Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Metallica

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Death Magnetic, One by One


septembrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Intro-ul albumului şi al primei piese, în acelaşi timp, stabileşte conceptual legătura dintre Death Magnetic şi trecutul formaţiei: bătăi ale inimii, acoperite treptat de instrumente leagă un prolog de o sută de secunde în care vom regăsi jumătate din tema piesei, în variantă slow; tema e rulată apoi pe repede înainte, reluată în scări diferite, cu pauze pentru refren. Prima explozie a lui Hammett aproape de minutul cinci al piesei, o primă viziune a ceea ce va fi (fost) totul. That was just your life deschide LP-ul.

The end of the line intră în forţă, cîteva riffuri prelungite cu un mini-solo, reluate pe ritm de rap metal (susţinut de chitara bas) şi avem un nou domeniu de parcurs: thrash metal piperat cu rap şi funk metal, o temă la care piesa revine repetat, convulsiv, conclusiv. Un jam intuitiv la mijloc, o scurtă domolire spre final. Versuri lătrate ritmat si rimat.

Riffuri cu ecou, ritm, temă anunţată, începe Broken, Beat & Scarred. Riffuri rotunde care se pliază pe şi îmbracă excelent ieşirile nervoase ale refrenului. Leitmotivul piesei e un clişeu, dar e atît de bine strigat în piesă şi e atît de bine ancorat în trecutul lui Hetfield şi în tumultul recent al formaţiei încît apare curat şi viu, ca o trufanda - What don't kill you make you more strong; e închis cu o deducţie pe măsură: we die hard.

Urmează primul respiro consistent al albumului, The day that never comes, care, în acelaşi timp, e şi primul single de pe Death Magnetic. O piesă în genul lui One, o baladă în crescendo, cu ieşiri furibunde pe final, o piesă tensionată, cu o licărire de speranţă strigată strident în versurile dinaintea dezlănţuirii instrumentale. Ca single, compoziţia MetallicA beneficiază şi de un videoclip cu bătaie politică (orientare susţinută de versuri!) gîndit şi realizat de Thomas Vinterberg (prietenul de castitate al lui Lars von Trier, autorul lui Festen). În videoclip, pe fondul conflictelor din Orientul Mijlociu, într-o întîlnire a soldaţilor americani cu doi tineri rămaşi cu bateria de la maşină în pană de curent, autorul danez reuşeşte să redea remarcabil tensiunea şi deznădejdea cuprinse în ultima parte a piesei, dar şi să lase deschisă uşiţa anunţată de vorbele lui Hetfield (The sun will shine/This I swear!/This I swear!).

Piesa cu alcătuirea cea mai apropiată de ceea ce putem asculta pe Black Album - temă+refren+dezvoltare temă/solo+temă - cu treceri atente între aceste laturi şi un fragment foarte rapid în partea a doua (care şi face diferenţa faţă de acelaşi Black Album), All nightmare long. Leitmotivul piesei: Luck. Runs. Out. Nu şi pentru noi, Death Magnetic e un adevărat ospăţ metallic. We hunt you down without mercy/Hunt you down all nightmare long.

Cyanide e bucata cea mai "în joacă" de pe album, ritm săltăreţ susţinut de bas omniprezent, catalizator al poveştii, totul în contrast cu versurile destul de sumbre, care, totuşi, se deschid spre final - Suicide, I've already died/You're just the funeral I've been waiting for/Cyanide, living dead inside/Break this empty shell forevermore. De altfel, deşi titlul are conotaţii destul de întunecate, întregul album e destul de optimist.

The Unforgiven III e cea mai bună piesă din serie. Pian ca-ntr-o sonată beethoveniană căruia i se adaugă o întreagă orchestră, totul sună ca un aranjament de-al lui Morricone, apar chitarele, reci, apoi tobele, în sfîrşit Lars e liniştit, discret, orchestra s-a oprit... pornim pe ritm, un riff electric lejer: How could he know this new dawn's light/Would change his life forever? Regret, iertare, derută, How can I be lost/If I've got nowhere to go?, naufragiu amoros, How can I blame you/When it's me I can't forgive?, implorare, nervi (Hammett încă o dată se întrece pe sine), înapoi la temă, cea mai provocatoare partitură vocală a lui Hetfield, orchestra deja e omniprezentă, basul rece, tobele discrete... totul se stinge lin. Bijuterie.

Bubuituri sacadate, linişte, ciupituri, coarde întinse, pauză, riffuri grele repetate, Into abyss/You don't exist/Cannot resist/The Judas kiss. Indeed! Încă o dată Hammett la înălţime, patru solouri diferite, cu efect-distors diferit, o piesă care desfăşoară trei teme, dintre care două au şi cîte o dezvoltare, măsuri schimbate ameţitor, conexiuni inspirate. Superb.

Trageţi aer în piept, urmează power-play-ul discului, Suicide & Redemption, o construcţie epică instrumentală. Temă în riffuri, temă în note individuale, temă în solo, riffuri şi solouri în straturi, experimentări, divagaţii, reveniri, reverii, zece minute de fantezie nestăvilită!

Încheiere în forţă, cinci minute de speed&thrash metal, blasfemie curată, My Apocalypse. E un Damage, Inc. reunit cu Battery, forţă brută, riffuri grele şi ultra rapide.

So we cross that line
Into the crypt
Total eclipse
Suffer unto my apocalypse!


Sageata Ascultaţi pe situl formaţiei Metallica întregul album Death Magnetic.



 Toate articolele despre Metallica


1 comentariu

  • :)
    Ava [membru], 11.09.2008, 15:35

    fain album, fain articol!

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Metalozaurii - Death Magnetic, Răzvan Brăileanu
 Videoclip Metallica: The Day that Never Comes / Apus de soare..., Alin Ludu Dumbravă
 Instant classic! - MetallicA, Death Magnetic, Lucian Maier


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer