Roboţei şi emoţie pură - Wall-E

Regizor şi scenarist al filmelor A Bug's Life (1998) şi Finding Nemo (2003) - şi scenarist la Toy Story (1995), Toy Story 2 (1999) şi Monsters, Inc. (2001) -, Andrew Stanton ne propune, prin Wall-E, una dintre cele mai frumoase, duioase şi consistente poveşti animate văzute pe ecrane în ultima vreme. Eroul său este un roboţel programat să strângă gunoaiele de pe Pământ, într-un viitor îndepărtat (mai precis în anul 2700), când Terra e evacuată, oamenii au plecat pe o planetă îndepărtată, Axiom, iar mormanele de resturi adunate au estompat lumina soarelui şi au făcut lumea noastră nelocuibilă.

După ce facem cunoştinţă cu irezistibilul Wall-E, o creatură drăgălaşă şi visătoare, care strânge în adăpostul lui nocturn diverse flecuşteţe sentimentale care îl impresionează - un cub Rubik, o casetă video cu Hello, Dolly!, un bec sau un şir de luminiţe pentru pomul de Crăciun -, intră în scenă EVE, o roboţică trimisă de oameni să evalueze situaţia de pe Pământ şi să cerceteze existenţa oricărei infime urme de vegetaţie. Wall-E se îndrăgosteşte de EVE, iar povestea lor începută pe Terra îi duce nu peste mult pe Axiom, planeta aseptică unde oamenii obezi se deplasează în scaune cu rotile, pentru că nu mai pot merge, mâncând produse fast-food şi bând sucuri extralarge, iar căpitanul navei care ar trebui să-i ducă înapoi pe Pământ este apatic şi neputincios, fiind controlat - ca toţi ceilalţi - de un robot dictator, care a impus supunere întregului Axiom. Aceasta este, pe scurt, povestea unora dintre cele mai emoţionante creaturi animate din cinema. Pentru că nu mesajul ecologist al filmului impresionează în primul rând (deşi este puternic şi subtil conturat, cu mult umor şi ironie fină), ci duioşia şi bucuria pură a poveştii. Wall-E nu e un film profilactic, sec, deşi avertismentul său e pătrunzător, ci o poveste de o inocenţă extraordinară şi de o frumuseţe mişcătoare.

Wall-E are drăgălăşenia lui E.T., cu care a fost imediat asemănat de toată lumea, poezia micului prinţ, puritatea vagabondului lui Chaplin şi expresivitatea omuleţului lui Gopo, iar povestea lui de dragoste cu EVE taie respiraţia prin gingăşia ei neasemuită. Deşi în primele patruzeci de minute ale filmului nu există nicio replică, ci doar onomatopee marca Wall-E (a cărui "voce" este opera legendarului Ben Burtt, sound-designerul care a creat vocile şi sunetele alienilor şi druizilor din Star Wars şi vocea lui E.T.), mimica roboţelului şi entuziasmul lui copilăresc de îndrăgostit fac mai mult decât toate dialogurile din lume. O dată cu aventura spaţială şi călătoria spre Axiom, filmul capătă magia şi solemnitatea din 2001: A Space Odyssey (iar comparaţia nu este deloc ireverenţioasă), creând suspans şi o stare de reverie intensă.

"Farmecul absolut al acestui film depăşeşte barierele culturale ori de vârstă. Să-i priveşti pe Wall-E şi EVE dansând şi sărutându-se e ceva care ţine de magia filmului. Nu veţi găsi o poveste de dragoste mai amuzantă şi mai emoţionantă nicăieri în zilele noastre", scria Peter Travers de la Rolling Stone. Iar cronicarii de film şi publicul nu au întârziat să se lase cuceriţi definitiv de acest film poetic, unic, de neuitat, care impresionează nu doar copiii, ce merită din plin să vadă o asemenea poveste, ci revitalizează inocenţa şi copilăria din orice adult.

Un film încântător, un film eveniment despre care s-a spus că ar merita premiul Academiei la Oscarurile viitoare nu doar la categoria animaţie, ci în competiţia generală, şi care a fost răsplătit deja cu încasări de 288.675.709 $ de la premiera americană din 27 iunie 2008 (în condiţiile în care lansarea în multe ţări din Europa şi din lume abia urmează).

Wall-E, SUA, 2008
Regia: Andrew Stanton.
Voci: Ben Burtt, Elissa Knight, Jeff Garlin, Fred Willard, MacInTalk, John Ratzenberger, Sigourney Weaver, Kathy Najimy, Kim Kopf, Garrett Palmer.