Anton Corbijn (Strijen, Olanda, 1955), fotograf ultra prizat şi autor glam al videoclipurilor notorii ale celor de la Depeche Mode, Nick Cave sau Nirvana, ne soseşte pe ecrane cu întâiul său lungmetraj: Control. Pelicula este inspirată de cartea doamnei Deborah Curtis, soţie a lui Ian Curtis (sinucis la 23 de ani în mai 1980), liderul trupei Joy Division.
Carisma sa, textele deschise spre scenarii post-industriale şi apocaliptice, cu influenţe literare din spaţiul lui Kafka, Dostoievski, Burroughs sau Ballard, sau acel gen de dans ludic pe care Curtis, cel mai dark glamour personaj muzical, îl înscena în concerte, tulbură profund. Un dans în care evocă terifiantele sale crize de epilepsie. Iar muzica Goth a celor de la Joy Division a fost punctul de pornire al noilor sounduri din anii '80.
Era inevitabil ca tocmai Crobijn să nu povestească în imagini epopeea lui Curtis, pe care l-a cunoscut la mutarea sa în Anglia, imortalizând grupul la Manchester puţin înainte de sinuciderea lui Jan. O amintire fotografică rămasă stâlpul iconografiei trupei. Imaginea îi surprinde pe cei patru muzicieni de la spate, într-o galerie care coboară. Ian, în dreapta, este uşor întors către obiectiv şi îl priveşte din profil...
Corbijn prelungeşte figurativ şi narativ acea fotografie cu filmul. El recuperează alb-negrul granulos al epocii, şi ne dă o senzaţie de nedefinit şi de inexactitate care de-obicei înconjoară figurile nemuritoare.
Biopicul se ocupă cu ultimii trei ani ai vieţii vocalului: întâlnirea cu Deborah, căsătoria, trupa, şi epilogul tragic, descris în detalii minuţioase. Filmul eludează inteligent multiplele provocări politice lansate de Joy Division, lăsând doar ca fundal raportul cu industria discografică ori cu gaşca show-biz-ului. Camera urmăreşte protagonistul în confuzia sa sentimentală, justificată de vârsta periculoasă şi de succesul brusc. O filmare minimalistă, aproape jansenistă, cu sunetul în priză directă, cu actori semi-necunoscuţi, cu excepţia Samanthei Morton, toţi obligatoriu englezi.
Ian Curtis este interpretat cu o incredibilă asemănare mimetică de tânărul de 27 de ani Sam Riley, vocal al grupului indie 10000 Things, şi astfel nu se foloseşte playbackul. Cântecele diegetice, versurile recitate în-afara câmpului vizual, ţes coordonatele temporale şi tematice, şi au în acelaşi timp rolul recapitulativ al Corului Antic. Lucida disperare a textelor iniţiale este cea care poartă filmul înainte, o dată cu stările sufleteşti ale protagoniştilor. Un film în manieră Free Cinema, apropiat de Godard sau de Gus Van Sant.
Marele merit rămâne însă pudoarea cu care este tratată povestea. Fără pretenţia de a exorciza viaţa acelui grup condus de un băiat prea sensibil şi nesigur, doborât de prea multe responsabilităţi. Control pare un remix expandat al unui clip realizat de Bergman, cu un excelent soundtrack (Bowie, Kraftwerk, Roxy Music, Joy Division) care se juxtapune perfect cu viaţa lui Curtis în acel Nord întunecos, unde nimic eroic nu se poate întâmpla...
Control, USA, 2007.
Regia: Anton Corbijn.
Cu Sam Riley, Samantha Morton, Alexandra Maria Lara.