octombrie 2008
Ştim că muzica în general trebuie să fie frumoasă. Adică să sune în aşa fel încât să ne facă plăcere să o ascultăm. Altminteri fie încheiem audiţia, fie optăm pentru altă muzică fie... suportăm cu stoicism dacă nu avem de ales. Rareori însă ne punem problema de ce o muzică ne place sau nu.

Din fericire sunt mulţi, foarte mulţi factori subiectivi atunci când vorbim despre muzică. Când însă ai şansa de a-l asculta pe viu pe Al Jarreau, parcă nu-ţi vine să crezi că muzica poate fi şi altfel decât seducătoare, molipsitoare, minunată.

Festivalul internaţional Bucharest Masters of Jazz organizat de Media Services Events reuşeşte să ne racordeze la lumea cu adevărat mare a jazz-ului american aşa cum nu s-a mai întâmplat de mulţi ani. Prima seară dedicată lui Al Jarreau - omul orchestră, instrumentistul vocal şi gânditorul muzical unic a ridicat în picioare într-un minunat de spontan standing ovation o Sală Mare a Palatului confortabil de plină. Şi cum putea fi altfel când la 68 de ani, uimitorul Al Jarreau reuşea cu strălucire marea performanţă a transportării întregii asistenţe în lumea lui, o lume a unei muzici imaginată de o minte mereu surprinzătoare.

"Haideţi să ascultăm mai mult decât doar un acord şi o atitudine!" a fost îndemnul prin care artistul şi-a definit filosofia încă de la început. De la Bach la funk-ul made in '75, de la balada pop la latino grooves, muzica prezentată de Al Jarreau şi trupa de turneu compusă din minunaţi muzicieni - solişti s-a apropiat de public, în ciuda complexităţii.

Din punctul de vedere al asimilării repertoriului propus riscurile nu erau deloc mari. La astfel de concerte publicul este încă într-o mare măsură acelaşi, compus din oameni din domeniu - care la acest concert şi, probabil, la întreg festivalul vor fi în sală, spre cinstea lor, în număr foarte mare - şi pasionaţii constanţi. Noile intrări sunt încă neglijabile. Dar dacă evenimentele de asemenea anvergură vor deveni o constantă, atunci cu siguranţă lucrul acesta îl vom simţi şi în viaţa de zi cu zi, prin oraş. Modul unic în care Al Jarreau înţelege actul artistic ar fi avut succes, îndrăznesc să afirm, în faţa oricărui fel de public, din zona urbană cel puţin.

Trecând în viteză peste modul de intrare în scenă, de la apariţia propriu-zisă în care simplitatea studiată a bascului marca Jarreau era pusă într-un savant contrapunct cu silueta longilină şi toaleta safe glamour a strălucitoarei sale asistente vocale şi până la rezultatul sonor, totul a stat sub semnul transei artistice. Acum ştim şi mai bine de ce această muzică este frumoasă. În primul rând pentru că este diversă. Alternarea tipurilor de emisie vocală, modul extrem de personal de a construi sau a reformula liniile melodice - chiar şi atunci când este vorba de standarde - aranjamentul orchestral gândit în detaliu astfel încât noţiunea de repetiţie - în ceea ce priveste discursul armonic şi combinaţiile timbrale - să lipsească cu desăvârşire, au fost combinate perfect cu elementele de show. Unicitatea momentelor de solo, perechile de dialog ale lui Al Jarreau cu fiecare membru al trupei, dialogul cu publicul, condimentarea cu un registru larg de afecte, de la lirism, la umorul direct, toate au stat sub semnul bunei măsuri. O bună măsură la stabilirea formei, căreia rigorile unei reale şi acerbe, tot mai acerbe, competiţii au fost hotărâtoare.

Peste toate acestea, în interiorul fiecărui sunet, era... Al Jarreau. Cel care nu doar aude, ci şi exprimă, o orchestră întreagă. Cel care reuşeşte ca în compania demersului său intelectual tu, cel prezent în sală, sau simplu ascultător, să te simţi mai bun.

© Foto: Eugen Oprina

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus