Teatrul Bulandra prezintă în cadrul Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa, ediţia a XVII-a - Bucureşti, 2008, miercuri, 29 octombrie şi joi 30 octombrie 2008, orele 19,00, la Sala Toma Caragiu, o producţie a Companiei Fortedanse din Ungaria: Kalevala de Szálinger Balázs, după Elias Lönnrot.
Kalevala este povestea vieţii vechilor finlandezi, a modului în care percepeau şi în care şi-au construit lumea, şi, mai mult, povestea extraordinarilor lor eroi.
Folosind puterea muzicii lui Nils Petter Molvaer, el însuşi o figură extraordinară a muzicii moderne, coregraful Csaba Horvath transformă extrase din textul original în dans, folosind puterea acestei epopei. Stilul "dansului teatral" pe care Csaba Horvath l-a prezentat în producţiile sale anterioare, îl vedem acum adus la perfecţiune într-o seară care ne promite atât cântece finlandeze tradiţionale, cât şi dans şi muzică.
Compania Fortedanse a fost înfiinţată în anul 2005 de Csaba Horvath, coregraf distins pentru performanţele sale la Festivalul din Edinburgh cu premiul Herald Angel (1998). Compania aduce la Bucureşti în cadrul Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa, ediţia a XVII-a, spectacolul Kalevala, o extraordinară epopee cu semnificaţii religioase, prezentată într-o emoţionantă producţie de teatru-dans. Scenografia este semnată de Csaba Antal, membru fondator al Uniunii Teatrelor din Europa din 1991.
Compania Fortedanse, Ungaria
Kalevala de Szálinger Balázs, după Elias Lönnrot
regia: Horváth Csaba
Coregrafia: Horváth Csaba
Scenografie: Antal Csaba
Costume: Benedek Mari
Asistent dramatizare: Gyulay Eszter
Muzica: Nils Petter Molvaer
Asistent coregrafie: Laczó Zsuzsa
În coproducţie cu Teatrul Csokonai (Debrecen)
Cu: Mucsi Zoltán, Andrássy Máté, Földeáki Nóra, Zarnóczai Gizella, Sipos Vera, Kádas József, Krisztik Csaba, Kovács Lehel, Horváth Lajos Ottó, Vati Tamás, Blaskó Borbála, Barta Dóra, Bora Gábor.