat desenate şi cu o atenţie specială acordată detaliilor.

Wall-E are simplitatea inocentă a lui E.T. şi, pe lângă destul de vizibilele apropouri la filmele lui Steven Spielberg (pe care-l citează până şi în modul de a desena/concepe o anumită scenă), are câteva trimiteri parodice, foarte clare, la 2001: A Space Odessey / Odiseea spaţială 2001, clasicul lui Stanley Kubrick.

Odiseea spaţială 2700 este însă o misiune spaţială în care toţi oamenii arată la fel şi, pentru că roboţii au ajuns să facă toată treaba, sunt cu toţii supraponderali. Într-atât sunt de leneşi încât nu merg pe picioarele lor, consumă mâncare în formă lichidă şi toată ziua se uită la nişte monitoare foarte deştepte, vorbind unii cu alţii prin telefon. Cam ca noi în anul 2008, doar că mai evoluaţi.

Sesizaţi apropoul? Nici n-ar fi greu, dar morala nu ţi-e vârâtă în ochi cu anasâna, ci e decantată cu umor delicat.

De fapt, Wall-E îţi lasă impresia unui film foarte tăcut. Povestea e foarte schematică şi se vorbeşte foarte puţin pe ecran- dar asta nu te deranjează absolut deloc, pentru că ai unde să-ţi îndrepţi atenţia.

Cele mai interesante secvenţe sunt, ca şi în viaţă, cele de la începutul legăturii dintre Wall-E şi sonda Eva, care sunt de fapt variantele futuriste ale Doamnei şi Vagabondului.

El e blajin ca un căţeluş zbanghiu, ea e dură şi te aruncă-n aer când nu te aştepţi. Va trebui îmbunată prin procedee terestre - un film vechi, găselniţe manufacturate în casă, melodii retro şi mai ales, duhul blândeţii şi ceva care lipseşte în lumea supertehnicizată din spaţiu, un pic de suflet.

Da, dragostea se dezvoltă în universul imaginat de echipa lui Andrew Stanton, în care Pământul e înconjurat de un brâu de deşeuri, atât de dens încât navele spaţiale aproape că se ciocnesc de gunoaie.

Dar dragostea e la fel de firavă ca planta pe care Eva o ia de pe Terra. Spre deosebire de E.T., planta revine pe Pământ şi îl repopulează în verde. ("Dacă o pui în pământ, creşte mâncare!!!", exclamă surprins comandantul staţiei-pilot.). Wall-E aterizează pe ecranele româneşti în 5 septembrie 2008.